Curier Județean

Locuințe sociale 2026 | Lista de priorități în vederea repartizării locuințelor sociale din municipiul Alba Iulia urmează să fie aprobată

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Lista de priorități pentru anul 2026 în vederea repartizării locuințelor sociale din municipiul Alba Iulia urmează să fie aprobată

Consiliul Local Alba Iulia urmează să aprobe, în ședința ordinară din 30 octombrie 2025, lista de priorități pentru anul 2026 în vederea repartizării locuințelor sociale din municipiul reședință de județ. 

Proiectul de hotărâre întocmit în acest sens s-a aflat anterior în dezbatere în cadrul comisiilor de specialitate ale Consiliului Local.

Potrivit raportului Direcției de Asistență Socială, în vederea întocmirii listei de priorități cu solicitanții îndreptățiți să primească o locuință socială în anul 2026, Direcția de Asistență Socială a întreprins următoarele activități.

Prin Metodologia de lucru nr. 87571/24.07.2025 privind repartizarea  locuinţelor sociale situate  în municipiul Alba Iulia, aprobată de Primarul municipiului Alba Iulia, s-a stabilit perioada de depunere a cererilor, respectiv 1 septembrie 2025- 30 septembrie 2025.  Informațiile s-au făcut publice pe site-ul Primăriei Municipiului Alba Iulia, prin afișare la sediul Direcției de Asistență Socială și  prin anunț în ziarul Unirea în data de  11 august, 22 august și 29 august 2025.

Preluarea cererilor s-a efectuat la sediul Direcției de Asistență Socială, fiind înregistrate 41 de cereri pentru atribuirea unei locuințe sociale. Cererile s-au analizat conform Hotărârii Consiliului Local al municipiului Alba Iulia nr. 228/16.07.2025 privind aprobarea criteriilor de repartizare a locuințelor sociale din municipiul Alba Iulia, pentru  lista de priorități pentru anul 2026.

Comisia de analiză a solicitărilor  de locuințe sociale și a locuințelor de necesitate numită prin Hotărârea Consiliului Local al municipiului Alba Iulia nr.392/15.11.2024 cu modificările și completările ulterioare a analizat toate cererile depuse.

S-a avut în vedere câștigul salariului mediu lunar net pe total economie pentru luna august 2025 de 5387 lei/membru de familie. Solicitanții au prezentat veniturile pe 12 luni înaintea depunerii cererii în luna septembrie, adică pentru perioada septembrie  2024 -august 2025. Lista de priorități cuprinde 39 solicitanți îndreptățiți să primească în anul 2026 o locuință socială și care au fost trecuți în ordine descrescătoare a punctajului acumulat și 2 solicitanți respinși.

Lista de priorități poate fi consultată AICI.

Repartizarea locuințelor se va realiza in ordinea Listei de priorități rămasă definitivă și ținând cont de Anexa 1 din Legea 114/1996, republicată cu modificările și completările ulterioare.

foto: arhivă (cu rol ilustrativ)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Valentina Morar, elevă a Colegiului Național „Avram Iancu” Câmpeni, calificată la faza națională a Olimpiadei de Limba și literatura română 2026

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Valentina Morar, elevă a Colegiului Național „Avram Iancu” Câmpeni, calificată la faza națională a Olimpiadei de Limba și literatura română 2026 Valentina Morar, elevă a Colegiului Național „Avram Iancu” Câmpeni în clasa a X-a MII, s-a calificat la faza națională a Olimpiadei de Limba și literatura Română 2026. Asta după ce s-a clasat pe locul […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Ion Dumitrel a revenit în competițiile sportive de orientare, la câteva zile după ce a împlinit 68 de ani: ,,Sunt recunoscător că am reușit să particip din nou la o competiție”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ion Dumitrel a revenit în competițiile sportive de orientare, la câteva zile după ce a împlinit 68 de ani: ,,Sunt recunoscător că am reușit să particip din nou la o competiție” Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean Alba, a revenit în competițiile sportive de orientare, la câteva zile după ce a împlinit 68 de ani.  El […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | „Țigla de seară” din Transilvania: Obiecte de patrimoniu aduse în prim-plan într-o expoziție specială la Alba Iulia

Lucian Dărămuș

Publicat

în

„Țigla de seară” din Transilvania: Obiecte de patrimoniu aduse în prim-plan într-o expoziție specială la Alba Iulia În Spațiul expozițional al Palatului Apor al Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia (str. Gabriel Bethlen, nr. 5) a fost programat vineri, 13 martie 2026, vernisajul expoziției „Arhiva de pe acoperiș”, dedicată universului Feierabendziegel și curatoriată de […]

Citește mai mult