LIVE VIDEO| Înmormântare cu onoruri militare pentru veteranul Laurean Deac. Un ultim omagiu pentru eroul care a luptat pe frontul de Est

Înmormântare cu onoruri militare pentru veteranul Laurean Deac. Un ultim omagiu pentru eroul care a luptat pe frontul de Est

Laurean Deac, veteranul de război din Alba, al cărei viață ar fi putut ajunge cu ușurință între coperțile unei cărți, a fost condus astăzi, 20 iunie, pe ultimul său drum, de către cei dragi.

S-a născut în data de 14 februarie 1922, la Ohaba, județul Alba. A fost încorporat în cadrul Regimentului 82 Infanterie, Compania 102, la 1 aprilie 1943, când abia împlinise vârsta de 22 de ani. Un an mai târziu, a fost dus pe frontul de Est, în cel de-al Doilea Război Mondial, luptând ca artilerist (ochitor pe obuzier).

După ce armele au fost întoarse împotriva armatei germane, Laurean Deac este luat prizonier timp de patru ani, în lagărele din Sevan și Erevan. Aici, a lucrat, mai întâi, în fabrică, la topit aluminiu, iar mai apoi în construcții pentru refacerea fabricilor ruse bombardate în război. A avut șansa să fie apreciat pentru hărnicia și cumințenia sa, fiind printre puținii veterani care nu a fost mutat în mai multe lagăre rusești.

În această perioadă a trecut prin diverse experiențe care l-au marcat. Foamea, spunea domnia sa, a fost cea mai grea încercare, pentru că rușii le dădeau foarte puțin de mâncare comparativ cu efortul fizic la care erau supuși. A trăit și drama prin care și-a pierdut camarazi de care era apropiat. Povestea că doar Dumnezeu l-a scăpat din calvarul acela, iar vârsta venerabilă de 99 de ani, pe care a avut-o, se datorează experienței de atunci. „Nimic nu mi-a mai fost greu în viață după război. Am suferit tare mult, dar m-a ajutat Dumnezeu să merg înainte”, mărturisea, cu mare emoție, Laurean Deac.

Eliberat din prizonierat, pe 20 mai 1948, ajunge acasă, la Ohaba, iar un an mai târziu se căsătorește cu o fată vrednică din sat, Iuliana, alături de care și-a clădit o viață frumoasă, binecuvântată cu opt copii. După instalarea regimului comunist, Laurean Deac şi familia sa s-au stabilit la Alba Iulia, unde a lucrat ca zidar.

Ambițios din fire, a muncit mult pentru a-și ajuta copiii. Povestea cu mândrie că a construit fiecărui copil câte o casă. A trăit o viață demnă, în muncă și credință. La vârsta de 71 de ani și-a obținut carnetul de șofer.

Familia sa numără 63 de membrii, din care 17 sunt nepoți, iar 23 sunt strănepoți. Dacă pentru aceștia, Laurean Deac era moșu’, pentru cei care l-au cunoscut, apreciat, căutat și onorat, era eroul orașului și al întregii țări, veteranul de război care își purta, la evenimentele importante ale orașului, cu cinste și mândrie decorațiile primite pentru faptele sale eroice.

A iubit mult Armata Română, cadrele militare și elevii militari trecându-i des pragul casei sale pentru a-l onora sau aniversa.

Pe ultimul drum îl însoțesc militari din cadrul Batalionului 136 Geniu Apulum, care, în semn de recunoștință, îi dau ultimul onor. A fost alături de el și prietenul său, camaradul de amintiri din război, veteranul Gheorghe Hațegan, din Oarda de Jos. Împreună, cei doi, au participat, pentru ultima dată, în acest an, la Ziua Veteranilor de Război, în 29 aprilie.

Un ultim omagiu i-a fost prezentat și de oficialitățile locale și județene, reprezentanți din structurile MAI, structurile asociative ale MAPN și un public numeros.

Despre viața sa impresionantă, dar și despre experiența războiului, a vorbit celor prezenți muzeograful Dan Ramf, din cadrul Muzeului Național al Aviației Române – Secția „Hermann Oberth” Mediaș, cel care se pregătește să scoată la lumina tiparului cel de al treilea volum dedicat veteranilor de război, „Bunicii noștri, Eroii noștri”, volum în care va apărea și Laurean Deac.

”Am fost încorporat în 1 aprilie 1943, la 22 de ani. Am făcut un an de instrucţie, iar exact la 1 aprilie 1944 am plecat pe front în Rusia. (…). După armistiţiu, când eram în Moldova, ruşii ne-au înconjurat şi ne-au dus în prizonierat. Ne-au întors înapoi (în Rusia – n.r.), ne-au dus până în Asia Mică, în Erevan. Am stat mai întâi în Sevan o iarnă. Erau condiţii foarte, foarte grele. Primăvara ne-au urcat la vagon şi ne-au dus în Asia Mică. Am fost vreo 600 de oameni. Acolo, ne-au băgat în carantină. Eram plini de păduchi. Acolo ne-au deparazitat, ne-au dus la baie. 20 de zile am stat în carantină, după aia ne-au băgat la lucru, în fabrică. Au făcut o fabrică de topit aluminiu şi am lucrat acolo ca zidar”, spunea veteranul de război.

Laurean Deac a scăpat de fiecare dată când s-a pus în discuţie transferul unor prizonieri în alte lagăre sau să fie duşi la tăiat de lemne fiindcă şeful de şantier i-a apreciat activitatea şi priceperea în zidărie. ”Inginerul de acolo m-a luat în ochi buni, că eu lucram. Că aşa am fost învăţat şi de la tata, de acasă, că tata a avut pământ şi mergeam la plug. Fiindcă îmi făceam norma, în fiecare lună puteam să trimit scrisoare acasă. Eram opt zidari şi inginerul ne da câte un bilet unde scria că am lucrat foarte bine şi ne dădeau atunci câte un polonic de supă mai mult”, spunea veteranul.

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI