Sport

LIVE-SCOR: Avântul Reghin – Industria Galda 2-1 (1-1) | Vizitatorii au cedat pe final și au preluat „lanterna roșie”

Dan HENEGAR

Publicat

în

Industria Galda a pierdut cu Avântul Reghin, scor 1-2 (1-1), găldenii, cu numai opt puncte acumulate în 14 runde fiind amenințați serios cu retrogradarea după acest eșec, al doilea la rând. Formația din Alba a preluat „lanterna roșie” în urma acestui insucces, deși a condus la un moment dat.

Un rezultat nedrept pentru formația condusă de Paul Ciucă, o înfrângere ce a adus multă supărare, în condițiile în care vizitatorii au dominat actul secund și au ratat trei ocazii mari, la scorul de 1-1, prin Cioară (69) – șut alături, Baghiu (76) – reluare pe lângă și Cunțan (82) – a respins portarul.

*0-1, MIN. 37: CIOARĂ a deschis scorul, după o minge lungă trimisă de portarul Căt. Suciu, atacantul a preluat și a lobat peste portar.

*1-1, MIN. 40: COVACIU a restabilit egalitatea cu un șut din careu, bară-gol

*2-1, MIN. 87: MURAR a punctat pentru gazde, cu un șut dintr-un unghi imposibil.

*Alexandru Cioară: „Nu avem noroc, dar credem până la capăt”

Eu zic că am făcut un joc bun, am avut mai multe ocazii ca adversarii, dar, din păcate, din nou nu le am fructificat. Și se întâmplă în fiecare etapă să nu avem deloc noroc, dominăm, avem situații de a marcca, însă pierdem. Cât sunt șanse matematice noi credem că ne putem salva. Nu mă pot bucura foarte tare pentru golul înscris dacă nu am reușit să luăm puncte”, a transmis Alexandru Cioară, golgheterul Industriei, cu 7 reușite, cel mai prolific marcator din județ

Oaspeții, într-o acută criză de efectiv, au doar juniori pe banca tehnică, neefectuându-se nicio înlocuire. Vizitatorii au ratat trei ocazii mari, la 1-1, în actul secund, din postura de singur cu portarul.

Avântul: Bucin – Ința, Fl. Pop, P. Luca, Covaciu, Fl. Truță, Ad. Murar, Stavilă, D. Chirilă, D. Crișan, Potor; rezerve Vlasa, Ad. Pop, Laczko, G. Chirilă, M. Suciu, Horvath, Al. Pavel. Antrenor Răzvan Dan.

Industria: Căt. Suciu – Baghiu, Frențiu/ cpt, Petruse, Puha – G. Goronea, Cunțan, Ad. Hăprian, Circov, P. Muntean, Cioară; rezerve Lepădat, Gergely, A. Crăciun, F. Schiau, Ov. Truță, Adam. Antrenor Paul Ciucă.

Un meci al disperării pentru vizitatori, duel ce-i găsește pe “galben-albaștri” într-o criză majoră de efectiv dar și de puncte! Pe lângă antrenorul Paul Ciucă – suspendat, vor mai lipsi Cioplântă – accidentat, Haiduc, D. Lupșan, S. Mureșan și Al. Costea – suspendați.

Gruparea din “orașul viorilor”, “regina remizelor”, cu 7 egaluri în tur (la fel ca Viitorul Șelimbăr), se clasează pe locul al 13-lea, cu 13 puncte și vine după o remiză albă la Baia Mare, un rezultat surprinzător.

Arbitri: M. Naidin (Piteşti), Cr. Cosmescu (Piteşti), R. Spătar (Sibiu). Observatori I. Szekely (Cluj-Napoca), E. Kemenes (Baia Mare).

Foto-text: Gligor UDREA

[nggallery id=7571]

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO: LPS Sebeș (Under 19) și CSM Unirea Alba Iulia (Under 17), doar victorii în 2026! Cinci din cinci pentru echipele lui Doru Oancea și Silviu Miron

Dan HENEGAR

Publicat

în

LPS Sebeș (Under 19) și CSM Unirea Alba Iulia (Under 17), doar victorii în 2026! Cinci din cinci pentru echipele pregătite de Doru Oancea și Silviu Miron În acest moment, 3 echipe din cele 4 din Alba sunt clasate pe podium, iar LPS Sebeș (Under 19) și CSM Unirea Alba Iulia (Under 17) au doar […]

Citește mai mult

Sport

FOTO: LPS CSU Alba Iulia, locul 8 la turneul final Under 15 la baschet feminin! Karina Onea, principala realizatoare a formației conduse de Valentin Urian

Dan HENEGAR

Publicat

în

LPS CSU Alba Iulia, locul 8 la turneul final Under 15 la baschet feminin! Karina Onea, principala realizatoare a formației conduse de Valentin Urian LPS CSU Alba Iulia a terminat pe locul 8 la turneul final Under 15 la baschet feminin, echipa pregătită de Valentin Urian meritând aprecieri pentru accederea între cele mai bune 8 […]

Citește mai mult

Sport

VIDEO | Mate Szakacs (CSM Unirea Alba Iulia), clasare în Top 10 la Campionatul Mondial de MTB XCE de la Barcelona

Ioana Oprean

Publicat

în

Mate Szakacs (CSM Unirea Alba Iulia), clasare în Top 10 la  Campionatul Mondial de MTB XCE de la Barcelona Mate Szakacs (CSM Unirea Alba Iulia) s-a clasat pe locul 10 în cadrul Campionatului Mondial de MTB XCE de la Barcelona (Spania). „Astăzi, numele orașului nostru a răsunat la Barcelona, unde sportivul clubului CSM Unirea Alba […]

Citește mai mult