Ştirea zilei

Lista produselor tradiționale atestate în Alba: În 2019, încă trei preparate noi din județ, în lista Ministerului Agriculturii

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Lista produselor tradiționale atestate în Alba: În 2019, încă trei preparate noi din județ, în lista Ministerului Agriculturii

În România, toate produsele tradiţionale sunt înscrise în aşa-numitul Registru Naţional al Produselor Tradiţionale. În acest moment avem 712 astfel de produse atestate, pe întreg cuprinsul ţării, de la mezeluri până la brânză, dulceţuri şi băuturi. Pentru a primi atestatul, producătorii trebuie să respecte câteva reguli stricte.

La nivelul județului Alba erau în 2018 un număr de 54 de produse tradiționale atestate, din care 26 produse de patiserie și panificație, câte 6 produse din carne și lactate, 2 produse din conserve de pește și 14 dulcețuri și siropuri.

Anul acesta au intrat încă trei în listă, deci avem 57 de produse tradiționale atestate.

Registrul naţional al produselor tradiţionale (RNPT), conform ordinului nr. 724 din 29 iulie 2013 privind atestarea produselor tradiţionale, conține un total general de 712 asemenea produse.

În 2019 au fost atestate următoarele produse din Alba, intrând în lista nouă a RNPT:

-PĂSTRĂV ÎN ULEI DE LA MITICĂ și PĂSTRĂV ÎN SOS DE LA MITICĂ, satul Mărtinie, comuna Şugag, nr. 152A, BÎRSAN I. DUMITRU ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ.

-CAȘCAVAL MOȚESC ”CĂMARA MOȚULUI”, sat Horea, comuna Horea, str. Nicola Vasile Ursu, nr. 39, CĂMARA MOȚULUI SRL.

În 2018 nu a intrat în listă nici un produs nou din Alba, dar în 2017 au intrat:

-Telemea de Nicolae Ciobanul, comuna Vințu de Jos, sat Vințu de Jos, str. Devei, nr. 19, VLAD NICOLAE „VINȚU DE JOS“ P.F.A.

În 2016 au intrat în listă:

-SIROP DE ZMEURĂ PRESAT LA RECE și DULCEAȚĂ DE ZMEURĂ ”CĂMARA MOȚULUI”, comuna Arieșeni, sat Arieșeni, str. Centru, nr. 29A, SARRA NICOL SRL.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a acordat recent încă șapte atestate pentru produse tradiționale din județele Galați, Caraș-Severin și Buzău.

În județul Galați, producătorul S.C. VERDESI&CO SRL a primit atestat pentru patru produse tradiționale obținute din carne de porc provenită din fermele proprii: Mușchiuleț de porc Ilinca, Cotlet haiducesc a lui Zamfir, Costiță afumată Ilinca, Cârnați de porc a lui Ignat.

Denumirea de ”Mușchiuleț de porc Ilinca” s-a transmis din generație în generație, iar rețeta este una specifică ce presupune prepararea bucăților de carne prin maturare și condimentare cu cimbru și alte condimente, înainte de afumare.

”Cotletul haiducesc a lui Zamfir” este obținut din cotlet de porc, maturat în baiț de condimente, timp de 6-14 zile. Calitatea materiei prime, prelucrarea cărnii prin metode tradiționale conduc la obținerea produsului ”Cotlet Haiducesc a lui Zamfir”, care se caracterizează printr-un gust deosebit și mai ales printr-o savoare specifică produselor de casă.

”Costița afumată Ilinca” este un produs obținut din piept de porc dezosat maturat timp de 6-14 zile în baiț de condimente naturale tradiționale și sare. Rețeta are o vechime de peste 25 de ani.

”Cârnații de porc a lui Ignat” afumați tradițional se obțin din materii prime autohtone: carne de porc, slănină de porc, sare, condimente naturale. Produsul obținut se supune operației tehnologice de afumare.

În județul Caraș Severin a fost acordat un atestat de produs tradițional pentru ”Cârnați din carne de capră ca la Soceni”. Aceștia se obțin din carne proaspătă de capră, rasa Albă de Banat și pulpă de porc din gospodăria producătorului, afumați la fum natural.

În județul Buzău a fost acordat atestat de produs tradițional pentru ”Salamul Casa Râmniceană” și pentru ”Cârnații crud-uscați Casa Râminceană”. Salamul este un preparat culinar din carne de porc și vită cu o metodă de prelucrare autentică şi invariabilă, iar toate operaţiunile de prelucrare sunt executate manual. Combinația celor două ti­puri de carne, ingredientele atent folosite urmate în final de procedeul de afumare evidențiază valoarea tradiţională a produsului finit.

”Cârnații crud-uscați Casa Râmniceană” sunt preparați din carne de oaie și porc preluată de la crescători din zonă, cât și de la fermele proprii, iar procedeul de afumare accentuează valoarea tradiţională a produsului finit.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Laboratorul de microbiologie al Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud, modernizat: Va fi creat un Compartiment de microbiologie

Ioana Oprean

Publicat

în

Laboratorul de microbiologie al Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud, modernizat: Va fi creat un Compartiment de microbiologie La sediul Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud a avut loc, marți, 17 martie 2026 evenimentul de prezentare a rezultatelor proiectului de modernizare a Laboratorului de microbiologie, finanțat în cadrul Priorității 3 a Programului Sănătate Managerul unității medicale, Noiela […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Irina Codrea, de la Colegiul Național „David Prodan” Cugir, calificată la etapa națională a Olimpiadei de Religie cultul greco-catolic 2026, după același rezultat și la Istorie: „O veste care ne-a umplut inimile de recunoștință, lumină și smerită mândrie”

Ioana Oprean

Publicat

în

Irina Codrea, de la Colegiul Național „David Prodan” Cugir, calificată la etapa națională a Olimpiadei de Religie cultul greco-catolic 2026, după același rezultat și la Istorie: „O veste care ne-a umplut inimile de recunoștință, lumină și smerită mândrie” Irina Rita Codrea, elevă în clasa a IX-a, la Colegiul Național „David Prodan” Cugir, s-a calificat la […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

ACCIDENT rutier la Alba Iulia: O ambulanță SMURD și un autoturism s-au ciocnit în zona pieței Cetate. Traficul este îngreunat

Bogdan Ilea

Publicat

în

ACCIDENT rutier la Alba Iulia: Un SMURD și un autoturism s-au ciocnit în zona pieței cetate. Traficul este îngreunat Un accident rutier a avut loc astăzi, 17 martie 2026, la Alba Iulia, în zona pieței din Cetate. Din primele informații, o autospecială SMURD și un autoturism sunt implicate în evenimentul rutier. Traficul rutier este îngreunat […]

Citește mai mult