LISTA| Cu ce olimpiade și concursuri pot elevii premianți să își echivaleze cu nota 10 probele scrise de la Bacalaureat 2022
Cu ce olimpiade și concursuri pot elevii premianți să își echivaleze cu nota 10 probele scrise de la Bacalaureat 2022
Elevii care au luat premii la olimpiadele și la concursurile interne și internaționale recunoscute de Ministerul Educației pot să solicite echivalarea cu probele scrise de la Bacalaureat, iar ei vor primi nota 10 pentru proba respectivă.
Ministerul Educației a publicat acum lista olimpiadelor recunoscute, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Practica aceasta este una de tradiție.
Potrivit metodologiei de organizare a Bacalaureatului 2022, „elevii care, în una din clasele a IX-a – a XII-a, au obținut premii individuale la concursuri/olimpiade școlare internaționale recunoscute de către Ministerul Educației au posibilitatea de a-și echivala, la cerere, proba scrisă de examen la disciplina la care au obținut premiul.
Echivalarea se face cu nota maximă, potrivit regulamentului.
Lista concursurilor/olimpiadelor școlare internaționale recunoscute de către Ministerul Educației se publică pe site-ul Ministerului Educației până la începerea sesiunii speciale de bacalaureat, prevede metodologia.
„Recunoașterea/echivalarea probelor se face de către directorul unității respective, în urma solicitării scrise a candidatului și a prezentării dovezilor privind obținerea premiului la concursul/ olimpiada internațională. Documentele menționate se depun, în momentul înscrierii, la secretariatul unității de învățământ”, se arată în actul normativ.
Desfășurate la nivel mondial, finanțate de către Ministerul Educației
Limbă și comunicare:
- Olimpiada Internațională de limba Franceză,
- Olimpiada Internațională de limba Germană,
- Olimpiada Internațională de limba Rusă (Institutul de stat pentru limba rusă A.S. Pușkin Moscova)
Matematică și științe:
- Olimpiada Internațională de matematică,
- Olimpiada Internațională de Fizică,
- Concursul Internațional „Young Physicist Tournament” (fizică),
- Olimpiada Internațională de Chimie,
- Olimpiada Internațională de Biologie
Om și societate:
- Olimpiada internațională de filozofie
- Olimpiada Internațională de Geografie
Tehnologii:
- Olimpiada Internațională de informatică,
- Olimpiada Internațională de informatică în echipe – IOIT
Interdisciplinare/transdisciplinare/multidisciplinare:
- Olimpiada Internațională de lingvistică,
- Olimpiada Internațională de științe pentru juniori (biologie, chimie, fizică).
Competiții desfășurate la nivel regional, european finanțate de Ministerul Educației
Limbă și comunicare:
- Olimpiada elenismului (limba neogreacă)
- Olimpiada Internațională de limbă, literatură și cultură maghiară,
- Olimpiada Internațională de limba polonă,
- Olimpiada Internațională de lectură
Matematică și științe
- Balcaniada de matematică pentru seniori,
- Olimpiada balcanică de matematică pentru juniori,
- Olimpiada europeană de matematică pentru fete,
- Olimpiada de matematică pentru liceele maghiare din Europa,
- Balcaniada de fizică BPO,
- Olimpiada Internațională de fizică a țărilor din Asia,
- Olimpiada de fizică a Uniunii Europene,
- Olimpiada Internațională de Chimie „D. Mendeleev”
Om și societate
- Olimpiada balcanică de geografie
Tehnologii
- Olimpiada de informatică a țărilor din Europa Centrală,
- Turneul Internațional de informatică John Atanasoff”,
- Balcaniada de informatică,
- Balcaniada de informatică pentru juniori,
Competiții interdisciplinare/transdisciplinare/multidisciplinare:
- Olimpiada pluridisciplinară „TUYMAADA” (matematică, informatică, fizică, chimie)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
FOTO | AMENZI de peste 6 milioane de lei în doar 5 zile în România: Ce nereguli grave a constatat Protecția Consumatorilor
AMENZI de peste 6 milioane de lei în doar 5 zile în România: Ce nereguli grave a constatat Protecția Consumatorilor Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a continuat controalele la nivel naţional, comisarii insituţiei aplicând amenzi în valoare totală de 6,3 milioane după ce au verificat 1700 de agenţi economici, inclusiv din mediul online. Una […]
PENSII 2026 | Aproape 900.000 de beneficiari de indemnizație socială pentru pensionari în România
PENSII 2026 | Aproape 900.000 de beneficiari de indemnizație socială pentru pensionari în România Numărul total al beneficiarilor de indemnizație socială pentru pensionari a fost, în februarie 2026, de 883.298 persoane, cu 700 mai puține comparativ cu luna anterioară, dintre care 843.117 erau pensionari din sistemul public, iar 40.181 pensionari proveniți din fostul sistem de […]
Abandonul de familie 2026 | Acțiunea penală, pusă în mișcare din oficiu: Neplata cu rea-credinţă a pensiei de întreţinere, una dintre cele mai grave forme de violenţă economică
Abandonul de familie 2026 | Acțiunea penală, pusă în mișcare din oficiu: Neplata cu rea-credinţă a pensiei de întreţinere, una dintre cele mai grave forme de violenţă economică Obligația plângerii prealabile în cazul infracțiunii de abandon de familie a fost eliminată, potrivit unei propuneri legislative adoptate de Senat tacit, ceea ce înseamnă că acțiunea penală […]