Politică Administrație

Liderul ALDE Alba, Ioan Lazăr: Primarii care se plâng de diminuarea bugetului să revină la salarii de bun simț și să nu mai risipească banii pe chiolhanuri și artificii

Ioana Oprean

Publicat

în

Liderul ALDE Alba, Ioan Lazăr, recomandă primarilor care se plâng de diminuarea bugetului să revină la salarii normale, de bun simț și să nu mai risipească banii pe chiolhanuri și focuri de artificii.

Ioan Lazăr a avut, luni, în cadrul unei conferințe de presă, și un mesaj pentru Mircea Hava, primarul cu cel mai mare salariu din România, peste 16.000 de lei brut.

”Am văzut foarte mulți primari, de la toate partidele politice, care urlă că va scădea foarte mult venitul la bugetul local. Eu mă opresc la municipiul Alba Iulia. Am văzut în presă că domnul primar Hava spunea că venitul la bugetul local va scădea, dacă nu mă înșel, cu 5,3 milioane de euro. Eu nu sunt convins și o să vedeți că nu va scădea bugetul cu suma respectivă. Dânșii omit, nu vor să ia în calcul, eu zic că intenționat, și creșterea salariilor din sistemul bugetar. Până acum salariile fiind mai mici și erau impozitate cu 16%. Acum salariul fiind mai mare, e impozitat cu 10%, dar a crescut salariul foarte mult. Dânșii aici nu vor să ia în calcul. Sunt convins că vor fi diminuări de contribuții la bugetul local, dar nu așa cum spun dânșii. Eu le-aș sugera ceva primarilor care se plâng de această diminuare: să revină la salarii normale și bun simț. Din câte știu eu și din câte am văzut, salariile au crescut enorm de mult, fiecare consiliu local a mers pe maximum, așa cum în primă fază la Alba Iulia s-a mers și pe impozitul pe locuință și ale sediilor de firme. Inițial s-a mers pe maximum. Alba Iulia are printre cele mai mari taxe și impozite din țară”, a spus Ioan Lazăr.

De asemenea, liderul ALDE Alba a adăugat că primăriile nu ar mai trebui să risipească banii pe ”chiolhanuri” și focuri de artificii.

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comunicat de presă | Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: CJ Alba stă pe un purcoi de bani (33 mil. euro), dar lasă de izbeliște drumul spre Munții Șureanu

Ioana Oprean

Publicat

în

Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: CJ Alba stă pe un purcoi de bani (33 mil. euro), dar lasă de izbeliște drumul spre Munții Șureanu Se pare că președintele Consiliului Județean Alba, domnul Ion Dumitrel, are în fișa postului doar atribuția de a purta discuții sterile și de a-i amăgi atât pe proprietarii de pensiuni de […]

Citește mai mult

Politică Administrație

13 incendii de vegetație uscată în Alba, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, în primele zile ale lunii martie 2026: Măsuri la nivel județean în contextul creșterii numărului incendiilor de vegetație și fond forestier

Ioana Oprean

Publicat

în

13 incendii de vegetație uscată în Alba, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, în primele zile ale lunii martie 2026: Măsuri la nivel județean în contextul creșterii numărului incendiilor de vegetație și fond forestier 13 incendii de vegetație uscată, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, […]

Citește mai mult

Politică Administrație

FOTO | Inteligență artificială și digitalizare la Primăria Blaj. Ce cuprinde proiectul de peste 2,5 milioane de lei: ,,Soluții care depășesc cadrul soluțiilor tradiționale”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Inteligență artificială și digitalizare la Primăria Blaj. Ce cuprinde proiectul de peste 2,5 milioane de lei: ,,Soluții care depășesc cadrul soluțiilor tradiționale” Digitalizarea sectorului public nu este o modă, ci o necesitate obiectivă care are ca rezultat dezvoltarea orașelor inteligente și creșterea nivelului de trai al locuitorilor. La Blaj, un pas înainte în această direcție […]

Citește mai mult