Liderii din Parlament își vor putea folosi mașina de serviciu și în vacanța parlamentară
Preşedinţii de comisii, liderii de grup şi membrii Biroului permanent ai Camerei Deputaţilor vor putea utiliza maşina de serviciu în perioda vacanţei parlamentare, potrivit unei hotărâri adoptate în şedinţa conducerii Camerei din data de 27 iulie.
”Aşa cum au solicitat colegii noştri, în perioada vacanţei parlamentare, preşedinţii, liderii de grup şi membrii Biroului permanent, la acţiunile pe care aceştia le desfăşoară, să poată beneficia de maşină cu aprobarea membrului Biroului permanent cu informarea ulterioară a Biroului. Practic, s-a completat articolul 2 cu un alineat 2 care acoperă solicitarea colegilor noştri”, a declarat preşedintele Camerei Deputaţilor, Florin Iordache, potrivit stenogramei şedinţei din data de 27 iulie.
Decizia vine după ce în ultimii doi ani conducerea Camerei Deputaţilor a interzis folosirea maşinilor din dotare în timpul vacanţei parlamentare.
Mai multe comisii de specialitate ale Camerei Deputaţilor au solicitat să lucreze în perioada vacanţei parlamentare, în perioada iulie-august 2016, pentru a se pronunţa asupra proiectelor de lege rămase restante.
Potrivit deciziei Biroului Permanent, preşedinţii comisiilor pot solicita Preşedintelui Camerei Deputaţilor, motivat, utilizarea autoturismelor repartizate comisiilor în vederea participării, în perioada vacanţei parlamentare, la acţiuni neprogramate. Membrii Biroului permanent care asigură permanenţa la Camera Deputaţilor vor decide asupra celor solicitate, cu informarea ulterioară a Biroului permanent.
Comisia de muncă şi-a asumat dezbaterea celui mai mare număr de legi în timpul vacanţei – 24 de proiecte care vizează în mare parte sistemul de pensii publice, în timp ce Comisia pentru învăţământ se va reuni de opt ori pentru a dezbate 12 proiecte de lege.
Comisia pentru cultură îşi propune să dezbată în vacanţa parlamentară modificarea OUG 39/2005 privind cinematografia şi legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe, iar deputaţii din Comisia juridică vor să discute 12 proiecte de lege rămase restante.
sursa: hotnews
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum poți primi pensia pe card în 2026: De ce să alegeți această modalitate de plată. Documente necesare
Cum poți primi pensia pe card în anul 2026: De ce să alegeți această modalitate de plată. Documente necesare Pentru un acces mai rapid, sigur și comod la drepturile dumneavoastră bănești, Casa Județeană de Pensii Alba încurajează beneficiarii să opteze pentru plata pensiei în cont bancar. Citește și: Ajutor pentru pensionari 2026: Care sunt pensionarii […]
VIDEO | Imagini INEDITE surprinse în Parcul Natural Apuseni: Card de ciute cu viței și mistreți la ora de jogging, filmați în luminișul dintr-o pădure
Imagini INEDITE surprinse în Parcul Natural Apuseni: Card de ciute cu viței și mistreți la ora de jogging, filmați în luminișul dintr-o pădure Imagini inedite au fost surprinse recent într-o pădure din Parcul Natural Apuseni și postate pe rețelele de socializare. Un cârd de ciute cu viței și mistreți la ora de jogging au fost […]
Cristian Păun, despre gazul din Marea Neagră: Putem face energie electrică, îngrășăminte și conducte pentru irigații, dar Guvernul este praf pe toate elementele
Cristian Păun, despre gazul din Marea Neagră: Putem face energie electrică, îngrășăminte și conducte pentru irigații, dar Guvernul este praf pe toate elementele Economistul Cristian Păun susține că România ratează o șansă majoră de dezvoltare, deși dispune de resurse importante de gaz în Marea Neagră. El afirmă că România are la dispoziție resurse suficiente pentru […]