Cultură Educație

VIDEO: Liber Pater, zeul protector al viţei de vie şi fertilităţii ogoarelor expus la Muzeul Unirii valorează peste 100.000 de euro

Bogdan Presecan

Publicat

în

Ieri, la Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia a fost prezentat exponatul lunii ianuarie, un grup statuar care este evaluat la cel puţin o sută de mii de euro. Demersul muzeului presupune ca în fiecare lună a anului 2012 să fie expusă, într-un spaţiu special, câte o piesă de rezistenţă din colecţiile muzeului.

Petrecerea Divorțaților

Grupul statuar roman “Liber Pater” a fost descoperit fragmentar între anii 1988-1990, în timpul campaniei arheologice desfăşurată în zona Partoş, aflată pe locul anticului Apulum. Divinitate arhaică din Italia centrală, Liber Pater era, împreună cu perechea sa Libera, protectorul viţei de vie şi al fertilităţii ogoarelor. Această împrejurare a dus la asimilarea sa cu Dyonisos – Bacchus şi la răspândirea cultului său în întregul Imperiu Roman.

Cel care a descoperit grupul statuar, arheologul clujean Alexandru Diaconescu, a prezentat piesa şi -a relatat povestea inedită a descoperii acestei statui, în anul 1990.

Statueta a fost sculptată în marmură de Afion, o carieră din centrul Asiei Mici în Frigia, unde funcţiona un mare atelier de sculptură, în vremea Împăratului Hadrian prin secolul al II–lea d.H. Ulterior piesa a ajuns în Dacia şi în cele din urmă în sanctuarul lui Liber Pater din Colonia Aurelia Apulensis, în zona Partoş, sanctuar care a funcţionat în sec. al III-lea. După părăsirea sanctuarului, acesta a fost vandalizat de creştini iar piesele au fost zdrobite bucată cu bucată. Liber Pater, zeul protector al viţei de vie şi fertilităţii ogoarelor, care este acum exponatul lunii ianuarie la Muzeul Unirii a fost spartă în 34 de fragmente. Restaurarea piesei a fost făcută la Cluj şi durat un an de zile.

Testele de laborator au evidenţiat faptul că acest grup statuar a fost sculptat dintr-un singur bloc de piatră, fapt ce atestă virtuozitatea meşterului care a l-a “eliberat” pe zeul protector al viţei de vie şi fertilităţii ogoarelor din blocul de piatră.

Conform profesorului Diaconescu pe piaţa obiectelor de artă, Liber Pater ar valora de la 100.000 de euro în sus. (B.P.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

De la Noul Testament de la Bălgrad la nunțile princiare: 400 de ani de istorie, descoperiți în două noi expoziții la Palatul Principilor

Ioana Oprean

Publicat

în

De la Noul Testament de la Bălgrad la nunțile princiare: 400 de ani de istorie, descoperiți în două noi expoziții la Palatul Principilor Știati că prima traducere integrală a Noului Testament tipărită în limba română a apărut la Alba Iulia, în 1648 și că un exemplar original poate fi admirat acum la Palatul principilor din […]

Citește mai mult

Cultură Educație

Mircea Vintilă, invitat special la Alba Folk „Poezie pe muzică”, ediția 2026: Când va avea loc evenimentul

Ioana Oprean

Publicat

în

Mircea Vintilă, invitat special la Alba Folk „Poezie pe muzică”, ediția 2026: Când va avea loc evenimentul Muzica folk revine în prim-plan la Alba Iulia! Casa de Cultură a Studenților organizează vineri, 30 octombrie 2026, de la ora 18:30, cea de-a treia ediție a evenimentului „Alba Folk – Poezie pe muzică”, care aduce pe aceeași […]

Citește mai mult

Cultură Educație

25 octombrie 2026 | Conferința „De la erou la martir. Convertirea lui Apostol Bologa” – o nouă perspectivă asupra romanului „Pădurea spânzuraților” de Liviu Rebreanu, susținută de scriitorul, eseistul și teologul Cristian Bădiliță

Ioana Oprean

Publicat

în

25 octombrie 2026 | Conferința „De la erou la martir. Convertirea lui Apostol Bologa” – o nouă perspectivă asupra romanului „Pădurea spânzuraților” de Liviu Rebreanu, susținută de scriitorul, eseistul și teologul Cristian Bădiliță Duminică, 25 octombrie 2026, începând cu ora 11:30, Biserica Greco-Catolică „Sfânta Cruce”, situată în Piața Cardinal Alexandru Todea (Târgul de Fân) din […]

Citește mai mult