Rămâi conectat
MA-RA-MU

Opinii - Comentarii

FOTO/VIDEO Legiunea a XIII-a Gemina a revenit la Apulum, în Cetatea Alba Carolina

Alexandra Mates

Publicat

în

Legiunea a XIII-a Gemina s-a întors acasă, la Apulum. Astăzi, într-o conferinţă de presă, ce a avut loc în Piaţa Cetate, Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia a prezentat istoricul proiectului “Ţinutele Istoriei II. Garda Romană de la Apulum”, proiect în valoare de  57.617, lei, ce a fost declarat câştigător în luna martie 2012. Este vorba despre Legiunea a XIII-a Gemina, care are în componenţă 12 luptători legionari (1 centurion, 2 signiferi, 9 milites), realizată în urma finanţării oferită de Administraţia Fondului Cultural Naţional.

 În cadrul conferinţei au vorbit despre importanţa şi semnificaţia Gărzii  Romane, membrii echipei proiectului,  Tudor Roşu, Liviu Zgârciu, George Bounegru, Radu Ota, directorul Muzeului Unirii, Gabriel Rustoiu şi primarul Mircea Hava. „Este un proiect deosebit care vine ca o mănuşă pentru ceea ce vrem să facem pe viitor în Cetate. În Alba Iulia s-au făcut lucruri deosebite, pe care avem datoria să le exploatăm. Vom încerca să facem un tot, împreună cu Garda Cetăţii, să atragem turişti la Alba Iulia”, a declarat primarul Mircea Hava.

După mai multe luni, în care echipa de proiect s-a documentat, a selectat recruţii (2 probe – fizic şi de cunoştinţe privind armata romană şi istoria oraşului Apulum) şi i-a instruit, a confecţionat şi a achiziţionat echipamente, iată că astăzi, au ieşit în faţă şi ne-au prezentat la ce au muncit ei, Garda romană de la Apulum.

Lansarea oficială şi ceremonială a gărzii va avea loc vineri, 26 octombrie 2012, începând cu ora 17.00, la Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia. În cadrul manifestării  vor avea loc lupte de gladiatori, paradă militară şi câteva demonstraţii de luptă între romani şi barbari.

Echipa de proiect: dr. Tudor Roşu, dr. George Bounegru, dr. Liviu Zgârciu, dr. Radu Ota, dr. Ilie Lascu şi Rareş Diodiu.

Garda romană de la Apulum va fi folosită, de aici încolo, pentru promovarea proiectelor muzeului albaiulian.

Iată câteva obiective ce şi le-a propus  echipa proiectului pe viitor: constituirea unui sat roman în cadrul oraşului, participarea la evenimente precum Festivalul Cetăţilor Dacice sau Zilele Oraşului, creşterea numărului de legionari, realizarea de tehnică de luptă specifică( baliste, catapulte, etc.), programe în şcoli (de exemplu un concurs sportiv intitulat „pentatlonul roman”), înfiinţarea unui festival dedicat moştenirii roamne a oraşului şi/sau judeţului ( „Zilele Apulumului”, „Zilele Legiunii a XIII-a Gemina” etc.) sau derularea unui festival general de reenactment.

Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Alba, Primăria Municipiului Alba Iulia Administraţia Fondului Cultural Naţional,  şi Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia.

Vă prezentăm mai jos câteva imagini şi secvenţe video din cadrul conferinţei dar şi istoricul Legiunii a XIII-a Gemina.

Istoricul Legiunii a XIII-a Gemina:

Începuturile legiunii XIII Gemina sunt obscure datorită lipsei unor dovezi concludente şi a părerilor divergente ale cercetătorilor. Astfel, Th. Mommsen plasează începuturile unităţii în anul 6 d.Hr. când Augustus, silit de împrejurări externe, adaugă la cele 12 legiuni republicane încă opt, numerotate de la XIII la XX. Alţi autori remarcă că şi înainte de Augustus a existat o legiune XIII Gemina şi propun pentru data înfiinţării sale anii 16 – 15 î.Hr.

Epitetul “Gemina” indică fuzionarea într-o singură unitate a două sau mai multe corpuri de trupă (poate chiar legiunile cu numărul XIII ale lui Caesar şi Pompei) fapt explicat de Caesar în “De bello Gallico”: unam [legionem] ex Cilicia veteranam, quam factum ex dualus gemellam appelabat” . Dio Cassius spune de asemeni că legiunile contopite poartă denumirea de Gemina.

Insigna emblemă a unităţii era leul , simbol protector pus în legătură cu perioada zodiacală în care fusese constituită ( iulie – august). Monedele emise de Filip Arabul, Gallienus, Victorinus precum şi descoperirile arheologice confirmă, din punct de vedere iconografic, această insignă (Ex.: pe reversul unora dintre monedele lui Filip Arabul figurează leul şi un stindard cu cifra XIII, iar cele ale lui Victorinus, pe lângă inscripţia Leg. III Gemina Pia Fidelis conţin şi reprezentarea animalului simbol).

Activitatea legiunii XIII Gemina a început încă din timpul lui Augustus. Câteva epigrafe menţionează o colonia alcătuită din veterani ai legiunii – Colonia Uthina ex Africa , apoi un centurio legionis şi un evocatus din efectivele unităţii. Aceste inscripţii se crede că datează din faza iniţială a istoriei legiunii, când Augustus se pregătea să formeze, prin contopirea legiunilor republicane, o unitate nouă cu numărul XIII şi epitetul Gemina.

La scurt timp după anul 14 d.Hr. are loc revolta legiunilor din Pannonia şi Germania îndreptate împotriva noii conduceri de la Roma. Tacitus şi Suetonius arată că nemulţumirea trupelor între care şi XIII Gemina a fost calmată de prezenţa la Rin a lui Germanicus. După evenimentele de la începutul domniei lui Tiberius, din ordinul împăratului, legiunea XIII Gemina ocupă castrul de la Vindonissa unde staţionează aproape trei decenii. Misiunea legiunii la Vindonissa se încheie sub Claudius, anul sau când unitatea este transferată de pe limesul germanic în Pannonia la Poetovio până în a doua jumătate a sec. I d.Hr.

În perioada pannonică istoria legiunii XIII Gemina se împleteşte cu evenimente ce s-au petrecut la Roma în anul 36 d.Hr. La războiul civil cunoscut sub numele de “anul celor trei împăraţi” au luat parte trupe militare din mai multe provincii. Potrivit lui Tacitus şi Suetonius, în prima fază a războiului civil unitatea îl sprijină pe Otho. Pe câmpurile de luptă, la Bedriacum (Galia Cisalpină) şi Castores (lângă Cremona ), sub conducerea legatului Vedius Aquila, legiunea suferă o grea înfrângere din parte legiunii V Alaudae .

În 22 decembrie Senatul recunoaşte ca împărat pe Flavius Vespasianus. Soldaţii legiunii XIII Gemina, reîntorşi la Poetovio, trec în tabăra proaspătului împărat. Vespasianus înfrânge la Cremona pe ultimul dintre rivali Vitellius, punând capăt tulburărilor.

În anul 70 d.Hr., împreună cu alte legiuni, legiunea XIII Gemina ia parte la înfrângerea unora dintre seminţiile galice. Victorioasă în această campanie militară legiunea revine la Poetovio. Noua detaşare trebuie pusă în legătură cu luptele împotriva suebilor şi sarmaţilor din 92-93 . Dovadă a participării legiunii XIII Gemina la aceste conflicte este inscripţia descoperită la Antiochia cu menţionarea legatului legiunii Stel (?) Sospes, datorită contribuţiei sale din “expeditio subica et sarmatica”. La încheierea ostilităţilor, noul sediu al legiunii este stabilit la Vindobona (Viena).

Începând cu sec. II d.Hr., când Traian hotărăşte declanşarea atacului împotriva Daciei, se încheie şi misiunea legiunii XIII Gemina la Vindobona. În aproximativ anul este mutată împreună cu legiunile I Adiutrix şi XV Apollinaris în dreptul Dunării de Jos. Ea va participa la ambele campanii daco-romane, confirmarea reieşind din inscripţia ridicată la Corinth în onoarea lui Caellius Martiales tribunus legionis XIII Geminae, distins de Traian ca urmare a actelor de bravură militară săvârşite în cea de a doua campanie în urma căreia “universa Dacia devicta est”.

Legiunea XIII Gemina a staţionat permanent în Dacia din primii ani ai întemeierii provinciei până la abandonarea ei de către romani la începutul domniei lui Aurelian. Ea a avut tot timpul garnizoana în castrul de la Apulum, clădit pe înălţimea “Cetate” de la Alba Iulia. În perioada de la Hadrian şi până la războaiele marcomanice, guvernatorul Daciei Superior a fost totodată şi comandantul legiunii XIII Gemina. După organizarea celor trei Dacii din 168-169 , legiunea îşi are din nou comandanţii săi aparte. La cele 15 nume de legati legionis XIII Geminae cunoscute trebuie să fie adăugat şi numele unui anonim, Valerius Maximus, care nu a fost guvernatorul Daciei dar pe vremea lui Commodus, în 182 , a deţinut comanda legiunii XIII Gemina, după cum precizează inscripţia descoperită la Diana Veteranorum Numidia.(sursa – legioxiiigemina.weebly.com)

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

Tradiții și superstiții de Ignat, ziua în care sunt sacrificați porcii. Cum vor fi pedepsiți cei care muncesc în această zi

Ziarul Unirea

Publicat

în

În tradiția creștină românească, tăiatul porcului are o dată bine stabilită. Această zi este denumită Ignat, deoarece în calendarul creștin-ortodox, ziua coincide cu Sfântul Ignatie Teoforul Despre Sfântul Ignatie Teoforul prăznuit pe 20 decembrie se ştie că a lăsat Bisericii documente preţioase – scrisorile sale dedicate comunităţilor crestine prin care trecea pe drumul martiriului, care […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea