Legea votului prin corespondență, adoptată de Camera Deputaților
Deputații au adoptat, miercuri, 28 octombrie, proiectul de lege privind votul prin corespondență, act normativ ce va fi aplicat doar la alegerile parlamentare.
Proiectul a fost adoptat cu 257 de voturi „pentru”, 12 abțineri și 30 de voturi „împotrivă”.
Liderul grupului parlamentar PNL din Camera Deputaților, Eugen Nicolăescu, a anunțat imediat după vot că liberalii încetează greva parlamentară.
Comisia parlamentară pentru cod electoral a adoptat marți raport de admitere pentru acest act normativ și a stabilit că votul prin corespondență va fi aplicat doar la alegerile parlamentare, nu și la cele prezidențiale și europarlamentare, așa cum era prevăzut în proiectul inițial adoptat de Senat.
Președintele comisiei, Gabriel Vlase, a spus că acest proiect de lege va fi unul pilot. Votul prin corespondență se va aplica deocamdată doar la alegerile pentru Camera Deputaților și Senat, urmând ca, „în funcție de ce se întâmplă în toamna anului viitor, când vor fi alegeri parlamentare”, să se aplice acest vot și pentru alte tipuri de alegeri, a explicat Vlase.
Un alt amendament propus de PSD și adoptat de comisie prevede că divulgarea secretului votului poate intra sub sancțiunea legii penale, la fel și exercitarea votului în numele altei persoane.
Parlamentarii din Comisia pentru cod electoral au eliminat din proiectul de lege prevederea potrivit căreia cetățenii români cu domiciliul în străinătate care doresc să voteze prin corespondență se puteau înscrie în Registrul electoral online.
„Cetățenii români cu domiciliul în străinătate care doresc să se înregistreze pentru votul prin corespondență trebuie să se înscrie în Registrul electoral, cu opțiunea pentru votul prin corespondență, în baza unei cereri scrise datate și semnate, depuse personal sau transmise prin poștă către misiunea diplomatică sau oficiul consular din statul de domiciliu sau reședință, la care anexează o copie a pașaportului cu mențiunea statului de domiciliu, respectiv o copie a actului de identitate”, a mai decis comisia de specialitate. (C.M.)
sursa:agerpres
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Rata șomajului, în creștere în România: Şomajul în rândul tinerilor, cel mai ridicat. Cele mai noi date oficiale
Rata șomajului, în creștere în România: Şomajul în rândul tinerilor, cel mai ridicat Populaţia activă a României era, în trimestrul IV 2025, de 8,165 milioane persoane, din care 7,651 milioane persoane erau ocupate şi 513.900 persoane erau şomeri, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). Rata şomajului în trimestrul IV 2025 a fost de 6,3%, […]
Bonuri de masă 2026: Angajații care beneficiază de tichete pe lângă salariu. Care este valoare maximă
Bonuri de masă 2026: Angajații care beneficiază de tichete pe lângă salariu. Care este valoare maximă Bonurile de masă sunt în continuare un beneficiu important pentru angajații din România, fiind acordate de companii pentru a sprijini cheltuielile cu hrana. În 2026, valoarea maximă a acestora a fost actualizată prin Legea nr. 201/2025. Bonuri de masă […]
Furturile de energie au pus în pericol viața a peste 1.000 de persoane în 2025: Peste 23 milioane de kWh au fost sustrași pe parcursul anului trecut
Furturile de energie au pus în pericol viața a peste 1.000 de persoane în 2025: Peste 23 milioane de kWh au fost sustrași pe parcursul anului trecut Un număr de 1.275 de cazuri de intervenții ilegale realizate de diverse persoane la instalațiile de energie au fost identificate, anul trecut, în cele 20 de județe din […]