Actualitate

„Legea shrinkflation”, publicată în Monitorul Oficial: Magazinele mai au o lună să pună etichetele suplimentare la raft

Ioana Oprean

Publicat

în

„Legea shrinkflation”, publicată în Monitorul Oficial: Magazinele mai au o lună să pună etichetele suplimentare la raft

„Legea shrinkflation” a fost publicată în Monitorul Oficial, iar într-o lună, scumpirile camuflate din magazine vor trebuie semnalate print-o etichetă suplimentară. Pe model francez, comercianţii vor fi obligaţi să-și anunțe clienții când cantitatea produselor afişate a fost diminuată, fără a reduce din preţ.

Chipsuri mai puţine, cutii de lapte cu volum mai mic sau orez cu gramaj redus. Sunt doar câteva alimente care au intrat la apă în supermarketuri, fără ştirea clienţilor. Preţurile însă au rămas neschimbate sau chiar au crescut.

Ca să pună capăt practicii „shrinkflation”, autorităţile au obţinut acordul Comisiei Europene pentru a putea denunţa la raft această practică înşelătoare.

Citește și: Scumpiri la raionul cu carne din toamnă: Cât ar putea costa kg de pui sau porc din septembrie. „Niciun an nu a fost așa rău cum este 2024”

Ordinul a fost publicat în Monitorul Oficial

Supermarketurile vor fi obligate să pună o etichetă suplimentară la raft, în dreptul produselor afectate de shrinkflation.

Pe alimente va apărea, în mod obligatoriu, şi perioada în care vor fi vândute cu gramaj scăzut. Vânzătorii au, din acest moment, 30 de zile pentru pune totul la punct. Aşadar, cel mai probabil, vom vedea pe rafturi etichetările suplimentare din luna octombrie. Cei care nu vor respecta noile reguli pot primi amenzi de până la 10 mii de lei, iar produsele găsite fără etichetă vor fi retrase de la vânzare. Noile măsuri nu se aplică magazinelor online.

„Aceasta formă de înșelăciune împotriva consumatorilor se încheie! Aplicăm sancțiuni dure pentru nerespectarea acestei obligații”, spune Marcel Ciolacu, premierul României.

Comercianţii sunt furioşi că nu au fost consultaţi şi arată cu degetul spre producători.

„Iar pică pe retailer vina. Nu tăiem noi pachetul de unt, nu umblăm noi la bidonul de blasam de rufe. Şamponul de 360 l-au făcut de 330. Chipsurile le-au scăzut cu 15 grame, orezul cu 100 de grame. Aici ar fi trebuit o presiune mai mare pe procesatori. Va fi o muncă criminală. Tre să-i fac poză, tre’ să decupez poza într-un program de calculator, trebuie să o printez pe etichetă. Cred că depăşeste un leu eticheta. 1 leu 20, 1 leu 50”, spune Feliciu Paraschiv, reprezentant retaileri mici şi mijlocii.

Diferenţa va ajunge în preţul de raft

„Faptul că scrie gramajul, iar preţul mi-l fac în funcţie de preţul materiei prime şi rezist sau nu pe piaţă, e treaba mea. Cred că este o politică de marketing. N-o consider înşelăciune”, explică Dragoş Frumosu, expert în industria alimentară.

În Franţa, deja de trei luni, supermarketurile lipesc avertismente de preț pe alimente, pentru a-i expune public pe furnizorii care practică shrinkflation. O altă metodă înşelătoare care a ajuns pe rafturile magazinelor din Vest este „strechflation”. Constă în creșterea cantității unui produs, în timp ce prețul este majorat disproporționat. Spre exemplu, gramajul poate să crească cu 10 la sută, iar prețul cu 29 de procente.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

FOTO | AMENZI de 200.000 de lei date de Garda de Mediu după verificări la depozite şi terminale de produse petroliere din Alba şi alte 2 județe: Măsurile dispuse

Ioana Oprean

Publicat

în

AMENZI de 200.000 de lei date de Garda de Mediu după verificări la depozite şi terminale de produse petroliere din Alba şi alte 2 județe: Măsurile dispuse Comisarii Gărzii de Mediu au verificat depozite şi terminale de produse petroliere din Alba şi alte 2 jude’e, fiind aplicate mai multe sancţiuni. În perioada 9-13 martie 2026, […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum va fi VREMEA în Transilvania și în celelalte regiuni de Florii 2026: Se vor opri ploile? Prognoza meteo pe 2 săptămâni

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va fi VREMEA în Transilvania și în celelalte regiuni de Florii 2026: Se vor opri ploile? Prognoza meteo pe 2 săptămâni Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a prezentat luni, 23 martie 2026 o prognoză meteo pe regiuni pentru următoarele 2 săptămâni. *BANAT Între 23 și 26 martie vremea va fi caldă pentru această perioadă, […]

Citește mai mult

Actualitate

Ministrul Apărării, despre posibilitatea ca România să trimită militar în Strâmtoarea Ormuz: ,,Putem participa cu ofiţeri de stat major”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ministrul Apărării, despre posibilitatea ca România să trimită militar în Strâmtoarea Ormuz: ,,Putem participa cu ofiţeri de stat major” Ministrul Apărării, Radu Miruță, a anunțat luni, după aderarea României la o coaliție formată din alte cinci state europene și Japonia pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz, că țara noastră poate contribui în zonă cu ofițeri de stat […]

Citește mai mult