Rămâi conectat

Actualitate

Legea salarizării: Spor pentru munca de noapte de 25 % din salariul de bază, iar munca suplimentară, compensată prin ore libere

Ioana Oprean

Publicat

în

Personalul care, potrivit programului normal de lucru, își desfășoară activitatea între orele 22:00 și 6:00, va beneficia pentru orele lucrate în acest interval de un spor de 25% din salariul de bază/solda de funcție/salariul funcție/indemnizația de încadrare, dacă timpul astfel lucrat reprezintă cel puțin 3 ore de noapte din timpul normal de lucru, potrivit proiectului Legii cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

În același timp, munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru sau cea prestată în zilele de sărbători legale, repaus săptămânal și în alte zile în care, în conformitate cu legea, nu se lucrează, se compensează prin ore libere plătite în următoarele 60 de zile calendaristice după efectuarea acesteia.

Festivalul Roman Apulum 2025

Potrivit Agerpres, documentul menționează că sporul de noapte nu se ia în calcul la determinarea limitei sporurilor, compensațiilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor.

În ceea ce privește munca suplimentară, în cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut, munca prestată peste programul normal de lucru va fi compensată în luna următoare cu un spor de 75% din salariul de bază/solda de funcție/salariul de funcție/indemnizația de încadrare, corespunzător orelor suplimentare efectuate, iar cea prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, va fi compensată în luna următoare cu un spor de 100%.

Plata muncii se va putea face numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă de șeful ierarhic în scris, fără a se depăși 360 de ore anual. În cazul prestării de ore suplimentare peste un număr de 180 de ore anual este necesar acordul sindicatelor reprezentative sau, după caz, al reprezentanților salariaților, potrivit legii.

La locurile de muncă la care durata normală a timpului de lucru a fost redusă, potrivit legii, sub 8 ore pe zi, depășirea programului de lucru astfel aprobat se poate face numai temporar, fiind obligatorie compensarea cu timp liber corespunzător.

Proiectul de lege face referire și la sporul pentru persoanele cu handicap și menționează că, pentru activitatea desfășurată de persoanele cu handicap vizual grav și accentuat, în cadrul programului normal de lucru, se acordă un spor de 15% din salariul de bază/solda de funcție/salariul de funcție/indemnizația de încadrare.

Proiectul mai prevede că „locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului pentru condiții de muncă (…), precum și condițiile de acordare a acestuia, se stabilesc prin Regulament-cadru elaborat de către fiecare dintre ministerele coordonatoare ale celor 6 domenii de activitate bugetară, respectiv administrație, sănătate și asistența socială, învățământ, justiție, cultură, diplomație, de către instituțiile de apărare, ordine publică și securitate națională, precum și de către autoritățile publice centrale autonome, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea fiecăruia dintre ministerele coordonatoare, fiecăreia dintre instituțiile de apărare, ordine publică și securitate națională sau autoritățile publice centrale autonome, cu avizul Ministerului Muncii și Justiției Sociale și al Ministerului Finanțelor Publice și cu consultarea federațiilor sindicale reprezentative domeniului de activitate”.

De asemenea, documentul menționează că suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor funcțiilor de bază, a salariilor funcțiilor de bază sau a indemnizațiilor lunare de încadrare, după caz.

Pe de altă parte, proiectul stipulează că ordonatorii de credite pot acorda premii de excelență lunare pentru personalul care a participat direct la obținerea unor rezultate deosebite în activitatea instituțiilor sau autorităților publice, în limita a 5% din cheltuielile cu salariile în bani aferente personalului prevăzut în statul de funcții, sub condiția încadrării în fondurile aprobate prin buget.

„Premiile de excelență se pot acorda în cursul anului personalului care a realizat sau a participat direct la obținerea unor rezultate deosebite în activitatea instituției/autorității publice sau a sistemului din care fac parte, a participat la activități cu caracter deosebit, a efectuat lucrări cu caracter excepțional ori a avut un volum de activitate ce depășește în mod semnificativ volumul optim de activitate, în raport de complexitatea sarcinilor. Sumele neutilizate pot fi utilizate în lunile următoare, în cadrul aceluiași an bugetar”, se mai spune în proiectul de lege.

Acesta precizează că premiile de excelență individuale lunare nu pot depăși două salarii de bază minim brute pe țarpă garantate în plată și se stabilesc de către ordonatorii de credite în limita sumelor aprobate în buget cu această destinație, în condițiile legii, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative la nivel de unitate sau, după caz, cu consultarea reprezentanților salariaților, acolo unde nu sunt constituite astfel de organizații sindicale.

Ordonatorii de credite vor putea acord și prime de vacanță anuale, sub forma de vouchere de vacanță, iar începând cu 1 ianuarie 2018, valoarea anuală a voucherelor de vacanță (prime de vacanță) este la nivelul unui salariu de bază minim brut pe țară garantat în plată și se acordă lunar proporțional cu timpul efectiv lucrat în cursul anului calendaristic.

sursa: Agerpres               


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Radu Georgescu, despre decizia Fitch de a menţine ratingul suveran al României la „BBB minus”, cu perspectivă negativă: ”România, trebuie să începi să înveți dacă nu vrei să rămâi corigentă”

Ioana Oprean

Publicat

în

Radu Georgescu, despre decizia Fitch de a menţine ratingul suveran al României la „BBB minus”, cu perspectivă negativă: ”România, trebuie să începi să înveți dacă nu vrei să rămâi corigentă” Radu Georgescu a explicat într-o postare pe Facebook reconfirmarea calificativul de țară „BBB minus” pentru România al Agenției internaționale de rating Fitch, menținând însă perspectiva […]

Citește mai mult

Actualitate

Impozitarea progresivă, măsură care ar asigura venituri la buget mai mari decât pachetele 1 și 2 ale Guvernului Bolojan. Fost ministru: „În toate țările dezvoltate din UE se aplică cu succes. În România, se iau bani de la seniori, mame, gravide și veterani de război”

Ioana Oprean

Publicat

în

Impozitarea progresivă, măsură care ar asigura venituri la buget mai mari decât pachetele 1 și 2 ale Guvernului Bolojan. Fost ministru: „În toate țările dezvoltate din UE se aplică cu succes. În România, se iau bani de la seniori, mame, gravide și veterani de război” Marius Budăi, fostul ministru al Muncii de la PSD,  este […]

Citește mai mult

Actualitate

Reguli stricte pentru proprietarii câinilor ținuți în curte. 3.000 de lei amendă, chiar dosar penal pentru stăpânii care nu respectă legea

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Reguli stricte pentru proprietarii de câini ținuți în curte. 3.000 de lei amendă, chiar dosar penal pentru stăpânii care nu respectă legea Câinele lăsat liber în curte, pare să fie o soluție ideală pentru proprietari, dar și pentru animal, mai ales vara. Legea impune condiții stricte pentru siguranța tuturor. Află ce reguli trebuie să respecți, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea