Legea porcului: Porcii crescuți în gospodărie NU mai pot fi vânduți. Normele au fost publicate în Monitorul Oficial
Legea porcului: Porcii crescuți în gospodărie NU mai pot fi vânduți. Normele au fost publicate în Monitorul Oficial
Normele specifice de aplicare a Legii nr. 122/2023 privind exploataţiile de creştere a porcinelor şi combaterea pestei porcine africane în România, din 02.10.2023 au fost publicate în Monitorul Oficial.
Normele respective au fost emise de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).
Poate cea mai importantă modificare este aceea că exploatațiile noncomerciale nu mai au voie să vândă porcii crescuți.
În mediul rural, oamenii vor putea crește în gospodării porci exclusiv pentru îngrășare și sacrificare pentru consum familial.
Totodată, acestora le este interzisă comercializarea porcilor, precum și a produselor provenite de la aceștia.
„În exploataţia noncomercială de porcine, porcii sunt crescuţi exclusiv pentru îngrăşare şi sacrificare pentru consum familial şi se interzice comercializarea porcilor, precum şi a produselor provenite de la aceştia”, se precizează în documentul citat.
Sursa: bugetul.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Furturile de energie au pus în pericol viața a peste 1.000 de persoane în 2025: Peste 23 milioane de kWh au fost sustrași pe parcursul anului trecut
Furturile de energie au pus în pericol viața a peste 1.000 de persoane în 2025: Peste 23 milioane de kWh au fost sustrași pe parcursul anului trecut Un număr de 1.275 de cazuri de intervenții ilegale realizate de diverse persoane la instalațiile de energie au fost identificate, anul trecut, în cele 20 de județe din […]
Reacția directorului unui cunoscut lanț de benzinării după creșterea prețurilor la combustibil: „Cine nu este dispus să plătească, să renunțe la mașină”
Reacția directorului unui cunoscut lanț de benzinării după creșterea prețurilor la combustibil: „Cine nu este dispus să plătească, să renunțe la mașină” Directorul general al OMV, Alfred Stern, a respins acuzațiile potrivit cărora compania ar profita de pe urma crizei generate de războiul din Orientul Mijlociu. De la începutul conflictului din Iran, prețurile la combustibil […]
România, reacție fermă după amenințările Iranului. MAE: „Teheranul să înceteze aceste atacuri care pun în pericol vieți omenești ”
România, reacție fermă după amenințările Iranului. MAE: „Teheranul să înceteze aceste atacuri care pun în pericol vieți omenești ” Iranul a avertizat România luni, 16 martie 2026, că va răspunde pe plan politic şi juridic dacă ţara ar permite Statelor Unite să utilizeze baze de pe teritoriul său pentru operaţiuni împotriva Iranului, relatează Iran International. […]