Actualitate

”Legea irigațiilor” a fost adoptată de Camera Deputaților

Ioana Oprean

Publicat

în

În Camera Deputaților a adoptată, marți, ”Legea irigațiilor” – proiectul legislativ privind unele măsuri de organizare a activității de îmbunătățiri funciare, prin care se alocă peste un miliard de euro în perioada 2016-2020 pentru reabilitarea sistemului național de irigații.

Proiectul a fost adoptat cu 307 pentru și un singur vot împotrivă.

Potrivit ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, prin proiectul legislativ se suplimentează cu 995 numărul angajaților Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare, se introduce pentru prima dată plata unui abonament pentru zona de irigare și de desecare pentru reducerea costurilor și se reglementează regimul de proprietate.

„Cei care preiau acea infrastructură, dacă nu fac investițiile necesare, dacă nu păstrează în sistemul de îmbunătățiri funciare infrastructura care a fost dată în proprietate prin clauzele rezolutorii care au fost introduse, acea infrastructură se întoarce la bugetul de stat. În egală măsură, prin păstrarea infrastructurii principale în proprietatea statului avem datoria să reabilităm infrastructura astfel încât să nu genereze costuri foarte mari pentru energie, dar nici pierderi foarte mari. Alocăm prin acest proiect de lege un buget multianual, care începe în 2016 și se finalizează în 2020, de 1,15 miliarde de euro. Începând cu anul 2016, alocăm suma de 145 de milioane de euro”, a precizat Constantin, care a făcut un apel la toți parlamentarii să voteze acest proiect.

Totodată, ministrul Agriculturii a menționat că forul care aprobă programul investițiilor și termenele este Comitetul interministerial, format din Ministerul de Finanțe, Ministerul Mediului, Agenția pentru Investiții Publice, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Agriculturii, Ministerul Justiției și Secretariatul General al Guvernului.

„Există o procedură suficient de transparentă. În perioada imediat următoare vom veni și cu o hotărâre de guvern care să certifice Programul Național de Investiții în irigații”, a adăugat Daniel Constantin.

În replică, deputatul PNL, George Scarlat, a anunțat că grupul parlamentar liberal susține acest proiect, dar i-a solicitat ministrului Constantin să prezinte modul în care vor fi cheltuiți banii.

Proiectul a fost adoptat de Senat iar Camera Deputaților este for decizional. (Z.U.)

Sursa: realitatea.net


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Ministrul Muncii anunță un program de peste 170 de milioane de euro, destinat sprijinirii tinerilor din România: ,,Un tânăr care intră în piaţa muncii este un câştig pentru societate”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ministrul Muncii anunță un program de peste 170 de milioane de euro, destinat sprijinirii tinerilor din România: ,,Un tânăr care intră în piaţa muncii este un câştig pentru societate” Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat lansarea unui program în valoare de peste 170 de milioane de euro, destinat sprijinirii a aproximativ 28.000 de tineri din […]

Citește mai mult

Actualitate

ACCIDENT rutier MORTAL pe autostrada A1, sensul Sibiu – Sebeș: Un autoturism s-a izbit de parapetul median, iar șoferul a decedat

Bogdan Ilea

Publicat

în

ACCIDENT rutier MORTAL pe autostrada A1, sensul Sibiu – Sebeș: Un autoturism s-a izbit de parapetul median, iar șoferul a decedat Un bărbat de 30 de ani din Sibiu și-a pierdut viața, luni dimineață, într-un accident rutier produs pe autostrada A1, pe sensul de mers Sibiu – Sebeș, în zona Cristian. Mașina pe care o […]

Citește mai mult

Actualitate

VIDEO | Autostrada A1 Lugoj-Deva: Stadiul lucrărilor pe secțiunea Margina–Holdea a ajuns la 56%. Pe șantier se află peste 300 de muncitori și 80 de utilaje

Bogdan Ilea

Publicat

în

Autostrada A1 Lugoj-Deva: Stadiul lucrărilor pe secțiunea Margina–Holdea a ajuns la 56%. Pe șantier se află peste 300 de muncitori și 80 de utilaje  Lucrările pe secțiunea Margina – Holdea a autostrăzii Lugoj-Deva (A1) au ajuns la un stadiu fizic de 56%, pe cei 9,13 kilometri aflați în execuție, se arată într-un videoclip publicat de […]

Citește mai mult