Legea care oferă imunitate avocaților a fost adoptată de Camera Deputaților
Deputații au adoptat, marți, proiectul de modificare a legii avocaților, eliminând prevederile referitoare la posibilitatea ridicării înscrisurilor avocaților în cazul în care există suspiciunea rezonabilă că aceștia ar fi comis infracțiuni, precum și la interdicția de a fi ofițer acoperit. Proiectul a fost adoptat cu 237 de voturi pentru.
Astfel, deputații au decis eliminarea prevederii potrivit căreia avocatul este obligat să depună la barou o declarație pe propria răspundere, potrivit legii penale, privind apartenența sau neapartenența ca agent sau colaborator al fostelor organe de securitate ca poliție politică, precum și al serviciilor de informații. A fost, de asemenea, eliminată interdicția ca avocatul să fie lucrător operativ, inclusiv acoperit, informator sau colaborator al serviciilor de informații, scrie Agerpres.
Proiectul mai prevede că exercitarea profesiei de avocat este compatibilă numai cu calitatea de deputat, senator, consilier în consiliile locale și județene, activități și funcții didactice, activitate literară și publicistică, calitatea de mediator, arbitru, negociator, precum și alte activități prevăzute de lege. În cazurile în care există incompatibilitate, decizia de primire în profesie va produce efectele numai de la data încetării stării de incompatibilitate.
Avocații pot conveni cu clienții onorarii superioare celor stabilite în tabloul onorariilor minimale adoptat de Consiliul UNBR, mai prevede proiectul adoptat.
Pentru asigurarea secretului profesional, actele și lucrările cu caracter profesional aflate asupra avocatului sau în cabinetul său sunt inviolabile. Percheziționarea avocatului, a domiciliului ori a cabinetului său ori ridicarea de înscrisuri și bunuri nu poate fi făcută decât de procuror, în baza unui mandat. Vor fi exceptate de la măsura ridicării de înscrisuri și de la măsura confiscării înscrisurile care conțin comunicări între client și avocatul său, consemnări efectuate între aceștia.
Deputații au eliminat, la solicitarea deputatului UDMR Mate Andras Levente, posibilitatea ridicării înscrisurilor avocaților în cazul în care din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că aceștia ar fi comis infracțiuni în exercitarea activităților specifice profesiei.
Potrivit altor prevederi adoptate, raportul dintre avocat și persoana pe care o asistă sau o reprezintă nu poate forma obiectul supravegherii tehnice decât dacă există date că avocatul săvârșește ori pregătește săvârșirea unei infracțiuni. Dacă pe parcurs sau după executarea măsurii rezultă că activitățile de supraveghere tehnică au vizat și raporturile dintre avocat și suspectul sau inculpatul pe care îl apără, probele obținute nu pot fi folosite în cadrul niciunui proces penal, urmând a fi distruse, de îndată, de către procuror. Judecătorul care a dispus măsura este informat, de îndată, de către procuror. Judecătorul poate dispune informarea avocatului.
Proiectul mai prevede că nu va constitui infracțiune fapta avocatului de nedenunțare a unor infracțiuni despre care ia cunoștință în exercitarea profesiei, cu excepția celor de genocid, omor, ucidere din culpă, infracțiuni contra umanității, precum și cele prevăzute în legea pentru prevenirea și combaterea terorismului.
Camera Deputaților este for decizional în acest caz.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
9-13 aprilie 2026 | CNAIR impune restricții de circulație în minivacanța de Paște 2026. Drumurile vizate
9-13 aprilie 2026 | CNAIR impune restricții de circulație în minivacanța de Paște 2026. Drumurile vizate CNAIR a anunțat impunerea mai multor restricții de circulație pentru vehiculele de mare tonaj în perioada minivacanței de Paște 2026. Măsura vizează camioanele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone și va fi aplicată pe mai […]
CNA își menține decizia-șoc: Televiziunea Realitatea Plus se închide! Întrunit miercuri, 8 aprilie 2026, Consiliul Național Audiovizualului a menținut decizia-șoc din ziua anterioară: Televiziunea Realitatea Plus se închide! Situația postului TV a fost discutată într-o ședință de aproximativ două ore. Citește și: Călin Georgescu, reacție dură după decizia închiderii televiziunii Realitatea Plus: „E un abuz […]
Controale în domeniul depozitării și comercializării produselor alimentare perisabile din import. Acțiune comună organizată de ANAF, AVR și ANSVSA
Controale în domeniul depozitării și comercializării produselor alimentare perisabile din import. Acțiune comună organizată de ANAF, AVR și ANSVSA Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Direcția Generală Antifraudă Fiscală, împreună cu Autoritatea Vamală Română și Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor desfășoară o acțiune coordonată de control ce vizează operatori economici din domeniul […]