Lansarea ro-alert.ro – O nouă etapă în procesul de punere în funcțiune a aplicației RO-ALERT de avertizare și alarmare a populației în situații de urgență
Lansarea portalului web ro-alert.ro reprezintă o nouă etapă în procesul de punere în funcțiune a aplicației RO-ALERT de avertizare și alarmare a populației în situații de urgență. Informarea populației privind funcționarea aplicației RO-ALERT este necesară pentru continuarea testelor la nivel regional și național, care sunt programate în perioada următoare.
Site-ul ro-alert.ro este proiectat ca sursă completă de informare a populației și detaliază atât modul de difuzare a mesajelor de tip Cell Broadcast, cât și posibilitatea de configurare a telefoanelor mobile pentru a permite recepționarea mesajelor difuzate în situații de urgență.
Portalul informativ cuprinde următoarele secțiuni:
- Prezentarea sistemului RO-ALERT
- Configurare telefon
- Standarde – oferă informații privind tehnologia Cell Broadcast
- Întrebări frecvente
- Instalează aplicația DSU
- Contact
Secțiunea „Configurare telefon” asigură informații complete despre modul de configurare a telefoanelor mobile în toate rețelele, astfel încât publicul să poată recepționa mesajul pe telefonul mobil de care dispune. Sistemul utilizează infrastructurile rețelelor operatorilor de comunicații mobile din România.
Mesajele RO-ALERT pot fi recepționate pe întreg teritoriul României acolo unde există acoperire a rețelelor publice de comunicații mobile și nu este necesară instalarea unei aplicații pe telefoanele mobile. Sistemul RO-ALERT funcționează indiferent dacă utilizatorul deține servicii de tip abonament sau prepay, iar recepționarea mesajelor nu generează costuri sau taxe suplimentare pentru utilizatori.
Mesajul de avertizare poate fi transmis doar pentru anumite zone amenințate de situații de urgență și este particularizat în funcție de tipul evenimentului produs ori prognozat. Configurarea telefonului mobil nu necesită comunicarea numelui și a numărului de telefon al utilizatorului.
Secțiunea “Întrebări frecvente” oferă răspunsuri la întrebări legate de sistemul RO-ALERT, acoperind detalii tehnice, reguli de comportament în cazul recepționării mesajelor de avertizare. În plus, portalul ro-alert.ro asigură conexiunea cu celelalte surse de informare puse la dispoziție de Departamentul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.
Sistemul RO-ALERT este implementat de Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) și cu suportul tehnic al Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS).
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Volumul lucrărilor în construcții, în scădere cu 2,4% în România, în ianuarie 2026, față de aceeași lună din 2025
Volumul lucrărilor în construcții, în scădere cu 2,4% în România, în ianuarie 2026, față de aceeași lună din 2025 Volumul lucrărilor de construcţii din România a scăzut, ca serie brută, cu 2,4%, în luna ianuarie 2026 faţă de aceeaşi perioadă din 2025, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de […]
FOTO | Nicușor Dan, întâlnire cu secretarul general al NATO: „România este o țară sigură. Am discutat despre noi capabilități pentru țările din Flancul Estic în cadrul programului Santinela Estică”
Nicușor Dan, întâlnire cu secretarul general al NATO: „România este o țară sigură. Am discutat despre noi capabilități pentru țările din Flancul Estic în cadrul programului Santinela Estică” Preşedintele Nicuşor Dan face, joi, 19 martie o vizită oficială la Bruxelles, întâlnindu-se cu secretarul general al NATO, Mark Rutte. Cei doi au discutat despre situaţia de […]
ANAF controlează în toată România piața carburanților. Instituția anunță că nimeni nu scapă: ,,Acțiunile vizează întreg lanțul de distribuție, de la importatori și depozitari până la comercianții finali”
ANAF controlează în toată România piața carburanților. Instituția anunță că nimeni nu scapă: ,,Acțiunile vizează întreg lanțul de distribuție, de la importatori și depozitari până la comercianții finali” În contextul scumpirilor recente ale carburanților, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a demarat o serie de controale la nivel național pentru a preveni și combate eventualele […]