Curier Județean

Lansare de carte la Blaj: „Mircea Spătăceanu – un antrenor de campioni”

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Vineri, 2 decembrie, la ora 17.00, la Centrul Cultural “Iacob Mureşianu” Blaj va
avea loc lansarea cărţii „Mircea Spătăceanu – un antrenor de campioni”. Autorul cărţii, ziaristul Mihai Mureşan din Baia Mare, îl are ca erou principal pe titratul profesor-antrenor de volei născut şi format în Blaj, un emblematic personaj care reprezintă cu deosebită cinste comunitatea din „Mica Romă”. În cele 146 de pagini, cu o ţinută grafică impecabilă, cartea evocă evoluţia, ascensiunea şi performanţele  voleibalistului Mircea Spătăceanu, care nu a uitat niciodată Blajul şi care tot timpul s-a întors la Blaj „acasă”. În cele trei decenii de activitate, are în palmares, 7 titluri de campion de volei al României, la băieţi, cu echipele pe care le-a pregătit, două titluri cu C.S.S. 2 Baia Mare – juniori 1987, 1988, unul cu Explorări Baia Mare – 1993 cel mai valoros titlu obţinut, fiind primul titlu adus în provincie după 44 de ani în care au dominat echipele din capitală, două cu Elcond Zalău – 1997 şi 1998, două cu Deltacons Tulcea – 2003 şi 2004. Câştigător al Cupei României cu Elcond Zalău şi Deltacons Tulcea în 2004, locul II la Cupa Europeană – Top Time Cup – la INSBRUK cu Deltacons Tulcea, fiind singura echipă românească ce a jucat o finală europeană în ultimii 24 de ani. A fost pe rând antrenor al echipei naţionale de volei băieţi şi antrenor secund la „naţionala” de fete. Mircea Spătăceanu este în prezent antrenor principal la reprezentativa de cadete, cu care a obţinut medalia de bronz la Balcaniada de cadete din 2010, în Muntenegru şi la Campionatul Balcanic din 2011, în Albania. În 2004 a fost distins cu „Meritul Sportiv, cls. I” de către preşedintele României. Din 2007 activează ca antrenor la echipa de volei fete a C.S.S. 2 Baia Mare, cu care a ieşit vicecampion în 2011, la junioare. (R.G.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

8 martie 2026 | Acces gratuit pentru doamne și domnișoare la Muzeul de Științe ale Naturii Aiud cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii

Bogdan Ilea

Publicat

în

Acces gratuit pentru doamne și domnișoare la Muzeul de Științe ale Naturii Aiud cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii De Ziua Internațională a Femeii, Muzeul de Științe Naturii din Aiud oferă acces gratuit tuturor doamnelor și domnișoarelor care îi vor trece pragul duminică, 8 martie 2026. Pe lângă vizitarea expoziției de bază, doamnele și domnișoarele […]

Citește mai mult

Curier Județean

UPDATE FOTO | INCENDIU la Lodroman: Arde aproximativ un hectar de vegetație uscată

Ioana Oprean

Publicat

în

INCENDIU la Lodroman: Arde aproximativ un hectar de vegetație uscată Un incendiu de vegetație uscată a izbucnit sâmbătă după-masa, în jurul orei 14.30, la Lodroman. Flăcările se întind pe aproximativ un hectar de teren. Citește și: ISU Alba: Avertisment asupra riscurilor arderii vegetației uscate. Recomandări pentru cetățeni Stația de pompieri Blaj intervine pentru stingerea unui […]

Citește mai mult

Curier Județean

ISU Alba: Avertisment asupra riscurilor arderii vegetației uscate. Recomandări pentru cetățeni

Ioana Oprean

Publicat

în

ISU Alba: Avertisment asupra riscurilor arderii vegetației uscate. Recomandări pentru cetățeni ISU Alba trage un semnal de alarmă la început de primăvară: incendierea vegetației uscate este strict interzisă și poate duce la incendii care pot devenii în câteva momente tragedii care pun în pericol culturile agricole, locuințele și chiar viețile oamenilor. Având în vedere că […]

Citește mai mult