La Roșia Montană, 20 de clădiri restaurate cu ajutorul localnicilor
Primele 20 de case din centrul istoric, restaurate de Roșia Montană Gold Corporation, în parteneriat cu Primăria și Consiliul local, poti fi văzute de vizitatorii Roșiei Montane. Printre acestea se află clădirea vechii primării, cu o istorie de peste 100 de ani.
Patrimoniul construit al localității miniere Roșia Montană, județul Alba, atrage deja turiști în zonă, ca urmare a investițiilor semnificative realizate de compania minieră Roșia Montană Gold Corporation (RMGC) cu scopul de a pune în valoare arhitectura din zonă, odată cu dezvoltarea proiectului minier.
“Unul din obiectivele noastre importante, în contextul unui proiect minier responsabil, la standarde mondiale, este să contribuim la transformarea Roșiei Montane într-o reală atracție turistică, prin amenajări gândite în acest scop, în parteneriat cu autoritățile locale”, declară Adrian Gligor, vicepreședinte Patrimoniu și Dezvoltare Durabilă, RMGC.
“Este dificil, pentru că o astfel de transformare implică eforturi susținute și finanțare pe măsură, dar suntem pe drumul cel bun și ne bucurăm să vedem cum străvechea localitate minieră renaște. Avem exemple extraordinare în Europa și în lume, din care ne inspirăm – localități miniere care au devenit adevărate atracții turistice, cum ar fi Erzberg (Austria), Lewarde (Franța), Waihi (Noua Zeelandă), localități miniere care au zeci de mii de turiști pe an, datorită investițiilor private, din proiecte miniere. Dorim ca și Roșia Montană să se alăture acestui grup de localități de elită și am demonstrat, prin ceea ce am făcut și facem, că ne respectăm angajamentele”, adaugă Adrian Gligor.
Activitățile de restaurare au și o importantă componentă socială și economică, pentru că sute de localnici au lucrat și lucrează pentru a readuce la viață aceste clădiri, sub supravegherea și coordonarea specialiștilor. Turiștii care în verile trecute au ales să facă circuitul caselor reabilitate din centrul istoric au remarcat atenția de care dau dovadă echipele de restaurare şi grija pentru detalii și pentru punerea în valoare a arhitecturii specifice zonei miniere.
*Clădiri de prestigiu susţin turismul local
În cursul anului 2011, RMGC a demarat lucrările de restaurare pentru două clădiri emblematice din Roşia Montană, vechea școală și vechea primărie, investiţii realizate în parteneriat cu Primăria Roșia Montană, care vor contribui la susținerea turismului local.
Lucrările la vechea primărie au început în iulie 2011 și au fost recent finalizate: clădirea a fost reabilitată și mansardată, grupurile sanitare au fost echipate, iar terenul din jurul imobilului a fost amenajat. Edificiul, construit în 1899 și aflat în stare avansată de degradare în momentul începerii procesului de restaurare demarat de RMGC, va fi redat circuitului public, urmând să găzduiască un hotel. Viitorul hotel își va putea deschide porțile în curând, la finalul unei investiții suplimentare în mobilarea și dotarea spațiului.
La rândul său, vechea şcoală a comunei – care a funcționat între 1905 și 2005 – a intrat în proces de reabilitare în noiembrie 2011, interval în care structura clădirii a fost in totalitate consolidată, iar acoperișul și interioarele au fost refăcute în întregime. Lucrările vor continua cu finisajele exterioare și reabilitarea tâmplăriei existente. De asemenea, vor urma lucrări de compartimentare, de montare a instalaţiilor, tâmplăriei interioare, lucrări de finisaj interior/exterior, echipare, mobilare, precum şi lucrări de amenajare exterioară a parcelei. Odată restaurată, clădirea va fi redată circuitului public ca hotel.
”Startul proiectului minier va permite continuarea investițiilor în reabilitarea centrului istoric şi în construirea infrastructurii turistice. În total, peste 300 clădiri urmează să intre în programul de restaurare. Aceasta va fi atât o bază de dezvoltare a economiei locale, cât și un semn de prețuire pentru patrimoniul cultural al Roșiei Montane, strâns legat de activitatea minieră”, precizează vicepreşedintele de Patrimoniu şi Dezvoltare Durabilă al RMGC.
*Trei ani de restaurări
În ultimii ani, 20 de clădiri din centrul istoric al comunei au fost reabilitate, iar pentru alte 110 clădiri s-au finalizat proiectele de restaurare. De asemenea, compania minieră a efectuat lucrări de mentenanţă şi intervenţii de urgenţă la peste 160 de case.
Prima clădire complet restaurată din Roșia Montană a fost inaugurată în februarie 2010. Casa de la numărul 325 din Piața Veche găzduiește acum expoziția de istorie a mineritului „Aurul Apusenilor”, unde turiștii pot afla informații despre istoria de 2.000 de ani a localității și pot înțelege ce înseamnă mineritul modern.
Proiectul RMGC prevede restaurarea și conservarea clădirilor din centrul istoric, multe dintre ele aflate într-o stare avansată de degradare, și amenajarea zonei pentru locuit și în scopuri turistice. Până în prezent, RMGC a cheltuit 17 milioane de dolari pentru cercetarea și restaurarea patrimoniului local și va mai investi 70 de milioane de dolari pentru punerea în valoare a patrimoniului din Roșia Montană.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Economie
Anunț finalizare proiect: „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a Școlii Gimnaziale «Ioan Maiorescu» Bucerdea Grânoasă, județul Alba”
Comunicat de presă „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” -anunț finalizare proiect- UAT Comuna Bucerdea Grânoasă anunță finalizarea cu succes a proiectului „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a Școlii Gimnaziale «Ioan Maiorescu» Bucerdea Grânoasă, județul Alba”, cod proiect F-PNRR-Dotări-2023-2637, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Pilonul VI: […]
Anunț privind începerea proiectului cu titlul: „DIGITALIZAREA ACTIVITATII ADORJAN PAVING SOLUTIONS SRL”
Comunicat de presă „PNRR: Fonduri pentru Romînia modernă și reformată” Anunț privind începerea proiectului cu titlul: „DIGITALIZAREA ACTIVITATII ADORJAN PAVING SOLUTIONS SRL” Numele beneficiarului: ADORJAN PAVING SOLUTIONS S.R.L. ADORJAN PAVING SOLUTIONS S.R.L., cod de identificare fiscală RO37524136, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J2017000759263, cu sediul social în Judetul Mures, oras Sat Livezeni, […]
Comunicat de presă – 16 februarie 2026: Canalizare modernă și alimentare cu apă îmbunătățită pentru comunitățile din Blaj, Sâncel, Cistei, Bucerdea Grânoasă și Crăciunelu de Jos
Comunicat de presă 16 februarie 2026 S.C. APA CTTA S.A. Alba, operatorul regional al serviciilor de alimentare cu apă și canalizare, derulează investiții majore pentru modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Alba, în cadrul Proiectului regional „Reabilitarea și extinderea sistemelor de apă și apă uzată în județul Alba, 2014–2020 – Etapa II”, […]