Monden-Clubbing

La Cricău: Spectacol, obiceiuri şi tradiţii de prinderea Postului Paştelui

Alexandra Mates

Publicat

în

Duminică, 26 februarie 2012, la Căminul Cultural din Cricău a avut loc un spectacol  în care au fost valorificate obiceiurile specifice la prinderea Postului Paştelui. Evenimentul a fost deschis prin cuvântul primarului comunei Cricău – Emil  Lupşan, care, aşa cum o face în fiecare an, le-a oferit şi de acestă dată un spectacol cu obiceiuri şi tradiţii înainte de intrarea în Postul Paştelui.
Publicul  iubitor de tradiţii autentice româneşti a avut parte de o expoziţie de artă populară şi un spectacol în care au evoluat artişti instrumentişti ai clasei de instrumente de suflat, Ansamblul de dansuri populare al Centrului de Cultură Augustin Bena, soliştii clasei de canto muzică uşoară, Leontina Fărcaş şi elevii clasei de canto muzică populară cunoscuţi sub numele de „Muguri de Tezaur”, precum şi artişti amatori ai Ansamblului comunei Cricău. Iar pentru prima dată, pe scena Căminului Cultural Cricău, formaţiile artistice au evoluat  în costume populare tradiţionale româneşti achiziţionate din premiul câştigat la concursul „Cultură pentru cultură” din anul 2011. În spectacol au mai fost valorificate şi obiceiurile specifice de prinderea Postului precum „Strigătul peste sat”, „Hodăiţatul” sau „Şezătoarea”, sub coordonarea referentului cultural Veronica Suciu şi a viceprimarului comunei Liviu Şuteu. Printre cei prezenţi la eveniment s-au numărat Florin Roman şi Mihai Nicuşor, vicepreşedinţi ai PNL Alba.  Evenimentul a fost organizat de Consiliul Judeţean Alba prin Serviciul Şcoala de arte şi meşteşuguri din cadrul Centrului de Cultură Augustin Bena Alba şi Primăria Cricău prin Căminul Cultural Cricău.(A.M.)

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Monden-Clubbing

Monden-Clubbing

De la Roma la Alba Iulia: Cipriana Smărăndescu aduce muzica lui Bach într-un concert special acasă

Ioana Oprean

Publicat

în

De la Roma la Alba Iulia: Cipriana Smărăndescu aduce muzica lui Bach într-un concert special acasă Un artist născut la Alba Iulia și format pe scenele europene revine în fața publicului local: Cipriana Smărăndescu susține duminică, 22 martie 2026, un concert de orgă dedicat muzicii lui Johann Sebastian Bach. Un drum care începe acasă Duminică, […]

Citește mai mult

Monden-Clubbing

27 martie 2026 | Vernisajul expoziției Chasing Light la Alba Iulia. Sculpturi, picturi și obiecte de design unice, create de alumnii Facultății de Arte și Design a Universității de Vest din Timișoara, expuse la Palatul Principilor Transilvaniei

Ioana Oprean

Publicat

în

27 martie 2026 | Vernisajul expoziției Chasing Light la Alba Iulia. Sculpturi, picturi și obiecte de design unice, create de alumnii Facultății de Arte și Design a Universității de Vest din Timișoara, expuse la Palatul Principilor Transilvaniei Expoziția „Chasing Light”, de la Timișoara la Londra, ajunge din 27 martie 2026 la Palatul Principilor Transilvaniei, fiind […]

Citește mai mult

Monden-Clubbing

26 martie 2026 | Spectacolul ”Jubileul”, după A.P.Cehov, prezentat de Skepsis la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

26 martie 2026 | Spectacolul ”Jubileul”, după A.P.Cehov, prezentat de Skepsis la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia Joi, 26 martie 2026, la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, compania de teatru SKEPSIS vă invită de la ora 19.00, la spectacolul ”Jubileul”, după A.P.Cehov! ”În fiecare an, la finalul lunii martie, se sărbătorește […]

Citește mai mult