La 20 de ani de la desființarea Mocăniței, plângeri penale și acuzații reciproce între doi investitori care vor să exploateze porțiuni din calea ferată în scop turistic
La 20 de ani de la desființarea Mocăniței, plângeri penale și acuzații reciproce între doi investitori care vor să exploateze porțiuni din calea ferată în scop turistic.
Calea ferată îngustă care traversează o parte din Munții Apuseni, în lungime de 94 km, între orașele Turda și Abrud, a luat ființă între anii 1910 – 1912. Mocănița s-a dat în funcțiune oficial la data de 20 iunie 1912 și a fost scoasă din uz în anul 1998. Motivul desfințării a fost faptul că circulația trenurilor de marfă și a celor de călători nu mai era rentabilă pentru CFR. În 2018, se împlinesc 20 de ani de la dispariția trenului care a ajutat semnificativ la dezvoltarea zonei Munților Apuseni.
În anul 2006, porțiunea Mocăniței de pe teritoriul județului Alba a fost înscrisă pe lista monumentelor istorice din județul Alba, elaborată de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național din România sub numele “Ansamblul Calea Ferată Îngustă Abrud-Vidolm“. La 20 de ani de la desființarea Mocăniței, doi investitori privați sunt interesați în reluarea circulației în scop turistic.
Unul este Georg Hocevar, cetățean de origine austriacă, care organizează de câțiva ani, pe perioada verii, servicii de transport pentru turiști între Abrud și Cîmpeni, pe o distanță de 11 kilometri. Acesta aduce o locomotivă de la Brad, unde deține un atelier de reparații, și efectuează trasee pentru turiști între cele două orașe din Apuseni.
În cealaltă parte a traseului, între Lunca Arieșului și Sălciua, s-a demarat în 2017 o activitate de reparare a liniei ferate, tot în scopul de a se realiza curse în scop turistic. Investitorul se numește Cristinel Răspopa, din județul Mureș. Acesta a intenționt să repună în circulație trenul încă de anul trecut, dar activitatea s-a blocat brusc, ca urmare a unor plângeri pe care susține că le-a depus împotriva sa celălalt investitor, Georg Hocevar.
Acuzații între doi investitori
”A făcut o sesizare la Poliția Alba și la Inspectoratul pentru Cultură prin care a arătat că societatea care s-a apucat de renovarea liniei pe zona Lunca Arieșului – Baia de Arieș a tăiat copacii de pe linie, creând în acest fel vizibilitate la hoții de fier vechi, fără să vadă că în urmă linia era reconstruită.
O altă sesizare a fost că aș fi furat linia ferată și aș fi vândut-o la fier vechi. Acei kilometri sunt deja funcționali de la Baia de Arieș spre Sălciua. Acel om este vinovat de încetarea lucrărilor și de faptul că trenul nu a circulat anul trecut pe o porțiune așa cum ne-am propus. Continuă cu tot felul de minciuni la adresa noastră chiar și dacă nu suntem acolo la lucru”, afirmă Cristinel Răspopa. Acesta spune că este hotărât să repună Mocănița pe șine, între Lunca Arieșului și Sălciua, până la 1 mai 2018.
De cealaltă parte, Georg Hocevar susține că el nu a depus nicio plângere împotriva celuilalt investitor, dar afirmă că acesta nu ar avea capacitatea financiară pentru a realiza o asemenea investiție. ”Acest investitor nu este solvabil. A desfăcut în gara din Baia de Arieș sute de metri de cale ferată. Trebuia să ceară un aviz de la Ministerul Culturii. Eu cred că are cu totul alte intenții decât ceea ce susține că vrea să facă”, a afirmat Georg Hocevar. Și acesta spune că nu va renunța la traseul turistic dintre Abrud și Cîmpeni.
”Avem mari probleme cu romii de la Gura Roșiei, care îi scuipă pe turiști sau fac alte asemenea lucruri. Am încercat să luăm legătura cu CFR, dar încă nu s-a rezolvat nimic”, a completat investitorul austriac. Linia de cale ferată îngustă avea în trecut un număr de 21 de stații, din care 4 gări (Turda, Baia de Arieș, Cîmpeni, Abrud) și 17 halte: Turda-Transbordare, Mihai Viteazu, Cornești, Moldovenești, Buru, Ocolișel, Vidolm, Ocoliș, Poșaga, Sălciua, Brăzești, Sartăș, Hădărău, Lupșa, Mușca, Bistra și Roșia Montană.
Între Turda și Cîmpeni au fost 22 de treceri la nivel cu calea ferată, cu și fără barieră. Trenul trecea, de asemenea, prin două tuneluri. În ultimii ani de funcționare, pe această rută circulau zilnic (dus-întors) trei curse de călători și două sau trei de marfă. Cursa de călători parcurgea traseul în circa 6 ore și 30 minute, oprind în toate stațiile.
Mocănița oprea adesea și între stații, când pasagerii ocazionali făceau semne cu mâna.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Mesajul surprinzător publicat de un biciclist despre traficul din Alba Iulia: „M-am simțit ca într-un oraș civilizat din Europa”
Mesajul surprinzător publicat de un biciclist despre traficul din Alba Iulia: „M-am simțit ca într-un oraș civilizat din Europa” Un biciclist din Alba Iulia a publicat, pe o rețea de socializare, un mesaj prin care a mulțumit public șoferilor care, în ciuda traficului din oraș aglomerat, au dat dovadă de respect, răbdare și prudență atunci […]
VIDEO | Au apărut primele roșii românești în piețele din Alba Iulia. Cu ce preț se vinde un kilogram la mijlocul lui martie 2026: ,,Un lux pentru mulți cumpărători”
Au apărut primele roșii românești în piețele din Alba Iulia. Cu ce preț se vinde un kilogram la mijlocul lui martie 2026: ,,Un lux pentru mulți cumpărători” Primele roșii produse în România în acest an au ajuns și în piețele din Alba Iulia, dar prețul nu este pentru toate buzunarele. Primele roşii româneşti s-au copt […]
CTS Alba, apel URGENT la DONARE DE SÂNGE pentru grupa AB negativ: ,,O pacientă cu hemoragie, în urma unui accident rutier, are nevoie de sânge”
CTS Alba, apel URGENT la DONARE DE SÂNGE pentru grupa AB negativ: ,,O pacientă cu hemoragie, în urma unui accident rutier, are nevoie de sânge” Reprezentanţii Centrului de Transfuzie Sanguină (CTS) Alba au făcut, vineri, 13 martie 2026, un apel urgent către persoanele care pot să doneze sânge din grupa AB negativ. „O pacientă cu […]