L-a „zugrăvit” și instanța: Zugravul-țepar din Cugir a primit a doua condamnare pentru înșelăciune
Zugravul-țepar din Cugir, bărbatul care a înșelat în ultimii ani zeci de persoane cu lucrări de construcție pe care nu le-a mai realizat, a primit o nouă condamnare penală cu executare pentru infracţiunea de înşelăciune. Acesta însă, nu va ajunge la închisoare, deocamdată, deoarece decizia nu este definitivă.
Inculpatul S. Liviu a ”ţepuit” zeci de persoane cu diverse sume de bani, cărora le-a promis că le va realiza diverse lucrări de construcţii şi a primit, în 7 noiembrie 2019, la Judecătoria Alba Iulia, pedeapsa de 3 ani, 2 luni şi 10 zile de închisoare în regim de detenţie.
Acesta mai este ”posesorul” unei alte condamnări cu executare, de 2 ani şi 7 luni, decisă de aceeaşi instanţă, dosar care se află în prezent la Curtea de Apel. În total, acesta a primit trei condamnări pentru infracţiunea de înşelăciune, oprima datând din 2018, când a rămas definitivă o pedeapsă de 7 luni de închisoare cu suspendare.
În cauza în care a primit ultima condamnare sunt 27 de părţi civile, persoane fizice şi juridice. Cu trei dintre păgubiţi s-a împăcat, astfel încât au rămas 24 de părţi civile care solicită diverse sume de bani de la acesta. În total este vorba despre 59.529 de lei, bani încasaţi în schimbul promisiunii realizării unor lucrări. După ce primea banii, bărbatul se fîcea nevăzut şi nu mai răspundea la telefon. Sumele cu care i-a înşelat pe oameni sunt cuprinse între 700 de lei şi 12.000 de lei. Decizia Judecătoriei poate fi contestată la Curtea de Apel.
“Zugravul casei tale” este sloganul cu care îşi promova serviciile către clienţi, inclusiv prin afişe printate pe foi A4 şi puse prin diferite locaţii din Alba Iulia. Acesta oferea servicii de montare parchet, zugrăvit, placări cu rigips, polistiren, montaje instalaţii electrice “la cel mai mic preţ”, plus curăţenie, pentru cei care doreau să-şi renoveze casa.
După ce era contactat de clienţi, se înţelegea cu aceştia asupra sumei totale şi le cerea avans. Modul de operare al inculpatului cu ocazia comiterii fiecărei fapte a fost acelaşi, respectiv: prezenta beneficiarului o ofertă foarte avantajoasă pentru realizarea lucrării, completa un contract de prestări servicii, insista să primească aproximativ jumătate din valoarea contractului pentru a cumpăra de urgenţă materiale de construcţii aflate la reducere doar în acel moment, uneori elibera persoanelor vătămate chitanţe pentru sumele primite cu titlu de avans, iar apoi nu presta serviciile promise şi nici nu restituia victimelor sumele de bani încasate cu titlu de avans.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Curier Județean
Branșamente la noua rețea de apă potabilă din satul Laz: Trecerea la alimentarea prin rețeaua nouă, realizată treptat în iulie 2025
Branșamente la noua rețea de apă potabilă din satul Laz: Trecerea la alimentarea prin rețeaua nouă, realizată treptat în iulie 2025 Începând cu data de 01.07.2025, pe tot parcursul lunii iulie 2025, va fi realizată execuția branșamentelor la noua rețea de apă potabilă din satul Laz, comuna Săsciori. De asemenea, se vor monta apometre. „Știm […]
27 iunie 2025 | Recital susținut de 19 tineri pianiști în Sala Atrium Centurionum a Consiliului Județean Alba
27 iunie 2025 | Recital susținut de 19 tineri pianiști în Sala Atrium Centurionum a Consiliului Județean Alba Vineri 27 iunie 2025, de la ora 18.00, în eleganta sală Atrium Centurionum din cadrul Sediului Administrativ al Județului Alba, Centrul de Cultură „Augustin Bena” va propune publicului un recital de pian ce promite să reunească sensibilitatea […]
25 iunie 2025 | Nivel de salinitate în continuare crescut pe 3 râuri din Alba: Se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor și irigații
25 iunie 2025 | Nivel de salinitate în continuare crescut pe 3 râuri din Alba: Se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor și irigații Nivelul de salinitate este în continuare ridicat pe 3 râuri din județul Alba. Prin urmare se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor și irigații. Ca […]