Județul Alba, locul 8 la exporturi la nivel național: Germania, Franța și Italia, principalii parteneri comerciali
Județul Alba, locul 8 la exporturi la nivel național: Germania, principalul partener comercial
Județul Alba a încheiat anul 2025 cu un sold pozitiv al operațiunilor de comerț exterior de 297,9 milioane de euro, cu toate că atât exporturile, cât și importurile au fost în scădere față de anul anterior.
La nivel național, Alba s-a situat pe locul 8 la exporturi și pe locul 11 la importuri, Germania rămânând principalul partener comercial al județului.

Județul Alba, peste 2% din importurile făcute la nivel național
În luna DECEMBRIE 2025, la nivelul județului Alba s-au realizat exporturi în valoare de 204042 mii euro, reprezentând 2,8% din totalul exporturilor la nivel naţional (7196272 mii euro), în scadere cu 25,6% faţă de exporturile realizate în luna anterioară şi in crestere cu 15,6% faţă de cele realizate în luna corespunzătoare din anul 2024. Valoarea importurilor efectuate în luna decembrie 2025 a fost de 206169 mii euro, reprezentând 2,1% din totalul importurilor la nivel naţional (9883324 mii euro), în scadere cu 15,9% faţă de cele realizate în luna anterioară şi in crestere cu 11,3% faţă de cele realizate în luna corespunzătoare din anul 2024. In luna decembrie soldul FOB/CIF a inregistrat valoare negativa (-2127 mii euro).
In anul 2025, comparativ cu anul anterior, valoarea exporturilor a scazut cu 183542 mii euro (-5,2%), iar valoarea importurilor a scazut cu 134180 mii euro (-3,2%). Valoarea exporturilor realizate in judetul Alba , in anul 2025 (3352391 mii euro), reprezinta 3,5% din totalul exporturilor la nivel naţional (96607743 mii euro), iar valoarea importurilor efectuate (3054419 mii euro), reprezinta 2,4% din totalul importurilor la nivel naţional (129351010 mii euro).
Analizând structura exporturilor în anul 2025 pe principalele grupe de mărfuri, se remarcă o pondere mai mare a următoarelor grupe: mijloace si materiale de transport (57,4%), maşini, aparate şi echipamente electrice (10,8%), produse din lemn, exclusiv mobilier (8,5%), produse minerale (2,9%). Comparativ cu 2024, sectiunile cu pondere de peste 3% s-a înregistrat scadere la mijloace si materiale de transport (-10,4%) si produse din lemn, exclusiv mobilier (-9,7%) iar crestere se inregistreaza la produse minerale (+35,2%) si maşini, aparate şi echipamente electrice (+2,7%),.Referitor la structura importurilor, cele mai mari ponderi în total sunt deţinute de următoarele secţiuni din Nomenclatorul Combinat: mijloace si materiale de transport (42,7%), maşini, aparate şi echipamente electrice (24,7%), metale comune şi articole din acestea (5,3%), instrumente şi aparate optice, fotografice, ceasornicărie (5,3%), animale vii, produse de origine animala (4%), produse chimice (3,1%). Creşteri ale importurilor faţă de perioada corespunzatoare din anul anterior se inregistreaza la sectiunile: produse chimice (+12,1%), masini, aparate şi echipamente electrice (+16,6%), instrumente şi aparate optice, fotografice, ceasornicărie (+5%), iar scaderi la: metale comune şi articole din acestea (-17,6%), mijloace si materiale de transport (-12,6%), animale vii, produse de origine animala (-2,7%).
În anul 2025, soldul operaţiunilor de comerţ exterior a fost pozitiv în Alba
În anul 2025, soldul operaţiunilor de comerţ exterior a fost pozitiv, în valoare de 297973 mii euro, soldul operaţiunilor de comerţ exterior înregistrat în perioada similara din anul 2024 fiind tot pozitiv, dar mai mare (347335 mii euro). Cele mai mari valori ale soldului pozitiv al operaţiunilor de comerţ exterior s-au înregistrat la următoarele secţiuni din Nomenclatorul Combinat al produselor: mijloace si materiale de transport (+619074 mii euro), produse din lemn, exclusiv mobilier (+207993 mii euro), produse minerale (+79297 mii euro), articole din piatră, ipsos, ciment (+59281 mii euro), încălțăminte, palarii, umbrele și articole similare (+45784 mii euro). Cele mai mari valori negative ale soldului operaţiunilor de comerţ exterior s-au înregistrat la următoarele secţiuni: masini, aparate și echipamente electrice (-391471 mii euro), metale comune şi articole din metal (-134886 mii euro), instrumente şi aparate optice, fotografice, ceasornicărie (-82415 mii euro), produse chimice (-73456 mii euro).
Clasamentul valoric al judeţelor, ordonate descrescător, după valoarea exporturilor şi a importurilor realizate în anul 2025, situează judeţul Alba pe locul 8 la exporturi şi locul 11 la importuri.
Principalii parteneri de relatii internationale ai judetului, dupa ponderea in valoarea totala a exporturilor si importurilor, au fost:
-la export : Germania (56,3%), Franta (7,9%), Italia (7,6 %);
-la import : Germania (59,4%), Ungaria (9,1%), Italia (5,9%).
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
ACCIDENT rutier la Crăciunelu de Jos: Trei autoturisme, implicate. Intervin pompierii din Blaj
ACCIDENT rutier la Crăciunelu de Jos: Trei autoturisme, implicate. Intervin pompierii din Blaj Un accident rutier a avut loc astăzi, 7 aprilie 2026, în localitatea Crăciunelu de Jos. Din primele informații disponibile, este vorba despre un incident rutier cu trei autoturisme implicate. Potrivit ISU Alba, stația de pompieri Blaj intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și […]
Care este PROGRAMUL magazinelor în Săptămâna Mare și de Paște 2026, în Alba: Când sunt deschise Kaufland, LIDL, Carrefour, Penny și mall-urile de sărbători
Care este PROGRAMUL magazinelor în Săptămâna Mare și de Paște 2026, în Alba: Când sunt deschise Kaufland, LIDL, Carrefour, Penny și mall-urile de sărbători Marile supermarketuri vor funcționa după un program special de Paște 2026. Lidl, Kaufland, Penny și Carrefour au anunțat în ce zile vor fi închise. Românii sunt sfătuiți să nu lase pe […]
ASTĂZI | Testări gratuite de glicemie și tensiune arterială, la Policlinica din Alba Iulia, de Ziua Mondială a Sănătății 2026
Testări gratuite de glicemie și tensiune arterială, la Policlinica din Alba Iulia, de Ziua Mondială a Sănătății 2026 Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia, în parteneriat cu Consiliul Județean Alba, marchează Ziua Mondială a Sănătății prin organizarea, în data de 7 aprilie 2026, a unei acțiuni dedicate prevenției și sănătății. În intervalul orar 09:00 – […]