Jocul de imagine

Peste 4,5 milioane de clienţi ai băncilor, contractanţi de credite, sunt pe cale să fie din nou înşelaţi de guvernanţi. Într-un rafinat joc de imagine, din dorinţa de a mai atenua puţin duritatea programului de austeritate, Guvernul a decis să arunce un ochi în ograda băncilor şi să impună transparenţa în contractele de creditare. De ani buni cetăţenii reclamau comisioanele ascunse şi creşterea discreţionară a dobânzilor, protejate de contracte stufoase, de neînţeles pentru cetăţeanul obişnuit. Aşa a apărut Ordonaţa 50 din iunie 2010, grefată pe directivele UE, care a dat speranţă milioanelor de îndatoraţi aflaţi în imposibilitate de plată. Cea mai importantă clauză a Ordonanţei, contestată vehement de păianjenii-bănci, a fost aceea că noile reglementări, inclusiv anularea dobânzilor de rambursare anticipată, se aplică şi contractelor aflate în derulate. Faptul că sistemul bancar românesc nu a fost zdruncinat de criză s-a datorat în bună măsură abilităţii rapace cu care pierderile au fost aruncate exclusiv în seama clienţilor, îndeosebi a celor buni platnici. Este de notorietate deja că actuala criză economică mondială a fost generată de lăcomia nemăsurată a băncilor. Când FMI şi chiar BNR şi-au manifestat îngrijorarea faţă de aplicarea ordonanţei şi asupra creditelor în derulare, cam 8 milioane, nimeni nu a ştiut ce se întâmplă. Pentru că, am mai spus-o, STATUL comunică, nu explică nimic. Era normal ca populaţia, lovită de şomaj şi creşterea preţurilor, să fie cea protejată de abuzurile neruşinate ale băncilor, şi nu acestea. De două luni însă, deşi a semnat în scrisoarea cu FMI condiţionalitatea modificării acestei clauze în Ordonanţă, Guvernul a dat asigurări ferme, pe toate canalele, că nu-şi va schimba poziţia. Şi cetăţeanul l-a crezut. Avea – a câta oară! – să se înşele amarnic.
Bătălie aprigă, mult mediatizată, în Comisia de Buget-Finanţe a Camerei Deputaţilor pe marginea celebrei Ordonanţe, aflată în discuţie înainte de a fi supusă votului parlamentar. Pe bună dreptate de data aceasta, membrii din opoziţie au acuzat puterea de fariseism şi ipocrizie. De ce? Pentru că, intempestiv, deputatul PDL Adrian Niţu a prezentat un amendament prin care cere ca prevederile OUG 50… să nu se aplice şi pentru contractele de credit aflate în derulare. Aceasta în condiţiile în care toate contractele, la nivel naţional, au fost ajustate cu acte adiţionale şi o mare parte din clienţi au reuşit să-şi refinanţeze creditele, mutându-le la bănci care practică dobânzi mai mici. Pe de altă parte deputatul iniţiator propune… limitarea competenţei ANPC de sancţionare a băncilor. Nimeni nu explică substratul acestei condamnabile schimbări de opţiune a Guvernului (însuşi secretarul de stat în Ministerul de Finanţe, Gheorghe Gherghina, invitat la comisie a susţinut amendamentul), care descurajează şi mai mult consumul populaţiei aflat oricum în gravă suferinţă. Cu siguranţă Adrian Niţu nu şi-a torpilat credibilitatea politică fără ordinul conducerii de partid. Argumentul oficial este că trebuie să respectăm acordul cu FMI dacă vrem ca România să aibă susţinere financiară şi în 2011. Aiurea. Oficialii Fondului au ezitat să-şi justifice poziţia în faţa presei şi eu sunt sigur că nu va fi un capăt de ţară dacă Guvernul va ignora solicitarea. Este şi interesul UE să susţină România pentru ieşirea din criză. Bancherii acuză pe un ton văicăritor că modificarea contractelor aflate în derulare (deşi au trebuit să admită perfidia unor clauze, evident abuzive) le va reduce profitul. BCR de pildă, cunoscută pentru inflexibilitatea contractelor sale de credit a pierdut peste 120 de milioane de euro ale clienţilor care s-au refinanţat la alte bănci, cu dobânzi mai mici, după eliminarea comisionului de rambursare anticipată.
Aici este BUBA. Un profit mai mic înseamnă impozit mai puţin plătit la bugetul de stat, deci încasări mai mici. Iar Guvernul este în căutare disperată de venituri suplimentare. Se uită însă că un credit mutat la altă bancă va aduce profit la aceasta şi bugetul de stat nu va avea de suferit. Se mai uită că micşorarea presiunii asupra bugetului a 4,5 milioane de familii a dat o şansă creşterii consumului intern. Or, se admite, sporirea consumului intern reprezintă soluţia indispensabilă pentru ieşirea din recesiune.
Mihai BABIŢCHI

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI