Rămâi conectat

Curier Județean

ITM Alba: AMENZI de 6.000 de lei și 12 de avertismente date firmelor din județ, în perioada 2-5 decembrie 2025: Ce nereguli au descoperit inspectorii

Bogdan Ilea

Publicat

în

ITM Alba: AMENZI de 6.000 de lei și 12 de avertismente date firmelor din județ, în perioada 2-5 decembrie 2025: Ce nereguli au descoperit inspectorii

În perioada 2-5 decembrie 2025, inspectorii ITM Alba au aplicat amenzi în valoare de 6.000 lei și au acordat 12 avertismente în urma controalelor efectuate.

Prin Programul cadru de acţiuni al I.T.M. Alba pentru anul 2025, aprobat de către conducerea Inspecţiei Muncii, s-a stabilit că unul dintre obiectivele prioritare ale activităţii inspectoratului îl reprezintă combaterea muncii nedeclarate și subdeclarate, în vederea descurajării şi a diminuării acestui fenomen care, în fapt, reprezintă tot o formă de evaziune fiscală. 

La data prezentei,  la nivelul ITM Alba se află în derulare  Campania națională de informare   și conștientizare a prevederilor Legii 367/2022   privind dialogul social, desfășurată în perioada 01.01.2025- 31.12.2025. 

Începând cu data de 01.04.2025 a intrat în vigoare HG.nr.295/27.03.2025 privind registrul general de evidentă al salariaților. Informațiile referitoare la modul de accesare/utilizare a REGES-ONLINE se regăsesc postate pe pagina de internet a Inspecției Muncii https://reges.inspectiamuncii.ro, respectiv pe pagina de internet a ITM Alba https://www.itmalba.ro .  

Guvernul a aprobat prorogarea termenului de trecere de la sistemul Revisal, la platforma REGES-ONLINE, până la data de 31 decembrie 2025, pentru a veni în sprijinul angajatorilor care întâmpină dificultăți în procesul de migrare. 

Drept urmare, s-a dispus prorogarea, până la data de 31 decembrie 2025, a termenului de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1) și (2) din HG nr. 295/2025 privind Registrul general de evidență a salariaților – REGES-ONLINE. 

Activitatea  inspectorilor de muncă a vizat, cu prioritate, sancționarea muncii nedeclarate și subdeclarate. 

Rezultatele obținute la nivelul județului Alba, în perioada 02.12.2025-05.12.2025, în  activitatea de control, sunt redate mai jos.  

În domeniul relaţiilor de muncă:

Total unităţi controlate: 25 

Nr. de salariați ai angajatorilor controlați: 276 

femei : 108 

  • Număr deficienţe constatate:51 
  • Nr.sanctiuni aplicate angajatorilor:2 
  • 2 amenzi-6.000 lei   

Principalele deficienţe constatate în controale : 

  • nu se evidențiază corect timpul lucrat; 
  • nu se face dovada acordului salariaților pentru prestarea orelor suplimentare; 
  • nu au fost eliberate la încetarea activității, adeverințele de vechime; 
  • contractele individuale de muncă cu timp parțial nu conțin clauze referitoare la repartizarea programului de lucru; 
  • neacordarea repausului săptămânal și a sporului aferent; 
  • nu se face dovada înmânării unui exemplar din contractul individual de muncă salariatului; 
  • dosarele personale sunt incomplete; 
  • nu a fost inițiată la nivelul unității negocierea colectivă; 
  • nu se păstrează la punctele de lucru ale societății, copii ale contractelor individuale de muncă; 

În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă: 

  • Nr. total unităţi controlate: 9 
  • Număr deficienţe constatate: 12 
  • Număr de măsuri dispuse: 12 
  • Angajatori sancționați: 9 
  • Nr. sancţiuni aplicate : 9 
  • 12 avertismente 

Principalele deficienţe stabilite în controale : 

  • Lipsa fișelor de aptitudini eliberate în urma examinării medicale la angajare și/sau periodică a lucrătorilor. 
  • Lipsa evaluarii riscurilor de accidentare și îmbolnăvire profesională pentru activitățile desfășurate. 
  • Lipsa autorizării inițiale și a verificărilor periodice a echipamentelor tehnice supuse reglementărilor ISCIR.  
  • Lipsa instruirii periodice a lucrătorilor. 
  • Organizarea necorespunzătoare a activității la nivelul unităților, conform noilor reglementari din H.G. nr. 955/2010 pentru modificarea si completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006. 
  • Lipsa instrucțiunilor proprii de securitate a muncii pentru activitățile desfășurate. 
  • Desfășurarea activității fără efectuarea examenului medical la angajare și/sau periodic a lucrătorilor. 

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Trecerea de cale ferată de la Ciumbrud, închisă fără acordul Primăriei: Sancțiuni pentru constructor

Bogdan Ilea

Publicat

în

Trecerea de cale ferată de la Ciumbrud, închisă fără acordul Primăriei: Sancțiuni pentru constructor Primăria Municipiului Aiud a aplicat sancțiuni contravenționale constructorului care execută lucrările de modernizare a căii ferate din municipiu.  Mai exact, trecerea la nivel cu calea ferată spre Ciumbrud a fost închisă vineri fără avizul primăriei și fără ca instituția să poată […]

Citește mai mult

Curier Județean

Mihnea Costachi, CSM Unirea Alba Iulia, învingător în Finala Circuitului Alfil, la Pitești. A reușit să obțină 10 victorii

Bogdan Ilea

Publicat

în

Mihnea Costachi, CSM Unirea Alba Iulia, învingător în Finala Circuitului Alfil, la Pitești. A reușit să obțină 10 victorii Finala Circuitului Alfil s-a desfășurat la Pitești, sâmbătă, 6 decembrie. Turneul  fost de tip închis, participând 9 jucători calificați și 3 invitați speciali, printre care și Mihnea. Mihnea Costachi, sportiv al CSM Unirea Alba Iulia, a […]

Citește mai mult

Curier Județean

Restaurantele, barurile și terasele din Alba, în vizorul ISU Alba: Amenzi de peste 107.000 lei, pentru fumat în spații închise și funcționare fără autorizație de securitate la incendiu

Ioana Oprean

Publicat

în

Restaurantele, barurile și terasele din Alba, în vizorul ISU Alba: Amenzi de peste 107.000 lei, pentru fumat în spații închise și funcționare fără autorizație de securitate la incendiu ISU Alba a continuat acțiunile de control pe linia apărării împotriva incendiilor și prevenirii situațiilor de urgență. Au fost date amenzi de peste 107.000 lei. În continuarea […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea