ISU Alba: Atenție la falșii angajați! Cadrele instituției noastre nu solicită procese verbale de verificare a sobelor și coșurilor de fum
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ”Unirea” al județului Alba atenționează cetățenii că angajații instituției nu solicită procese verbale de verificare a sobelor și coșurilor de fum și nu fac controale și verificări la locuințele particulare, decât atunci când sunt sesizați. Cei care au fost abordaţi de persoane care au pretins prestarea de servicii în numele ISU sunt rugaţi să anunţe Poliția sau ISU.
”Având în vedere că, la nivel national au fost identificate persoane care utilizând documente în fals, cu antetul Ministerului Afacerilor Interne/Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, au solicitat Proces – Verbal de verificare a sobelor și coșurilor de fum de la sobar/coșar autorizat, ocazie cu care se invoca o legislație inexistentă (O.U.G. nr. 41 din 07.02.2016), făcându-se și precizări privind unele sancțiuni.
Precizăm faptul că instituția noastră nu solicită un astfel de Proces – Verbal, pe timpul executării controalelor preventive. Cadrele Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Unirea” al judetului Alba nu efectuează controale și verificări la locuințele particulare ale cetățenilor, cu excepția situațiilor când există în curs de soluționare o petiție sau o sesizare. În aceste cazuri, pompierii poartă ținuta militară și trebuie să dețină asupra lor și să prezinte legitimația de control.
Obligațiile legale pe care le au cetățenii față de curățarea coșurilor de fum sunt prevăzute de art. 85, alin. 3 din Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 163/2007 – pentru aprobarea Normelor generale de apărare împotriva incendiilor, astfel: “Verificarea, repararea, izolarea termică şi curăţarea periodică a coşurilor de evacuare a fumului sunt obligatorii”.
Cetățenii care au interacționat cu persoane care au pretins prestarea de servicii în numele instituției noastre sau care au primit astfel de documente sunt rugați să sesizeze imediat în scris poliția sau instituția noastră.
Cu această ocazie dorim să atragem atenția populației că necurățarea coșurilor de fum a condus în iarna trecută la un număr mare de incendii”, transmit reprezentanții ISU Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Prețul pentru gaze 2026 | Ce se va întâmpla după 1 aprilie 2026 și ce garantează Guvernul
Prețul pentru gaze 2026 | Ce se va întâmpla după 1 aprilie 2026 și ce garantează Guvernul Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat că România va intra în ultimul în care se aplică schema de palfonare a prețului la gaze naturașe cu un nivel de producție internă, care ar trebui să prevină scumpiri majoare după […]
MAI: Dependența de jocuri online poate afecta pe oricine. Pot deveni o problemă atât pentru copii, cât și pentru adulți”
MAI: Dependența de jocuri online poate afecta pe oricine. Pot deveni o problemă atât pentru copii, cât și pentru adulți” Ministerul Afacerilor Interne a transmis un avertisment, marți, 20 ianuarie 2026, cu privire la jocurile online. MAI avertizează că jocurile online pot deveni o problemă atât pentru cei mici, cât și pentru adulți, atunci când […]
Ajutorul de înmormântare în 2026 | Care este valoarea ajutorului de deces și ce acte sunt necesare pentru a-l obține
Care este valoarea ajutorului de deces și ce acte sunt necesare pentru a-l obține în 2026 Pentru anul 2026, cuantumul exact al ajutorului de deces va fi stabilit prin Legea Bugetului Asigurărilor Sociale de Stat. Potrivit unor surse oficiale, ajutorul de înmormântare nu va mai crește, însă, în 2026. S-ar întâmpla asta pentru prima oară […]