Curier Județean

IPJ Alba în slujba comunității, de Crăciun. Recomandări pentru sărbători în siguranță

Ioana Oprean

Publicat

în

Peste 200 de poliţişti ai IPJ Alba vor acţiona, zilnic, în dispozitivul curent de ordine şi siguranţă publică, pentru cetăţenii să petreacă sărbătoarea Crăciunului în condiții de liniște și siguranță.

Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba vor fi la datorie, în serviciul comunității, în perioada Crăciunului, pentru asigurarea ordinii și siguranţei publice, protejarea patrimoniului și a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, astfel încât sărbătorile să fie petrecute în linişte.

Astfel, peste 200 de poliţişti, care vor acționa suplimentar faţă de cei care se află în dispozitivul curent de ordine şi siguranţă publică, vor avea ca şi prioritate prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care ar putea afecta liniştea cetăţenilor şi vor interveni rapid la sesizările privind comiterea unor fapte antisociale.

Din totalul poliţiştilor, 155 sunt de la structurile de ordine publică, 21 sunt poliţişti de la rutieră, restul fiind de la celelalte structuri, respectiv: investigaţii criminale, investigarea criminalității economice, luptători de intervenţie rapidă şi poliţişti de la arme, explozivi şi substanţe periculoase.

De asemenea, aproape 111 de poliţişti se vor afla în rezervă, fiind pregătiţi să intervină dacă va fi nevoie.

Totodată, pentru desfășurarea activităților de menținere a ordinii și liniștii publice, a celor de prevenire a evenimentelor rutiere negative și asigurare a fluenței traficului rutier, polițiștii vor folosi ­­­­139 de autospeciale și 13 aparate de monitorizare a traficului și înregistrare a vitezei de deplasare a vehiculelor.

Pentru prevenirea evenimentelor negative, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba, recomandă:

– Când sunteţi la cumpărături, evitaţi să aveţi asupra dumneavoastră sume mari de bani, în numerar și nu vă lăsaţi bunurile de valoare (borsetă, servietă) în căruciorul pentru cumpărături. Fiți atenți la portofel şi poşetă.

– Purtaţi-vă poşeta cât mai aproape de corp, iar portofelul păstraţi-l într-un buzunar interior al hainei sau în buzunarele din faţă ale pantalonilor.

– Evitaţi discuţiile în contradictoriu cu persoane necunoscute sau în stare de ebrietate și să nu ripostaţi la agresivitatea lor verbală.

– Ocoliţi grupurile de persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau cele care manifestă un comportament agresiv!

– Dacă sunteţi acostaţi pe stradă, nu ezitaţi să cereţi sprijinul celorlalţi trecători sau să intraţi într-un magazin!

– Atunci când aţi fost martorii unor manifestări violente, anunţaţi imediat Poliţia!

– Pentru protecția autovehiculului, închideţi geamurile şi asiguraţi-vă apoi că l-aţi încuiat.

– Depozitaţi cumpărăturile în portbagaj şi nu lăsaţi la vedere bunuri de valoare, precum aparatură GPS, telefoane mobile, borsete sau serviete.

– Dacă aveți de făcut deplasări cu autoturismul, adaptaţi permanent viteza de deplasare la particularităţile de drum şi de trafic și nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri neregulamentare.

– Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice și folosiţi centura de siguranţă.

– Când plecaţi de acasă încercaţi să creaţi aparenţa că se află cineva în locuinţă, prin diverse metode, respectiv instalarea unor dispozitive de aprindere şi stingere automată a luminilor în locuinţă sau colectarea frecventă a corespondenţei, de către un vecin sau o persoană de încredere.

– În caz de nevoie, nu ezitaţi să apelaţi numărul de urgenţă 112.

În pragul Sărbătorii Naşterii Domnului Isus Hristos, urăm tuturor cetăţenilor din judeţul nostru să petreacă în linişte şi cu bucurie, alături de cei dragi.

Biroul de presă al IPJ Alba


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Peste 350 de elevi au participat la activități de prevenire a  violenței în mediul școlar, organizate de IPJ Alba

Mif Lorena

Publicat

în

Peste 350 de elevi au participat la activități de prevenire a  violenței în mediul școlar, organizate de IPJ Alba Peste 350 de elevi au participat la activități și discuții privind prevenirea violenței în mediul școlar. Aceste activități au fost organizate de către agenții Inspectoratului de Poliție Județean Alba, cu ocazia Zilei Internaționale a Nonviolenței în […]

Citește mai mult

Curier Județean

Cugirean de 38 de ani, REȚINUT de polițiști: A intrat într-un magazin alimentar și a sustras o sticla de băutură spirtoasă

Ioana Oprean

Publicat

în

Cugirean de 38 de ani, REȚINUT de polițiști: A intrat într-un magazin alimentar și a sustras o sticla de băutură spirtoasă Un cugirean de 38 de ani a fost reținut de polițiști după ce a intrat într-un magazin alimentar și a sustras o sticla de băutură spirtoasă. Potrivit IPJ Alba, la data de 27 ianuarie […]

Citește mai mult

Curier Județean

SCANDAL cu lovituri de cuțit la Roșia Montană: Adolescent de 19 ani, bătut și tăiat de un tânăr de 27 de ani, în curtea fostei uzine de la Gura Roșiei. Agresorul a fost reținut

Ioana Oprean

Publicat

în

SCANDAL cu lovituri de cuțit la Roșia Montană: Adolescent de 19 ani, bătut și tăiat de un tânăr de 27 de ani, în curtea fostei uzine de la Gura Roșiei. Agresorul a fost reținut Un adolescent de 19 ani din Roșia Montană a fost bătut și tăiat de un tânăr de 27 de ani, în […]

Citește mai mult