Curier Județean

IPJ Alba derulează campania de prevenire a violenţelor în rândul tinerilor

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Inspectoratul General al Poliţiei Române prin Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii şi-a propus implementarea la nivel naţional, a unei campanii de prevenire a violenţelor în rândul tinerilor cu vârsta între 15-17 ani intitulată „ Nu lăsa violenţa să te transforme într-un infractor”.

Această campanie va fi derulată şi de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba prin Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, în perioada noiembrie 2012 – martie 2013, fiind structurată pe două module:

Organizarea de întâlniri, în perioada noiembrie-decembrie 2012, cu elevii claselor IX-XI de la Colegiul Economic „Dionisie Pop Marţian” din municipiul Alba Iulia, în cadrul cărora tinerii vor putea viziona filmul educativ „Cheia e la tine!”, ce prezintă cazuri concrete ale unor deţinuţi aflaţi în Penitenciarul pentru minori din Craiova şi în Penitenciarul pentru femei Târgşor. Acesta va constitui baza unor dezbateri despre consecinţele juridice şi sociale ce decurg din adoptarea unor comportamente antisociale.

În perioada ianuarie-februarie 2013, elevii beneficiari ai activităţilor de informare vor putea participa la concursul naţional de eseuri intitulat „Eseul meu antiviolenţă!”.  Eseul câştigător va fi premiat şi multiplicat în vederea expunerii acestuia în incinta tuturor unităţilor de învăţământ implicate, la nivel naţional, în această campanie, activitate ce se va desfăşura în luna martie 2013.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

ANGAJĂRI la STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 22 martie 2026. Calendarul examenelor și condițiile de înscriere la CONCURS

Bogdan Ilea

Publicat

în

ANGAJĂRI la STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 22 martie 2026. Calendarul examenelor și condițiile de înscriere la CONCURS Mai multe instituţii publice din Alba anunță posturi vacante la data de 22 martie 2026 și organizează concursuri în următoarea perioadă. Pentru ocuparea posturilor, candidaţii trebuie să îndeplinească anumite condiţii, privind […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | O barză, vestitorul primăverii, s-a întors la cuibul său Cugir. O localnică a botezat-o Evelin

Ioana Oprean

Publicat

în

O barză, vestitorul primăverii, s-a întors la cuibul său Cugir. O localnică a botezat-o Evelin Primăvara își intră tot mai tare în drepturi în județul Alba, dovadă fiind și sosirea berzelor în mai multe localități. O primă înaripată, care și-a ocupat deja cuibul de anul trecut, a sosit la Cugir. Barza a fost zărită în […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Performanță deosebită pentru Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj: Dragoș Aldea, locul I la etapa județeană a olimpiadei de Limba Engleză și calificare în faza națională

Ioana Oprean

Publicat

în

Performanță deosebită pentru Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj: Dragoș Aldea, locul I la etapa județeană a olimpiadei de Limba Engleză și calificare în faza națională Performanță deosebită pentru Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj prin reușita tânărului Dragoș Aldea care a ocupat locul I la etapa județeană a olimpiadei de Limba Engleză […]

Citește mai mult