Investiție URIAȘĂ a americanilor la Baza aeriană de la Câmpia Turzii. Va fi transformată în hub operațional al Forțelor Aeriene SUA
Proiectul de lege privind bugetul apărării pe anul fiscal 2021, a fost adoptat de către Congresul american. Documentul prevede investiții în valoare de 130,5 milioane de dolari pentru modernizarea Bazei 71 aeriene „Generarl Emanoil Ionescu” de la Câmpia Turzii, urmând să fie transformată într-un hub operațional major al Forțelor Aeriene ale SUA în regiunile Mării Negre și estul Europei.
Conform unor surse militare, investiţia de la baza din Câmpia Turzii se realizează pentru descurajarea Rusiei şi este cea mai importantă făcută de Armata SUA într-o ţară străină, din 2014 şi până în prezent. Partea americană va investi în Baza 71 pe mai multe linii.
Astfel, 11 milioane de dolari vor fi direcţionaţi către realizarea unei platforme pentru materiale periculoase, 32 de milioane de dolari sunt pentru creşterea capacităţii de stocare de combustibil, iar 19,5 milioane de dolari sunt pentru realizarea unor zone de staţionare a aeronavelor, inclusiv a celor de transport strategic.
Totuşi, trunchiul pricipal al investiţiei (68 de milioane de dolari) va fi utilizat pentru realizarea de depozite cu echipamente şi materiale prepoziţionate, ridicarea de hangare pentru avioane de luptă şi dotarea bazei cu vehicule şi provizii.
Până acum, Armata SUA a utilizat cu precădere Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu, din judeţul Constanţa, dar începând de anul trecut, Pentagonul şi-a îndreptat însă tot mai mult atenţia spre baza de la Câmpia Turzii. Americanii au operat aici drone de luptă MQ-9 Reaper, dar şi avioane F-15 Eagle, F-16 Fighting Falcon, F-22 Raptor sau A-10 Thunderbolt-Warthog.
Sursa: adevarul.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Volumul lucrărilor în construcții, în scădere cu 2,4% în România, în ianuarie 2026, față de aceeași lună din 2025
Volumul lucrărilor în construcții, în scădere cu 2,4% în România, în ianuarie 2026, față de aceeași lună din 2025 Volumul lucrărilor de construcţii din România a scăzut, ca serie brută, cu 2,4%, în luna ianuarie 2026 faţă de aceeaşi perioadă din 2025, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de […]
FOTO | Nicușor Dan, întâlnire cu secretarul general al NATO: „România este o țară sigură. Am discutat despre noi capabilități pentru țările din Flancul Estic în cadrul programului Santinela Estică”
Nicușor Dan, întâlnire cu secretarul general al NATO: „România este o țară sigură. Am discutat despre noi capabilități pentru țările din Flancul Estic în cadrul programului Santinela Estică” Preşedintele Nicuşor Dan face, joi, 19 martie o vizită oficială la Bruxelles, întâlnindu-se cu secretarul general al NATO, Mark Rutte. Cei doi au discutat despre situaţia de […]
ANAF controlează în toată România piața carburanților. Instituția anunță că nimeni nu scapă: ,,Acțiunile vizează întreg lanțul de distribuție, de la importatori și depozitari până la comercianții finali”
ANAF controlează în toată România piața carburanților. Instituția anunță că nimeni nu scapă: ,,Acțiunile vizează întreg lanțul de distribuție, de la importatori și depozitari până la comercianții finali” În contextul scumpirilor recente ale carburanților, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a demarat o serie de controale la nivel național pentru a preveni și combate eventualele […]