Investiție de peste 8,4 milioane de euro în stațiunea balneo-climaterică de cinci stele de la Ocna Mureș: Centre de sănătate, recuperare, înfrumusețare și piscine
Consiliul Județean Alba și Primăria Ocna Mureș investesc peste 8,4 milioane de euro în stațiunea balneo-climaterică de la Ocna Mureș, ce va avea spații cu destinații multiple: bază de agrement, sală de fitness, restaurant, birouri, săli de tratament terapeutice, recuperare medicală, înfrumusețare și sănătate, magazin de echipamente și produse balneare și cosmetice, piscine, locuri de joacă pentru copii și altele, ceea ce îi oferă o complexitate deosebită.
Terenul aferent se află în domeniul public al Județului Alba, respectiv în domeniul public al orașului Ocna Mureș, în suprafaţă totală de 10.656 mp. pe strada Fabricii.
Principalii indicatori tehnico-economici ai investiției sunt:
– valoarea totală a investiţiei este de 37.879.718 lei cu TVA inclus, din care C+M este 29.395.038lei.
– valoarea dotarilor bazei de tratament și agrement este de 1.361.967 lei;
– durata de execuţie a obiectivului: 30 luni;
– suprafața teren =10656 mp;
– suprafața construită = 4654 mp;
– suprafața desfășurată = 6754 mp;
– suprafața bazine exterioare = 1721,75mp;
– suprafața terase, platforme = 3358 mp;
– suprafata spații verzi =922,25 mp (din care pe 653 mp se vor planta arbuști – tufișuri)
– P.O.T. =43.7% C.U.T.=0.64
Baza de tratament cuprinde spaţii cu diferite funcţiuni, cum sunt:
- centrul de sănătate, cu vocatii multidisciplinare, pentru aplicarea unor cure de sănătate;
- centrul de recuperare, cu vocatii medico sanitare, pentru aplicarea unor cure profilactice secundare, terapeutice si de recuperare medicala.;
- centrul de bunăstare, înfrumusetare;
- centrul de primire, divertisment si cultural, sinergic cu activităţi de receptie, relaxare, bar/restaurant, magazine, inclusiv cu produse balneare si cosmetice.
- bază proprie de cură balneară cu: săli de tratament; piscine de tratament, săli de consultaţii medicale si masaj, etc.
- spaţii pentru practicarea de activităţi sportive: piscină, saună, săli de gimnastică, bar, etc;
- spatii tehnice aferente construcţiei, cum sunt: o centrală termică; o centrala de ventilare-condiţionare; o grup electrogen; o centrala telefonică; o gospodărie de apă; o depozite Principalele spaţii funcţionate ale bazei de tratament sunt: Spatii de circulaţii, ce cuprind:
- spaţii de primire: recepţia; holuri; încăperi pentru aşteptare, corespondenţă;
- circulaţiile orizontale şi / sau verticale:coridoare;holuri;scări;ascensoare. Spaţii de alimentaţie publică, ce cuprind:
- sala de restaurant şi anexele lor, de asemenea si 2 terase exterioare pentru servirea mesei in anotimpul cald;
- bar de zi, bufet, cafenea, etc. Spatii comerţ şi servicii, ce cuprind:
- magazine;
- spaţii pentru diferite utilităţi: agenţii de voiaj; păstrare obiecte, etc.
În preambulul raportului de specialitate, care va fi votat de consilierii județeni în ședința din 23 ianuarie, privind aprobarea acordului de asociere încheiat între CJ Alba cu orașul Onca Mureș pentru realizarea obiectivului Stațiune balneo-climaterică Ocna Mureș se arată:
Zeci de ani ”oraşul sării“ Ocna Mureş, judeţul Alba, a punctat pe harta turistică a României prin Băile Sărate. Momentul de glorie a fost atins în anii 1980, când mii de oameni din toată ţara veneau să-şi trateze afecţiunile reumatice. Încă din 1936, la Ocna Mureş s-a înfiinţat Oficiul local de cură şi turism, care a funcţionat până în 1948, când a fost desfiinţat de regimul comunist.
Dintr-un document deţinut de Arhivele Naţionale Alba aflăm că, în 1941, sezonul turistic a început la 1 iunie şi s-a încheiat în 15 septembrie.
În oferta Administraţiei Băilor Salina Ocna-Mureşului se spunea că „stau la dispoziţia onoratului public băi sărate de putină şi aburi, un ştrand bine amenajat, un hotel aşezat în mijlocul unui parc plantat cu brazi. Camere în afară de hotelul băilor se găsesc în clădiri particulare situate în apropierea Băilor“.
Baia liberă avea 30 de cabine, adâncimea maximă de 3 metri, şi era recomandată celor care sufereau de reumatism. În apropiere se afla şi arena Băilor care avea 1.000 de locuri pentru spectatori, pe care se juca volei şi tenis.
Pentru fotbal, atletism, handbal,era arena Solvay, ce avea o suprafaţă de două hectare şi 5.000 de locuri pentru spectatori. În staţiune funcţionau, în 1941, potrivit unui alt document de arhivă, două hoteluri de categoria I şi trei hanuri de categoria a II-a.
Într-o notă din 23 august 1943 adresată de administraţia Băilor către Oficiul Naţional de turism se spunea că, în patru luni, staţiunea balneară a fost vizitată de 729 de turişti, iar suma încasată a fost de 164.940 de lei.
Dintr-o adresă din 1948 aflăm că Ocna Mureş era cotată ca staţiune balneară, „aflată într-o zonă ferită de curenţi, în care existau două farmacii, 6 medici, un spital cu 50 de paturi, 5 restaurante, 10 cârciumi, 2 cofetării, 2 brutării, 6 băcănii, 10 măcelării, existau conducte cu apă, canalizare în parte, curent electric, gaz metan“. Veniturile proveneau din taxa pe cură, taxa pe muzică, subvenţii, legi speciale. Baile Ocna Mures au fost zeci de ani principala atracţie a oraşului pentru cei care sufereau de afecţiuni reumatice şi ginecologice. Datele statistice arată că în anii 1980, ajungeau aici, în fiecare an, între 7.500-8.000 de oameni din intreaga ţară. Pe harta turistică a ţării era cotată pe locul doi, după Slănic-Moldova.
Ocna Mureș este un oraș care a oferit în trecut mai multe instalații de tratament, printre care: un solariu cu amenajări pentru aeroterapie și helioterapie, instalații pentru electroterapie, băi calde, apă minerală sărată concentrată.
Dintre factorii naturali de cură trebuie menționate și apele minerale clorurate și sodice din lacurile existente pe locurile vechilor saline. Aceste ape au o concentrație deosebit de mare (266 grame /litru), fiind utilizate în trecut în tratarea unor afecțiuni, precum cele reumatismale articulare și degenerative (periartrite, tendinoze, artroze, poliartroze), neurologice periferice (sechele după poliomielite, pareze), ginecologice (metroanexită cronică, cervicită cronică, insuficiență ovariană), posttraumatismale (stări după entorse, luxații, fracturi).
Totodată, prin programul de creștere a atractivității turistice și de agrement a teritoriilor urbane Consiliul Județean Alba a stabilit inițierea și susținerea de proiecte pentru modernizarea salinelor terapeutice din Ocna Mureș, în acord cu intenția orașului Ocna Mureș de a realiza o stațiune balneoclimaterică de interes local.
Având în vedere potențialul balnear al apelor care se află pe locul vechii saline, valorificarea acestuia prin construirea unui complex de băi sărate, care să renască tradiția vechilor „Băi Sărate”, devine o necesitate pentru sănătatea tuturor celor ce ar putea beneficia de pe urma acestor resurse, astfel că noua bază de tratament va deservii atât locuitorii orașului Ocna Mureș cât și întreaga zonă limitrofă și nu numai.
Pentru realizarea în comun cu Orașul Ocna Mureș a obiectivului de investiții „Amenajare bază de tratament și agrement în Orașul Ocna Mureș” se impune trecerea cotei de ½ din terenul aferent investiției, din domeniul public al Orașului Ocna Mureș și administrarea Consiliului Local al Orașului Ocna Mureș în domeniul public al Județului Alba și administrarea Consiliului Județean Alba.
Sursa Foto Zetart.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Tânăr de 20 de ani, din Ciugud, condamnat la închisoare cu suspendare, după ce a provocat un accident mortal: Victima, chiar tatăl său
Tânăr de 20 de ani, din Ciugud, condamnat la închisoare cu suspendare, după ce a provocat un accident mortal: Victima, chiar tatăl său Un tânăr în vârstă de 20 de ani din comuna Ciugud, care a provocat un accident rutier în urmă cu 2 ani, în urma căruia a decedat tatăl său, și-a aflat prima […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 2 zile
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Curier Județeanacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun