Rămâi conectat

Curier Județean

Investiție de peste 21 de milioane de euro pentru educație, în Alba Iulia: Un nou campus pentru învățământ profesional dual. Licitația lansată pe SEAP

Bera Larisa

Publicat

în

Investiție de peste 21 de milioane de euro pentru educație, în Alba Iulia: Un nou campus pentru învățământ profesional dual. Licitația lansată pe SEAP

Primăria Alba Iulia, a lansat recent, pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice, licitația care prevede construirea unui campus pentru învățământ profesional dual. Investiția depășește 21 de milioane de euro și contribuie la o creștere a nivelului calitativ și de performanță a procesului educațional, cât și la creșterea gradului de participare la nivelul învățământului.

Citește și: O nouă sală de sport pentru elevii din Alba Iulia: Investiție de 2,2 milioane de lei pentru Școala Generală „Avram Iancu”

CRESCENDO – „Consorțiul regional pentru suport în carieră, educație non formală, duală și tehnologică Alba” este cel mai ambițios proiect și cea mai mare investiție derulată de Municipiul Alba Iulia până în prezent, cu o valoare estimată de peste 21 milioane de euro. Acest proiect prevede construirea unui campus pentru învățământ profesional dual, prietenos cu mediul înconjurător, care urmează să fie alcătuit din două clădiri noi, o parcare subterană, o pasarelă pietonală de legătură şi amenajarea parcelei aferente investiţiei, precum și echiparea și dotarea acestora.

Primăria Alba Iulia, ca lider de parteneriat și cea care a pus la dispoziție terenul necesar construirii viitorului campus, are ca parteneri în acest proiect Consiliul Județean Alba, Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca – Extensia Alba Iulia, Liceul tehnologic „Alexandru Domșa” Alba Iulia, Colegiul tehnic „Apulum” Alba Iulia, Liceul tehnologic „Dorin Pavel” Alba Iulia, Liceul tehnologic Sebeș și Liceul tehnologic „I.D. Lăzărescu” Cugir. Partenerii privați ai proiectului sunt: SC Larry&Cory Vermessungen SRL, IPEC S.A., Compania Națională Romarm SA București – Filiala Societatea Uzina Mecanică Cugir SA și Nova Grup SRL, Bosch Automotive și Elis Pavaje SRL.

Potrivit caietului de sarcini, obiectivul propus presupune construirea unui campus pentru invatamant profesional dual, prietenos cu mediul înconjurător (conform standardelor NZEB + și DNSH) alcătuit din două clădiri noi (corp Cl și corp C2), o parcare subterană (C3), o pasarela pietonala de legatura (C4) și amenajarea parcelei aferente investiției, dar și echiparea și dotarea acestora.

Corpul Cl propus va reprezenta corpul administrativ al campusului, dar va avea și spații de petrecere a timpului liber (biblioteca, amfiteatru, cantina) pentru elevii și studenții participanți la programul de educare.

Corpul C2 propus va adaposti ńłncțiunile generale de ateliere, laboratoare și cazare. Acesta va răspunde nevoilor de educare solicitate de partenerii de consorțiu, precum și nevoilor de cazare ale participanților la programele de studii și practica, înglobând și spații interioare de recreere.

Parcarea subterană va avea o capacitate de 46 locuri. Între corpurile Cl și C2 se va construi o pasarelă pietonală, care asigură legătura pietonală între clădirile propuse (inclusiv legatura cu parcarea subterană). Parcela se va amenaja cu spații verzi, circulații pietonale (trotuare, alei și piațete), auto (inclusiv parcări supraterane) și ciclabile (piste de biciclete).

Corpul Cl va fi amplasat în partea nordică a terenului studiat, retras de la limitele de proprietate și legat de corpul C2 printr-o pasarela pietonală aflată la aproximativ 3 m peste cota terenului sistematizat (CTS) pe latura sudică. Regim de inaltime: D+P+E

Accesul principal in clădire se realizează pe fatada sudica, la nivelul demisolului, prin intermediul unui lobby cu înălțimea liberă de cca 7,50m. Partea de est a clădirii este destinată amfiteatrului, atât la nivelul demisolului, cât și la nivelul parterului.

Tot în cadrul demisolului a fost amplasată zona administrativă, grupuri sanitare care deservesc amfiteatrul și o zonă tehnică. La nivelul parterului s-a propus amplasarea bibliotecii, iar la etaj se regăsește sala de mese și bucătăria. Circulația verticală se realizează prin intermediul a trei noduri verticale, dintre care două sunt prevăzute cu ascensor.
În cadrul clădirii vor fi un număr de maxim 560 persoane (demisol 100, parter 193, etaj 267).

Corpul C2 va fi amplasat în partea vestică a terenului studiat, retras de la limitele de proprietate și legat de corpul Cl printr-o pasarelă pietonală aflată la aproximativ 3 m peste cota terenului sistematizat (CTS) pe latura nordică. Clădirea are o capacitate maximă de 510 persoane (400 persoane în ateliere și laboratoare, inclusiv profesori, 106 persoane în spațiile de cazare și 4 persoane din personalul auxiliar de întreținere a clădirii). Regim de înălțime: D+P+2E*Eretras.

Accesul în cadrul incintei se realizează pe latura de sud din strada Târgului, fiind propuse ca perspective de dezvoltare viitoare alte trei accese, astfel incat amplasamentul va ajunge să beneficieze de cate un acces pe fiecare limita.

Circulatia auto este caracterizată de un profil în dublu sens, de 7 metri, avand cate o banda pe sens. S-au amenajat alei auto, pe latura de nord a corpului Cl administrație, într-un singur sens, pana la nivelul demisolului, pentru aprovizionarea bucătăriei. Accesul la această alee va fi restricționat cu bariere. Amplasamentul va beneficia de o parcare subterană (46 locuri de parcare) și 2 pachete de parcari la nivelul solului, cumuland un total de 25 de locuri de parcare, din care 8 pentru persoane cu dizabilitati.

Circulatia pietonala are un profil transversal variat, dar cu un minim de 1,80m. Din zona de acces de la limita de sud, s-a propus realizarea unui ax pietonal cu o lățime de minim 3,00m, ax care se închide în zona de square pietonal, amplasată deasupra corpului de clădire C3 (parcarea subterană). Acest spațiu este limitat spre vest de pasarela pietonala cu scara de acces tip amfiteatru în aer liber, facilitând astfel posibilitatea organizării de festivități.

În jumătatea de est a piatetei pietonale se propune plantarea a 9 mesteceni pe cate o movilă, de pământ și amplasarea de mobilier urban. Zona de relaxare din spațiul astfel mobilat se extinde către limita de est a amplasamentului, într-un cadru natural, plantat cu vegetație înaltă și joasă și amenajat cu mobilier urban.

Axul pietonal de la nivelul solului este dublat de circulatia pietonala, realizata în rampa, în cadrul corpului de clădire C2 (ateliere și cazare), care conduce la pasarela pietonala. Circulatia velo este propusă în lungul circulației carosabile, dar și în lungul axului pietonal din incinta, avand o latime de 3,00m și circulație în dublu sens.

Zone verzi

Pe limita de est a amplasamentului se propune realizarea unei perdele de vegetație înaltă. Sport in aer liber
Este propusă amplasarea unor echipamente pentru sport în aer liber sub pasarela pietonala

Imprejmuire

Campusul va avea un acces public restrictionat, astfel rezulta necesitatea realizarii unei imprejmuiri pe toate laturile.

Valoarea totală estimată este de 103.546.875 lei. Data limită de depunere a ofertelor este 02.09.2024, ora 15.00


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

20-21 decembrie 2024 | Amenzi de peste 32.000 lei date de polițiștii și jandarmii din Alba în ultimele 48 de ore: Sute de mașini și de persoane verificate prin intermediul aplicației eDAC

Ziarul Unirea

Publicat

în

20-21 decembrie 2024 | Amenzi de peste 32.000 lei date de polițiștii și jandarmii din Alba în ultimele 48 de ore: Sute de mașini și de persoane verificate prin intermediul aplicației eDAC În ultimele 48 de ore, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea