Cultură Educație

Între 1-3 martie, studenții arhitecți se întâlnesc la Alba Iulia. Conferințe și lansarea concursului CASA, ediția 2019 – Programul evenimentului

Ioana Oprean

Publicat

în

Studenții arhitecți din toată țara se întâlnesc la Alba Iulia, în perioada 1 – 3 martie, pentru lansarea celei de-a X-a ediție a concursului CASA.

În prima zi va avea loc lansarea oficială a temei la Casa de Cultură a Studenților, dar și vizita sitului propus pentru proiectul din acest an. În cea de-a doua zi, studenții vor participa la o serie de conferințe despre locuire ca program de arhitectură, cu specialiști din domeniu pentru a-i ghida în elaborarea unei soluții.

”Ideea acestui proiect s-a materializat din inițiativa unor studenți arhitecți care își doreau o competiție comună, bazată pe munca din cadrul atelierelor de proiectare ale anului doi la nivel național. Așadar, capitala a dat startul acestei competiții anuale, prima ediție fiind la București, urmată de Sibiu, Brașov, Târgu Mureș, Baia-Mare, Cluj-Napoca, Sighișoara, Arad, Iași, urmând cea de-a X-a ediție, la Alba Iulia.

În contextul în care, locuirea ca și program de arhitectură reprezintă tema comună a tuturor atelierelor anului doi, concursul abordează tocmai acest aspect. Prin tema propusă, studenții sunt provocați să creeze o micro-comunitate cu spații comune, cât și private, într-un context urban. Aceștia au dat mereu răspunsuri creative, fiind evaluați de un juriu de specialitate și au demonstrat că o singură temă de proiectare poate naște sute de soluții complet diferite ca abordare, datorită interpretării subiective a fiecăruia.

În prezent concursul este unul conceput și organizat de către asociațiile studenților arhitecți din țară: Asociația de la 4 (A4), Asociația Studenților Arhitecți din Cluj Napoca (asta Cluj), Asociația Studenților Arhitecți din Iași (ASAI) și Asociația studenților de la Mincu.

Sfârșitul de săptămână petrecut la Alba Iulia are drept scop: aprofundarea temei, interacțiunea cu situl propus și înțelegerea contextului, schimbul de experiență între studenți din diferite centre universitare, cât și între studenți și profesioniști din domeniul arhitecturii”, spun organizatorii.

Program:

1 Martie

14:00 – Lansarea temei – Casa de Cultură a Studenților
17:00 – Vizită pe sit

2 Martie

12:00 – Tur ghidat al orașului
16:00 – Conferințe despre locuire – Casa de Cultură a Studenților

Conferențiari:

Dorin Ștefan Adam – fondator birou arhitectură Mânădelucru (originar din Alba)
Sorin Magda – fondator birou arhitectură Atelier Magda (Alba Iulia)
Petra Bodea – arhitect la ADNBA (București)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

122 de ani de la moartea unui maestru al picturii românești, Sava Henția (1848-1904): Muzeul din Sebeș deține cea mai importantă colecție de tablouri

Ioana Oprean

Publicat

în

122 de ani de la moartea unui maestru al picturii românești, Sava Henția (1848-1904): Muzeul din Sebeș deține cea mai importantă colecție de tablouri La 21 februarie 2026, s-au împlinit 122 de ani de la moartea lui Sava Henția (1848–1904), unul dintre marii maeștri ai picturii românești. Creația sa, impresionantă atât prin numărul lucrărilor, cât […]

Citește mai mult

Cultură Educație

FOTO | Constantin Brâncuși – „Rădăcini și zbor spre infinit”. Eveniment omagial dedicat sculptorului, la Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș

Ioana Oprean

Publicat

în

Constantin Brâncuși – „Rădăcini și zbor spre infinit”. Eveniment omagial dedicat sculptorului, la Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș Pentru a celebra 150 de ani de la nașterea marelui sculptor român Constantin Brâncuși (19 februarie 1876 – 16 martie 1957), la Centrul Cultural „Lucian Blaga” din Sebeș, în spațiul primitor al bibliotecii, am organizat un atelier […]

Citește mai mult

Cultură Educație

FOTO | Revista ,,THOUGHTS”, ediția a treia, lansată de elevii Liceului Teoretic ,,Petru Maior” din Ocna Mureș: ,,Reprezintă sensibilitatea, afecțiunea și sentimentele de care au dat dovadă poeții”

Ioana Oprean

Publicat

în

Revista ,,THOUGHTS”, ediția a treia, lansată de elevii Liceului Teoretic ,,Petru Maior” din Ocna Mureș: ,,Reprezintă sensibilitatea, afecțiunea și sentimentele de care au dat dovadă poeții” Vineri, 13 februarie 2026, în cadrul Liceului Teoretic ,,Petru Maior”, a fost lansată cea de a treia ediție a revistei ,,THOUGHTS”. Pentru unii este doar o revistă, însă pentru […]

Citește mai mult