Sport

Într-un test de final de an, la handbal masculin, Lotul Naţional al României (tineret) – Voinţa Savini Due Sebeş 30-33

Dan HENEGAR

Publicat

în

Nou-promovata Voinţa Savini Due Sebeş a susţinut la Sighişoara un meci amical cu Lotul Naţional al României (tineret, jucători sub 20 de ani), echipa condusă de Alexandru Weber impunându-se cu 33-30 (17-14).

A fost o partidă de verificare foarte utilă, joc în care băieţii s-au mişcat bine, în special în actul secund„, a declarat antrenorul Alexandru Weber, ce s-a bazat pe următorul efectiv Cornel Medrea, Radu Balasz – Cristian Suciu, Ionuţ Cărăgui, Iulian Grozav, Raul  Muntean, Adrian Ţone, Vlad Breazu, Iancu Mărginean, Mihai Macarie, Lucian Nimu, au absentat Liviu Moga, Cristian Opincariu, Florin Baciu, Adrian Cunţan şi Lucian Preda (ultimul accidentat)

Gruparea din Sebeş a terminat turul în Seria B din Divizia A pe locul secund, după un parcurs foarte bun, 28 de puncte, 9 victorii, un egal şi un unic eşec, ultimele 9 întâlniri fiind fără eşec (8 succese consecutive şi o remiză la Cluj. Returul se va relua în data de 26 ianuarie 2014, cu un meci în Sala “Florin Fleşeriu”, cu HCM Făgăraş.

*Turneu la Deva pentru fete

Deşi este pauză competiţională, echipele din Sebeş continuă antrenamentele. Astfel, la feminin, HC Alba Sebeş va participa în 28 şi 29 decembrie la Deva, la un turneu amical, alături de Cetate Deva, HCM Baia Mare şi Lotul Naţional de tineret (sub 21 de ani), condus de Seviştean Popa.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

Antrenorul Guillermo Naranjo Hernandez, contract prelungit cu doi ani cu campioana Volei Alba Blaj

Dan HENEGAR

Publicat

în

Antrenorul Guillermo Naranjo Hernandez a semnat prelungirea contractului cu încă doi ani cu campioana Volei Alba Blaj Antrenorul principal Guillermo Naranjo Hernández, încă doi ani pe banca campioanei României! Volei Alba Blaj, deținătoarea eventului național, este în cursă în stagiunea curentă pentru câștigarea ambelor trofee. Echipa din „Mica Romă” va disputa, în 5 aprilie, finala […]

Citește mai mult

Sport

CSM Unirea Alba Iulia, a doua victorie externă la Under 17 și eșec la Under 19, în dubla de la Caransebeș

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia a realizat a doua victorie externă consecutivă la Under 17 și a suferit un eșec la Under 19, în dubla de la Caransebeș În meciurile contând pentru etapa a 17-a a Campionatelor de juniori organizate de FRF, CSM Unirea Alba Iulia a înregistrat, în dubla de la Caransebeș, o victorie la […]

Citește mai mult

Sport

VIDEO: Play-off incendiar pentru promovarea în Liga 2! Poli Timișoara, la 3 puncte de CSM Unirea Alba Iulia și 4 de Metalurgistul Cugir!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Se anunță un play-0ff incendiar pentru promovarea în Liga 2: Poli Timișoara fiind la 3 puncte de CSM Unirea Alba Iulia și la 4 de Metalurgistul Cugir, reprezentantele Albei! Vorbim de calcule făcute după Poli Timișoara – CSM Unirea Alba Iulia, scor 0-0, în derby-ul Seriei 7! CSM Unirea Alba Iulia nu-și permite sub nicio […]

Citește mai mult