Curier Județean

Într-un local, profitând de neatenţia unui client, un bărbat din Abrud i-a furat acestuia 2.200 de lei. Este cercetat pentru furt

Mondoc Adriana

Publicat

în

Poliţiştii din Abrud au identificat, cu operativitate, un bărbat bănuit de furt. Acesta ar fi profitat de neatenţia clientului unui local şi i-ar fi sustras 2.200 de lei. Prejudiciul a fost recuperat integral.

Miercuri, 21 noiembrie 2018, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Oraşului Abrud au identificat un bărbat de 42 de ani, din Abrud, ca persoană bănuită de săvârşirea unei infracțiuni de furt, faptă în legătură cu care poliţia a fost sesizată la data de 20 noiembrie 2018.

În sarcina bărbatului s-a reţinut faptul că, în seara zilei de 20 noiembrie 2018, în timp ce se afla într-un local public din Abrud, ar fi profitat de neatenţia unui client al localului şi i-ar fi sustras, din portmoneu, suma de 2.200 de lei.

Cu ocazia activităţilor de cercetare efectuate, poliţiştii au reuşit să recupereze integral prejudiciul, acesta fiind restituit păgubitului.

Faţă de bărbat, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracțiunii de furt calificat.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

VIDEO | O barză, vestitorul primăverii, s-a întors la cuibul său Cugir. O localnică a botezat-o Evelin

Ioana Oprean

Publicat

în

O barză, vestitorul primăverii, s-a întors la cuibul său Cugir. O localnică a botezat-o Evelin Primăvara își intră tot mai tare în drepturi în județul Alba, dovadă fiind și sosirea berzelor în mai multe localități. O primă înaripată, care și-a ocupat deja cuibul de anul trecut, a sosit la Cugir. Barza a fost zărită în […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Performanță deosebită pentru Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj: Dragoș Aldea, locul I la etapa județeană a olimpiadei de Limba Engleză și calificare în faza națională

Ioana Oprean

Publicat

în

Performanță deosebită pentru Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj: Dragoș Aldea, locul I la etapa județeană a olimpiadei de Limba Engleză și calificare în faza națională Performanță deosebită pentru Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj prin reușita tânărului Dragoș Aldea care a ocupat locul I la etapa județeană a olimpiadei de Limba Engleză […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Un polițist din Apuseni a salvat o cățelușă abandonată: Cei patru pui ai acesteia și-au găsit deja familii

Bogdan Ilea

Publicat

în

Un polițist din Apuseni a salvat o cățelușă abandonată: Cei patru pui ai acesteia și-au găsit deja familii Comandantul Poliției Orașului Câmpeni, domnul Popa Sorin, oferă un exemplu remarcabil de responsabilitate și empatie, după ce a adoptat o cățelușă cu patru pui, abandonați în apropierea locuinței sale. Prin implicarea sa directă, puii și-au găsit fiecare […]

Citește mai mult