Într-o singură noapte, polițiștii din Alba Iulia, Sebeş şi Cugir au amendat 106 șoferi și au reținut 6 permise
Nu mai puțin de 106 conducători auto care au încălcat prevederile legale privitoare la circulaţia pe drumurile publice din Alba, 6 dintre aceştia fiind depistaţi conducând sub influenţa alcoolului, au fost sancționați azi-noapte de polițiștii rutieri. Valoarea totală a amenzilor aplicate este de 11.440 lei.
Potrivit IPJ Alba, „în noaptea de 10/11 august 2014, poliţiştii rutieri din judeţ au acţionat pentru prevenirea accidentelor rutiere şi depistarea conducătorilor auto care conduc autovehicule după ce au consumat băuturi alcoolice.
Acţiunea s-a desfăşurat în Alba Iulia, Sebeş şi Cugir precum şi pe raza localităţilor rurale arondate Secţiilor de Poliţie Rurală Vinţu de Jos şi Sebeş iar poliţiştii rutieri au fost sprijiniţi de poliţiştii de ordine publică.
Complementar cu sancţiunea contravenţională aplicată, faţă de conducătorii auto depistaţi sub influenţa alcoolului, a fost luată măsura suspendării permisului de conducere pentru o perioadă de 90 de zile. De asemenea, poliţiştii au reţinut 3 certificate de înmatriculare, toate pentru lipsa inspecţiei tehnice periodice şi au constatat o infracţiune la regimul rutier.”
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
VIDEO | Puhoi de oameni în Talciocul din Alba Iulia în superba duminică de la mijloc de martie 2026
Puhoi de oameni în Talciocul din Alba Iulia în superba duminică de la mijloc de martie 2026 Talciocul din Alba Iulia este arhiplin, duminică, 15 martie 2026.Vremea superbă a scos din case sute de oameni. Mașinile cu care mulți dintre aceștia au venit la Talcioc sunt parcate până la sere în Bărăbanț. Și în această […]
FOTO | Ce rezultate au obținut elevii Școlii Gimnaziale „Vasile Goldiș” Alba Iulia la Concursul Interjudețean de Matematică „Pitagora” 2026
Ce rezultate au obținut elevii Școlii Gimnaziale „Vasile Goldiș” Alba Iulia la Concursul Interjudețean de Matematică „Pitagora” 2026 289 de elevi au participat, sâmbătă, 14 martie 2026, la Concursul Interjudețean de Matematică „Pitagora”. Elevii au reprezentat județele Alba, Cluj, Sibiu și Mureș. Elevii școlii-gazdă, Școala Gimnazială “Vasile Goldiș” Alba Iulia, au reușit să obțină premii […]
17-18 martie 2026 | Trageri cu muniție de război în poligonul ”Râpa Roșie” din Sebeș: ,,Populaţia civilă să evite, pe cât posibil, deplasarea şi desfăşurarea de activităţi în zonă”
Trageri cu muniție de război în poligonul ”Râpa Roșie” din Sebeș: ,,Populaţia civilă să evite, pe cât posibil, deplasarea şi desfăşurarea de activităţi în zonă” Primăria Sebeș avertizează populația că, în zilele de 17 și 18 martie 2026, în poligonul „Râpa Roșie” vor avea loc ședințe de tragere cu muniție de război, la care vor […]