Rămâi conectat

Politică Administrație

Interviu cu Mihai Horaţiu Josan, primarul municipiului Aiud. Investiții, lucrări finalizate și proiecte în derulare în 2015

Ziarul Unirea

Publicat

în

Horatiu Josan05Interviu cu Mihai Horaţiu Josan, primarul municipiului Aiud. Despre investiții, lucrări finalizate și proiecte în derulare în 2015

 – Domnule primar, la începutul anului, odată cu aprobarea bugetului general al municipiului Aiud, ne-aţi acordat un interviu în care aţi făcut referire la cele mai importante proiecte care se vor derula pe parcursul lui 2015. Care sunt în acest moment investiţiile şi lucrările finalizate?

R: Aşa cum am previzionat, în primul trimestru al anului 2015, au fost finalizate investițiile de eficientizare ale sistemului de încălzire, aferente centrelor bugetare Axente Sever și Bethlen Gabor.

În cadrul centrului bugetar Axente Sever, proiectul de Eficientizare a sistemului de încălzire a fost unul integrat, astfel că s-a rezolvat problema atât pentru Şcoala Gimnazială cu acelaşi nume, cât şi pentru Creşă şi Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 2, celelalte două instituţii aparţinătoare. Valoarea totală a investiției a fost de 440.992,36 lei inclusiv TVA. Proiectul a beneficiat de finanţare prin Programul Operaţional Regional 2007 – 2013 pentru obiectivul şcoală iar în completare au fost utilizate fonduri alocate de la bugetul local.

De asemenea, a fost încheiată, tot în această primăvară și investiția „Eficientizarea sistemului de încălzire la Colegiul Naţional Bethlen Gabor, Aiud, jud. Alba”, pentru care s-au alocat fonduri de la bugetul local. Valoarea totală a investiției a fost de: 382.506,96 lei inclusiv TVA.

Un proiect foarte important la care vreau să fac referire este „Reabilitare infrastructură de drumuri cartier Hepat – str. Lucian Blaga, Fenichel Samuel (parţial), Petre Ţuţea (parţial), Aprily Lajos (paţial)”. Lucrarea a început în luna septembrie 2014 şi are drept scop modernizarea sistemului rutier şi a sistemului de colectare şi dirijare a apelor pluviale. Valoarea totală a acestor lucrări este de 513.703,82 lei (exclusiv TVA). Lucrarea este finalizată, urmând să se efectueze recepţia la terminarea lucrărilor.

Tot cu privire la cartierul Hepat, vreau să precizez că se vor realiza legăturile între str. Valea Lupului și str. Mărășești. Valoarea estimată a acestor lucrări, cuprinsă în lista de investiții este de 1.490.900 lei (exclusiv TVA). Urmează a se demara procedura de licitaţie.

Aţi făcut deja trecerea către următoarea întrebare, pe care vroiam să v-o adresez: care sunt cele mai importante investiţii aflate în curs de derulare şi sumele aferente acestora?

R: în prezent, Municipiul Aiud are în derulare mai multe investiții şi o să încerc, în mod succint să prezint, atât cât spaţiul ne permite, câteva detalii despre fiecare în parte:

Primul proiect la care vreau să fac referire este „Canalizare ape pluviale, Cartier Gheorghe Doja”. Această investiție se derulează în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală, prin proiectul de finanțare încheiat cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, valoarea contractului de lucrări fiind de 5.064.557,68 lei, inclusiv TVA. Este un proiect foarte amplu, care se va derula în mod etapizat. Am mai vorbit despre importanţa lui şi despre faptul că, odată finalizat, va rezolva problema tuturor străzilor care compun acest cartier. Sunt foarte multe detalii tehnice aşa că vom reveni cu informaţii în ediţiile următoare, pe măsură ce lucrările vor avansa pe fiecare stradă în parte.

Am demarat lucrările de intervenţii de urgenţă la Colegiul National „Titu Maiorescu”. În prima fază, în vederea eliminării pericolului în exploatarea clădirii, s-a alocat suma de 731.800,00 lei, care va asigura finalizarea lucrărilor în anul bugetar 2015. În paralel cu aceste lucrări de execuție, Municipiul Aiud are în vedere achiziționarea serviciilor de proiectare privind Actualizarea Documentaţiei de Avizare a Lucrărilor de Investiţii şi elaborare Proiect Tehnic, aferente investiției „Reabilitare Colegiul National Titu Maiorescu” – pentru care a alocat suma de 60.000,00 lei. Proiectul va fi depus spre finanțare prin Programul Operațional Regional.

Pentru realizarea investiției Lucrări de reabilitare și eficientizare – Școala Gimnazială ”Ovidiu Hulea” – Documentaţie de Avizare a Lucrărilor de Investiţii şi elaborare Proiect Tehnic, au fost pregătite documentațiile necesare lansării achiziției. Pentru acest obiectiv s-a alocat suma de 25.000,00 lei, iar pentru realizarea lucrărilor aferente investiţiei, se are în vedere accesarea de fonduri europene.
„Centrul de îngrijire de zi pentru copii aflați in situații de risc – Sfântul Nicolae” este un proiect de investiție care se derulează prin Ministerul Muncii, cu fonduri de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei și cu contribuția Guvernului României. Pentru acest obiectiv a fost elaborată documentația tehnică, constând în Documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Investiţii, urmând a se lansa achiziția proiectului tehnic. Valoarea surselor nerambursabile este de 80.000,00 euro.

„Locuințe sociale str. Hotar” – pentru acest obiectiv de investiție, Municipiul Aiud, are în vedere Reactualizarea documentației tehnice, pentru care s-a asigurat prin buget suma de 26.510,00 lei, și lansarea restului de executat, cu fonduri alocate de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și în completare cu fonduri de la bugetul local.

„Zona Centrală Protejată – Municipiul Aiud”, este un obiectiv de investiție pentru care se fac demersuri privind accesarea de fonduri europene. În acest sens a fost asigurată de la bugetul local suma de 200.000,00 lei, reprezentând contribuția locală.

„Reabilitare Parc Municipal Aiud”  este un obiectiv de investiție pentru care, în trimestrul II, Municipiul Aiud va lansa licitația publică privind achiziționarea lucrărilor. Valoarea investiției este de 1.022.000,00 lei. Pentru acest an, municipiul Aiud a alocat suma de 100.000,00 lei. S-a încercat accesarea de fonduri de la bugetul de stat, în mai multe rânduri, dar nu s-a obținut finanțare.

„Cetatea Aiudului” este un alt obiectiv asupra căruia se impun intervenții de urgență, ca urmare a degradării turnurilor cetății. Astfel, s-a alocat prin bugetul local, suma de 205.000,00, în scopul efectuării de urgență a lucrărilor care prezintă risc asupra populației.

„Extindere rețea de iluminat public str. Motilor” – lucrarea cuprinde  proiectare și execuție extindere circuit electric de iluminat public în localitatea Aiud, str. Moţilor (la ieşirea spre Măgina) pe o lungime de 260 m. Valoarea totală a lucrărilor este de 22126 lei exclusiv TVA. Lucrarea este în curs de execuție, faza de proiectare.

„Reabilitare Centrul Cultural Liviu Rebreanu Aiud” – Documentații tehnice;
Platforme pentru dezvoltarea afacerilor în Municipiul Aiud, actualizare/elaborare documentație tehnică – 100.000,00 lei.
„Documentație tehnico-economică – Centrul de Informare Turistică Municipiul Aiud” – 7.000,00 lei.
„Construire Sala de Festivități Sîncrai” – racorduri utilități – 28.000,00 lei;
„Reabilitare Spitalul Municipal Aiud” – Proiectare și execuție;
„Reabilitare Piața Agroalimentara Dr. Constantin Hagea Aiud” – 100.000,00 lei ;
„Mansardare si reabilitare GPP nr. 2” – Documentație tehnica DALI si PT.

Ştim că s-au demarat şi lucrările de reparaţii curente şi întreţinere a domeniului public. Care este graficul de lucru?

R: Lucrările de reparații pe străzile modernizate din Municipiul Aiud se desfășoară în prezent, în baza contractului subsecvent de lucrări nr.1194/14.05.2015 și cuprind următoarele străzi/zone din Municipiul Aiud:
străzile de circulație rutieră pentru traficul greu: str. T. Vladimirescu –  Ec. Varga – Morii – Transilvaniei;
Str. Băilor și str. Rozelor;
Cartier Sergent Hațegan
Str. Protopop Iosif Pop și str. Iuliu Maniu.

Lucrările constau în turnare covor asfaltic pe o suprafață de 11910 mp, plombări pe o suprafață de 3265 mp, lucrări de montare borduri din beton noi pe o suprafață de 1700 mp, lucrări de frezare, refacere strat fundaţie drum, turnare și compactare  strat balast stabilizat, etc.

Termenul de execuție pentru lucrările cuprinse în contractul subsecvent menționat mai sus este data de 15.07.2015. Următorul contract subsecvent va  cuprinde străzile/zonele din cartierul Micro III, străzile Avram Iancu şi Moţilor.

(C.M.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Florin Roman, președinte al Comisiei de Administrație Publică a Camerei Deputatilor și vicelider al grupului PNL în Comisia de Muncă, în noul Parlament

Ziarul Unirea

Publicat

în

Florin Roman, președinte al Comisiei de Administrație Publică a Camerei Deputatilor și vicelider al grupului PNL în Comisia de Muncă, în noul Parlament Florin Roman va ocupa în perioada următoare funcția de președinte a Comisiei de Administrație Publică a Camerei Deputatilor și vicelider al grupului PNL în Comisia de Muncă. Citește și: Cum şi-au împărţit […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea