Rămâi conectat
MA-RA-MU

Oameni şi locuri

Interviu cu jurist Vasile Crişan, director general al ROMARM

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

    – Domnule director general, recent v-aţi aflat în fruntea unei delegaţii ROMARM care a participat la Târgul de tehnică militară de la Las Vegas, vizită care v-a oferit ocazia să aveţi întâlniri şi cu beneficiarii produselor fabricate la Cugir. Ne puteţi spune cu ce rezultate s-a concretizat vizita efectuată în Statele Unite cu acest prilej?
– Vă pot face cunoscut că a fost o deplasare fructuoasă prin faptul că am avut întâlniri cu principalii beneficiari ai produselor noastre de export de la care am primit aprecieri elogioase pentru calitatea produselor şi respectarea clauzelor contractuale. Ca rezultat al aprecierilor deosebite am reuşit să încheiem noi contracte pentru Fabrica de Arme care practic dublează comenzile de produse faţă de vechile contracte. De menţionat că la această dată, CN ROMARM dezvoltă colaborări cu trei firme private americane şi cu Guvernul SUA. Anvergura acestor contracte presupune noi angajări de personal la Fabrica de Arme. Un studiu de fezabilitate a evidenţiat că se impune angajarea imediată a circa 500 de persoane în sectorul productiv.
– De mai multă vreme se vehiculează posibilitatea reorganizării prin unificare a celor două uzine. Ce ne puteţi spune în legătură cu aceste discuţii?
– Cele două fabrici vor rămâne ca entităţi separate, dar care se vor regăsi în Programul de reorganizare, într-o Divizie pentru producţia armamentului şi muniţiei de infanterie. Divizia stabilită prin proiectul de reorganizare va cuprinde cele două uzine din Cugir, Uzina Mecanică Sadu şi Metrom Braşov. Acest Program de reorganizare a întregii industrii de apărare va fi prezentat în CSAT, împreună cu noua Lege a Industriei de Apărare. Amintesc că Romarm este singura companie de stat al cărui program de reorganizare a fost agreat de FMI şi că acest program prevede şi rentabilizarea economico-financiară a celor două uzine.
– Programul de reorganizare al ROMARM prevede rentabilizarea economico-financiară, dar şi stingerea datoriilor existente, acumulate în relaţiile cu diverşi parteneri?
– Este pentru prima dată când realizările obţinute de cele două societăţi comerciale, Uzina Mecanică Cugir şi Fabrica de Arme în 2011 şi cele prezente dau certitudinea că aceste datorii istorice pot fi stinse în scurt timp.
– Există o colaborare eficientă între instituţiile statului care concură la înzestrarea Armatei Române şi obligaţiile de export privind tehnica militară?
– Se poate afirma că există o colaborare foarte bună între ROMARM şi Romtehnica prin care se derulează aproximativ 1/3 din producţia de export. Între ROMARM şi MApN există un program de realizare şi înzestrare cu armament şi tehnică de luptă în valoare de 1 miliard de dolari. Amintesc aici arma de asalt calibrul 5,56 mm, produsă la Cugir, transportorul blindat ş.a. Acest program pune accent deosebit pe producţia naţională de apărare, o contribuţie fundamentală în acest sens aparţinând ministrului Apărării Naţionale, dl general Gabriel Oprea.
– Care este strategia compartimentului de cercetare-dezvoltare în Programul de reorganizare privind modernizarea produselor şi a capacităţilor de producţie?
– Există în cadrul ROMARM un serviciu de cercetare-dezvoltare care are misiunea să colaboreze cu alte centre din cadrul MApN şi Ministerul Economiei şi Mediului de Afaceri.
– Domnule Crişan, cum credeţi că va răspunde Fabrica de Arme la cerinţele noilor contracte privind organizarea producţiei pe două sau trei schimburi?
– Printr-un management adecvat, personalul de conducere al uzinei sunt convins că va fi în măsură să optimizeze procesul de producţie pentru a asigura ritmicitatea livrării produselor la nivelul calitativ stabilit prin contracte. Aici m-aş opri să evidenţiez faptul că noul manager general Laurenţiu Rădiţoiu, deşi nu are nici două luni de când conduce societatea, a întocmit un plan de fundamentare realist, cu strategie bine definită, fapt ce dovedeşte că are calităţi de bun manager care îl recomandă pentru funcţia ce o ocupă, cu toată încrederea.
– Cum vedeţi dumneavoastră armonizarea pregătirii profesionale a resursei umane în funcţie de cerinţele modernizării liniilor de fabricaţie şi a creşterii productivităţii?
– După cum am constatat, cele două uzine au un personal încadrat cu o medie de vârstă ridicată. În această situaţie vom acorda prioritate încadrării pe unele meserii a unor tineri bine pregătiţi profesional proveniţi din învăţământul tehnic existent în Cugir.
– Care credeţi că este perspectiva învăţământului tehnic din Cugir în condiţiile dezvoltării economice din oraş şi a mediului local de afaceri? Ce perspective vedeţi pentru revenirea Centrului Universitar Tehnic la Cugir?
– Consider necesară perfecţionarea învăţământului liceal – tehnic şi profesional pentru ridicarea nivelului de pregătire a absolvenţilor care să absoarbă cât mai mulţi meseriaşi în funcţie de nivelul de dezvoltare al celor două uzine şi a celorlalte IMM-uri din oraş. În ceea ce priveşte reînfiinţarea la Cugir a secţiei de învăţământ tehnic universitar, mă voi implica pentru a găsi înţelegere la autorităţile locale să creeze condiţii ca oraşul să aibă din nou un centru la acest nivel.
– Ce doriţi să le transmiteţi cugirenilor?
– Gânduri bune la început de an, sănătate şi mai multe bucurii şi împliniri. Vreau să îi asigur că voi fi alături de oamenii Cugirului încercând să fac tot ce pot ca cele două uzine să funcţioneze şi cât mai mulţi localnici să lucreze aici până la pensionare.
– Domnule Crişan, vă mulţumesc pentru interviul acordat!

Constantin PREDESCU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Oameni şi locuri

Oameni şi locuri

10 decembrie: Sfinții Mucenici Mina, Ermoghen și Eugraf, pomeniți în calendarul creștin ortodox

Ziarul Unirea

Publicat

în

10 decembrie: Sfinții Mucenici Mina, Ermoghen și Eugraf, pomeniți în calendarul creștin ortodox Conform izvoarelor literare, sfinţii Mucenici Mina, Ermoghen şi Evgraf au trăit în timpul împăratului Maximin Daza (305-314). În vremea aceea, în Alexandria (Egipt) au apărut mari tulburări între creştini şi păgâni. Împăratul Maximin a trimis pe unul din slujitorii săi de neam […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea