Actualitate

Internship-ul, recunoscut legal și în România. Președintele Klaus Iohannis a promulgat proiectul de lege

Ioana Oprean

Publicat

în

Proiectul de lege privind internship-ul a fost promulgat de Președintele Klaus Iohannis, această posibilitate având-o tinerii care au cel puțin 15 ani.

Legea urmează să intre în vigoare în 30 de zile de la promulgarea acesteia în Monitorul Oficial. Contractele de internship vor fi accesibile tinerilor ce au cel puțin 16 ani, în cazul în care există acordul părinților sau cel al tutorilor va fi posibil încă de la 15 ani

Apare și noțiunea de certificat de internship. Acesta este definit ca documentul întocmit de organizaţia gazdă la finalizarea programului de internship, care atestă perioada în care internul a desfăşurat activitate în baza contractului de internship, activităţile desfăşurate, precum şi calificativul obţinut în urma evaluării. Durata timpului de muncă pentru un intern, pentru a desfăşura activitate în baza unui contract de internship, este de maximum 40 de ore pe săptămână şi se stabileşte prin contractul de internship.

În situaţia internilor cu vârsta sub 18 ani, durata timpului de muncă pentru a desfăşura activitate în baza unui contract de internship este de maximum 30 de ore pe săptămână, dar nu mai mult de 6 ore pe zi.

Sursa: digi24.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

FOTO | AMENZI de aproape 8 milioane de lei aplicate de inspectorii ANPC în urma controalelor la operatori din domeniul alimentar

Ioana Oprean

Publicat

în

AMENZI de aproape 8 milioane de lei aplicate de inspectorii ANPC în urma controalelor la operatori din domeniul alimentar Aproape 8 milioane de lei este valoarea amenzilor aplicate de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor în urma controalelor efectuate în perioada 9-13 martie 2026 la peste 1.600 de operatori din domeniul alimentar. În urma controalelor au […]

Citește mai mult

Actualitate

Salariul mediu, în scădere în prima lună din 2026 faţă de cel din decembrie 2025: Unde au fost cele mai semnificative scăderi

Ioana Oprean

Publicat

în

Salariul mediu, în scădere în prima lună din 2026 faţă de cel din decembrie 2025: Unde au fost cele mai semnificative scăderi INS a transmis vineri, 13 martie 2026, că, în luna ianuarie 2026, câştigul salarial mediu brut a fost 9.220 lei, cu 648 lei mai mic decât cel înregistrat în luna decembrie 2025, iar […]

Citește mai mult

Actualitate

Taxe 2026 pentru românii care au două sau mai multe locuințe: Există taxe suplimentare dacă locuința este închiriată? Cât ajunge impozitul la stat

Ioana Oprean

Publicat

în

Taxe 2026 pentru românii care au două sau mai multe locuințe: Există taxe suplimentare dacă locuința este închiriată? Cât ajunge impozitul la stat Din ce în ce mai mulți români dețin două sau mai multe locuințe, fie pentru investiții, fie pentru a avea o casă de vacanță sau pentru a o închiria. În 2026, proprietarii […]

Citește mai mult