Întâlnire de sărbătoare şi speranţă la Lunca Mureşului

Dan Diaconescu, aşa cum îl văd oamenii educaţi de la ţară

Vineri, 18 mai 2012 – după ploaie şi vânt rece, o zi însorită de primăvară, tocmai bună pentru asemenea eveniment. O mulţime de oameni şi-au pus după posibilităţi haine de sărbătoare şi au ieşit în centrul comunei să îl întâmpine pe Dan Diaconescu şi o parte din conducerea partidului Partidul Poporului – Dan Diaconescu.
În sfârşit a sosit maşina şi din ea a coborât mult aşteptatul, cel mai iubit dintre pământenii de pe aceste plaiuri româneşti, Omul recunoscut imediat după chipul de la televizor – o persoană cu aspect adolescentin dar cu păr cărunt prea devreme, Omul ce atrage ca un magnet, iar când începe să vorbească electrizează asistenţa.
„Uite-l, uite-l” s-a auzit din mulţimea care l-a înconjurat imediat şi l-a dus aproape pe sus până la terasa din faţa poştei. S-au ridicat steaguri tricolore şi afişe electorale. Cu toţii eram emoţionaţi. Oaspetele, Dan Diaconescu a luat cuvântul. Întâlnirea cu poporul în cadrul luptei pentru schimbare îi dă energie, spunea dânsul.
Candidatul de primar, Chirică Valer a răspuns călduros. Au spus câteva vorbe şi oamenii din jurul lui – Ion Marincaş, candidatul nostru la preşedinţia Consiliului Judeţean, bucuros şi dânsul că a putut veni cu dl. Dan Diaconescu şi în comuna soţiei sale. Domnul Condurăţeanu ne-a împărtăşit impresia dureroasă pe care i-a lăsat-o vederea dezolantă a fostului combinat de produse clorosodice Ocna Mureş, fost principal loc de muncă pentru oamenii din zonă, care acum arată ca un mormânt părăsit.
Cu toţii considerau că trebuie să luptăm pentru schimbare, pentru ridicarea din mocirlă a poporului, votând în conducerea locală şi centrală, oameni capabili şi cinstiţi, care să-şi pună întreaga capacitate în interesul celor mulţi, care să nu mai fie minţiţi sau înşelaţi.
Totul s-a petrecut în câteva minute. Ceea ce era de spus s-a spus, ceea ce era de simţit s-a simţit. Dan Diaconescu a plecat mai departe, să poată vedea şi întâlni oameni şi din celelalte localităţi ale Albei. Acest Om a avut curajul şi voinţa de a lua pe umerii săi imensa şi greaua responsabilitate de a fi liderul adevărat al poporului. Înainte de plecare s-a ridicat în picioare pe treapta maşinii şi ne-a făcut de moment un ultim semn de salut cu mâna, încercând să ne cuprindă pe toţi cu privirea. Chipul său ne-a rămas întipărit în memorie, profilat pe cerul înserării, ca o icoană făcătoare de minuni de la care poporul aşteaptă izbăvirea. N-a fost vis. A fost aievea. Dovadă că am rămas în mâini cu poze sau hârtii cu autograful dânsului – pecetea ce a declanşat procesul care să aducă schimbarea.
Dar totul depinde de noi, de noi cei mulţi, oameni care convieţuim pe acest pământ binecuvântat (care în ultimul timp pare blestemat), oameni care au suferit împreună şi tot împreună trebuie să lupte pentru schimbare. După decembrie 1989, toţi cei perindaţi la conducere, cozi de topor, care vorba aceea: „cine împarte parte-şi face” (şi dânşii şi-au luat partea cu vârf şi îndesat, după cum sperăm să-şi ia şi răsplata cuvenită) n-au făcut decât să îndeplinească dorinţa străinilor de a ne distruge ţara bucăţică cu bucăţică şi să îngenuncheze poporul în mizerie şi suferinţă.
Dintr-o ţară cu bogăţii, fabrici cu multe locuri de muncă, unde oamenii aveau ce munci, cu o agricultură prosperă, unde 85 la sută din soiurile de plante cultivate erau soiuri autohtone, create-n centrele noastre de cercetare, o ţară exportatoare nu numai de multe produse dar şi de materie cenuşie, apreciată pe plan internaţional am ajuns o piaţă de desfacere pentru mărfuri străine, de multe ori de proastă calitate, dar la preţuri piperate şi o sursă de forţă de muncă foarte, foarte ieftină.
Am ajuns ca uneori să ne doară mâinile de nemuncă, să dăm şpagă pentru a putea munci şi să ne considerăm norocoşi dacă reuşim. Cerşim de muncă în lumea întreagă la porţile străinilor. Ne-au distrus locurile de muncă. Ne-au cumpărat fabricile şi unităţile de producţie pe aproape nimic, considerându-se privatizări rentabile, apoi după puţin timp, le-au valorificat la fier vechi, lăsând în urma doar mormane de moloz ca după război, în care noi, foştii proprietari, ca cetăţeni români, scormonim căutând rămăşiţe de materiale pentru a ne putea cumpăra o pâine, să nu murim azi de foame căci mâine, cine ştie?!…
În agricultură avem terenuri, rămâne pârloagă. S-a încurajat vânzarea terenurilor. S-au vândut peste un milion de hectare teren agricol (avem cel mai bogat sol şi mai productiv din Europa). Unii dintre străinii care au cumpărat terenuri agricole decopertează solul şi-l transportă cu vagoane, ducându-l şi presărându-l peste solurile lor sărace. Azi-mâine ne vom trezi că nu mai este al nostru nici pământul de sub picioare. Vom fi nevoiţi să ne evaporăm în atmosferă sau să ne dispersăm în lumea largă.
S-au vândut străinilor şi parte din păduri. În ţările lor, ei îşi protejează pădurile, cumpărând de la noi la preţuri de aproape nimic lemn neprelucrat, munţii noştri rămânând pleşuvi, nemaiputând să ne apere de calamităţile naturale (secetă, inundaţii, alunecări de teren). Bogăţiile ţării s-au dat străinilor pentru cele mai mici redevenţe din lume (un fel de închirieri pe aproape nimic) iar noi cumpărăm produsele noastre, produsele luate de la noi – pe care ni le vând la cele mai mari preţuri – nici măcar la un preţ cu vânzările pentru alţi străini (vedeţi benzina, gazul metan) şi suntem bucuroşi când străinii veniţi ne acceptă măcar pe câţiva să ne dea de lucru. Am ajuns slugi în fostele noastre gospodării! Parcă ne-a luat Dumnezeu minţile, de acţionăm doar spre răul nostru.
65 de spitale s-au desfiinţat şi asta ne ajută la o reglare numerică a populaţiei. S-a spus că trebuie să scădem la o treime din numărul actual, pentru a ne putea plăti pensiile. Detest profund sloganul: „capul plecat, sabia nu-l taie!”. De ce să întindem mâna la mila străinilor? De ce să plecăm capul umiliţi, spre pământul acesta bogat, pe care ni l-a lăsat Dumnezeu şi pe care îl dăm altora pe nimic, zicându-ne că trebuie să fim bucuroşi dacă ni-l ia?! De ce să ne mulţumim să rămânem îngenuncheaţi cu ochii în lacrimi sau chiar secaţi. De ce? De ce?
Oameni buni, treziţi-vă! N-avem voie să ne resemnăm! Se răsucesc strămoşii în morminte. Ridică-te Gheorghe! Ridică-te Ioane! Tu Ană şi tu Mărie şterge-ţi lacrimile cu colţul năfrămii şi priveşte dârz înainte. Nu-i adevărat că nu se mai poate face nimic! Dacă n-ar mai fi nimic în această ţară nu ar mai veni străinii ca muştele la miere, iar acei localnici zişi ciocoi nu s-ar mai bate între ei mituind prostimea pentru a-i vota să ajungă la conducere. Şi când vor distruge tot se vor bate pentru conducere. Se vor bate pentru a exploata forţa noastră de muncă, de sclavi.
Se pare că avem o ultimă şansă, un ultim tren care ne-ar putea scoate din această situaţie dificilă (precum Noe a salvat speciile de vieţuitoare la potop) un tren în care ar trebui să urcăm fie şi din mers, un tren care nu ştie dacă va mai putea opri şi când, în gara noastră mică. Ne-am prostit destul. Ne-am lăsat înşelaţi. Oameni buni nici nu ştiţi cât sunteţi de puternici. În mâinile voastre e puterea!
Nu vă lăsaţi cumpăraţi! Depinde de voi dacă vreţi sau nu să mai înduraţi sclavia, voi cei mulţi care ţineţi pe umeri pe câţiva care huzuresc şi îşi bat joc de voi. Nu vă lăsaţi umiliţi! Nu ştiţi că pentru a te umili cineva n-o poate face dacă nu-i dai consimţământul?! De ce aţi face-o?! Totul depinde de voi, să doriţi şi să vreţi schimbarea. Să aveţi curajul să puneţi ştampila pe buletinul de vot unde trebuie. Nimeni nu vă poate împiedica!
Virginia ARDELEAN NICULESCU, profesoară pensionară, comuna Lunca Mureşului

„NO GATA! NO HAI!” Votaţi schimbarea! Votaţi Partidul Poporului-Dan Diaconescu! Câştigă Diaconescu, poporul ia puterea! Doamne ajută!

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI