Instalarea tinerilor fermieri 2020: De când începe depunerea proiectelor și care este sprijinul maxim
Instalarea tinerilor fermieri 2020: De când începe depunerea proiectelor și care este sprijinul maxim
Submăsura 6.1, instalarea tinerilor fermieri, va avea și în 2020 o nouă sesiune de depunere de proiecte. Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale va începe primirea proiectelor începând din luna aprilie,
aceasta fiind și ultima șansă pentru persoanele de până în 40 de ani, inclusiv, să acceseze un sprijin 100% nerambursabil în valoarea maximă de 50.000 de euro.
Proiectele pentru ”Instalarea tinerilor fermieri 2020 se vor putea depune la AFIR începând cu finele lunii aprilie, a anunțat, oficial Ministerul Agriculturii. Așa cum s-a declarat și anterior, bugetul alocat acestei sesiuni – ultima din cadrul acestui PNDR, este de aproximativ 40 de milioane de euro. Mai exact, alocarea pentru această sesiune a submăsurii 6.1 va fi de 42.681.019 euro.
Inițial, fermierii au primit informații că proiectele se vor putea depune încă din luna ianuarie, dar Ministerul Agriculturii a comunicat public că se vor face schimbări pe această submăsură, iar modificarea ghidului și obținerea acordului de la Comisia Europeană va prelungi așteptarea cu câteva luni. Se are în vedere împărțirea sumei totale pe două linii de finanțare: una pentru tinerii din România și o a doua pentru cei care se întorc din Diaspora.
Cum arată acum Ghidul Solicitantului pentru Submăsura 6.1 – Instalarea tinerilor fermieri
Astfel, conform GHIDULUI SOLICITANTULUI în vigoare în prezent pentru Submăsura 6.1, sprijinul public nerambursabil se acordă pentru o perioadă de maxim trei/ cinci ani (perioada de cinci ani se aplică doar pentru sectorul pomicol) și este de:
– 50.000 de euro pentru exploatațiile între 30.000 S.O. și 50.000 SO
– 40.000 de euro pentru exploatațiile între 12.000 S.O. și 29.999 SO
Sprijinul pentru instalarea tinerilor fermieri se va acorda sub formă de sumă forfetară în două tranșe, astfel:
– 75% din cuantumul sprijinului la semnarea Contractului de finanțare;
– 25% din cuantumul sprijinului se va acorda în funcţie de implementarea corectă a Planului de afaceri, fără a depăși trei* ani (*cinci ani pentru exploatațiile pomicole), de la semnarea contractului de finanțare.
Solicitanţi eligibili pentru sprijinul financiar nerambursabil acordat prin această submăsură sunt:
Tânărul fermier în conformitate cu definiția prevăzută la art. 2 din R(UE) nr.1305/2013, care se instalează ca unic șef al exploatației agricole;
Persoana juridică cu mai mulţi acţionari unde un tânăr fermier în sensul art. 2 din R(UE) 1305/2013 se instalează și exercită un control efectiv pe termen lung în ceea ce privește deciziile referitoare la gestionare, la beneficii și la riscurile financiare legate de exploatație.
Conform art. 2 din R(UE) nr. 1305/ 2013, (1) „tânăr fermier” înseamnă o persoană cu vârsta de până la 40 de ani inclusiv (până cel mult cu o zi înainte de a împlini 41 de ani) la momentul depunerii cererii de finanțare, care deține competențele și calificările profesionale adecvate și care se stabilește pentru prima dată într-o exploatație agricolă ca șef al respectivei exploatații.
Exploataţia trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
Exploataţia are o dimensiune economică cuprinsă între 12.000 – 50.000 SO;
Exploataţia este înregistrată ca microîntreprindere/ întreprindere mică;
Exploataţia este înregistrată obligatoriu în Registrul Unic de Identificare – APIA, în Registrul agricol și/sau în Registrul exploatațiilor – ANSVSA;
Afacerile inițiate de tinerii fermieri în agricultură pot fi în domeniul apicol, zootehnic și vegetal.
În 2020, bugetul alocat noii sesiuni pentru submăsura 6.1 va fi de circa 40 de milioane de euro, după cum a anunțat ministrul Agriculturii, Adrian Oros. „Am identificat 40 de milioane de euro care vor fi realocaţi pentru sprijinirea tinerilor fermieri şi aici putem să mergem mână în mână şi cu nişte măsuri pe ADS.(…) Vrem să îi ajutăm real pe tinerii fermieri şi să le dăm şi teren”, a declarat şeful MADR, citat de Agerpres.
Informaţiile publicate de Agrointeligența – AGROINTEL.RO pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în PRIMUL PARAGRAF a sursei cu LINK ACTIV. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor, ca atare vom acționa în consecință.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
ÎCCJ a decis definitiv sechestrul pe acțiunile Gabriel Resources pentru recuperarea cheltuielilor din arbitrajul Roșia Montană
ÎCCJ a decis definitiv sechestrul pe acțiunile Gabriel Resources pentru recuperarea cheltuielilor din arbitrajul Roșia Montană Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a decis definitiv, joi, 6 noiembrie 2025, menținerea sechestrului asigurator instituit asupra acțiunilor deținute de Gabriel Resources (Jersey) Limited, ca garanție pentru recuperarea sumei de 46.779.769 lei datorate statului român. Măsura vizează […]
Victimele violenței domestice scapă de taxa de timbru la divorț și partaj. Camera Deputaților a adoptat legea, care le oferă și subvenții, ajutor de chirie și vouchere pentru mame
Victimele violenței domestice scapă de taxa de timbru la divorț și partaj. Camera Deputaților a adoptat legea Camera Deputaților, în calitate de cameră decizională, a adoptat miercuri proiectul de lege care scutește victimele violenței domestice de plata taxei judiciare de timbru pentru cererile de divorț și partaj, informează News.ro. Deputatul PNL Alina Gorghiu, inițiatoarea proiectului, […]
Voucherele sociale 2025 | Tichete electronice de 2.000 de lei pentru mamele din categorii defavorizate, la nașterea copilului. În ce condiții se pot obține
Voucherele sociale 2025 | Tichete electronice de 2.000 de lei pentru mamele din categorii defavorizate, la nașterea copilului. În ce condiții se pot obține Mamele din categorii defavorizate vor beneficia de tichete sociale electronice pentru nou-născuți, în valoare de 2.000 de lei, acordate la nașterea copilului. Măsura a fost prelungită prin votul unanim al deputaților. […]