Actualitate

Inspecţia Judiciară face verificări după documentarul Recorder: ,,O parte din elementele prezentate în material s-au aflat, deja, în atenţia noastră”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Inspecţia Judiciară face verificări după documentarul Recorder: ,,O parte din elementele prezentate în material s-au aflat, deja, în atenţia noastră”

Inspecţia Judiciară a anunțat, duminică, 14 decembrie, că se efectuează verificări în urma publicării documentarului Recorder, „Justiţie Capturată”, menţionând că unele dintre elementele prezentate în material se aflau deja în atenţia sa.

„Având în vedere materialul de presă publicat de recorder.ro, precum şi sesizarea secţiilor CSM, Inspecţia Judiciară efectuează verificări în conformitate cu atribuţiile legale. Facem precizarea că o parte din elementele prezentate în material s-au aflat, deja, în atenţia noastră, un rezumat al acestor activităţi urmând a fi prezentat în zilele următoare”, a transmis Inspecţia Judiciară.

Anunţul vine după ce Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a anunţat că a decis sesizarea Inspecţiei Judiciare pentru a face verificări privind informaţiile prezentate în documentarul Recorder.

Secţia pentru judecători a CSM a susţinut că „alegaţiile” din ancheta Recorder sunt contrare evaluărilor făcute în ultimii ani în ceea ce priveşte sistemul de justiţie şi a denunţat „amplificarea campaniei de destabilizare a puterii judecătoreşti prin distrugerea încrederii în sistemul de justiţie şi a încrederii faţă de persoane aflate în funcţii de conducere”. Totodată, Consiliul a făcut apel la societate „să nu se lase influenţată de poziţii izolate, în disonanţă cu corpul judecătorilor”, potrivit Adevărul.

Ulterior, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a anunţat că va face demersuri pentru a verifica realitatea concluziilor materialului de presă realizat de Recorder privind activitatea procurorilor.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

FOTO | Nicușor Dan, întâlnire cu secretarul general al NATO: „România este o țară sigură. Am discutat despre noi capabilități pentru țările din Flancul Estic în cadrul programului Santinela Estică”

Ioana Oprean

Publicat

în

Nicușor Dan, întâlnire cu secretarul general al NATO: „România este o țară sigură. Am discutat despre noi capabilități pentru țările din Flancul Estic în cadrul programului Santinela Estică” Preşedintele Nicuşor Dan face, joi, 19 martie o vizită oficială la Bruxelles, întâlnindu-se cu secretarul general al NATO, Mark Rutte. Cei doi au discutat despre situaţia de […]

Citește mai mult

Actualitate

ANAF controlează în toată România piața carburanților. Instituția anunță că nimeni nu scapă: ,,Acțiunile vizează întreg lanțul de distribuție, de la importatori și depozitari până la comercianții finali”

Bogdan Ilea

Publicat

în

ANAF controlează în toată România piața carburanților. Instituția anunță că nimeni nu scapă: ,,Acțiunile vizează întreg lanțul de distribuție, de la importatori și depozitari până la comercianții finali” În contextul scumpirilor recente ale carburanților, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a demarat o serie de controale la nivel național pentru a preveni și combate eventualele […]

Citește mai mult

Actualitate

Ajutor pentru pensionari 2026 | Ilie Bolojan: „S-a găsit o formulă prin care propunerea legată de pachetul social să fie susţinută de coaliţie”

Ioana Oprean

Publicat

în

Ajutor pentru pensionari 2026 | Ilie Bolojan: „S-a găsit o formulă prin care propunerea legată de pachetul social să fie susţinută de coaliţie” Premierul Ilie Bolojan a anunţat, joi, 19 martie 2026 că s-a găsit o formulă prin care propunerea legată de pachetul social să fie susţinută de coaliţie. „Am decis să reducem componenta de […]

Citește mai mult