Înscrieri la Colegiul Militar „Mihai Viteazul”
Mulţi candidaţi au picat vizita medicală din cauza afecţiunilor de vedere
Biroul de Informare Recrutare din cadrul CMJ Alba a trimis Centrului Zonal de Selecţie şi Orientare Alba 49 de dosare ale elevilor din ultimul an de gimnaziu din judeţ care doresc să susţină admiterea la Colegiul Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, ne-a declarat lt. col. Cornel Oltean, şeful BIR Alba Iulia. Dintre candidaţii care au depus dosarele până la data de 4 mai, termenul limită de înscriere la BIR, 33 sunt băieţi, iar 16 sunt fete. Lt. col. Cornel Oltean a spus că, la fel ca şi anii trecuţi, mulţi candidaţi nu şi-au mai putut înregistra dosarele, în special din motive de sănătate, 90 la sută fiind depistaţi cu afecţiuni la ochi la efectuarea vizitei medicale. Cei 49 de candidaţi din Alba au fost programaţi pentru a susţine probele eliminatorii (test psihologic, traseul aplicativ-militar şi proba de rezistenţă, interviu de evaluare şi orientare) la CZSO Alba. Candidaţii admişi vor susţine pe data de 1 iunie testul de verificare a cunoştinţelor la matematică şi limba română. Notele obţinute la testul grilă vor fi luate în calculul mediei finale de admitere, împreună cu notele din clasele V-VIII şi cele de la evaluarea naţională. (R.G.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
FOTO | AMENZI de 200.000 de lei date de Garda de Mediu după verificări la depozite şi terminale de produse petroliere din Alba şi alte 2 județe: Măsurile dispuse
AMENZI de 200.000 de lei date de Garda de Mediu după verificări la depozite şi terminale de produse petroliere din Alba şi alte 2 județe: Măsurile dispuse Comisarii Gărzii de Mediu au verificat depozite şi terminale de produse petroliere din Alba şi alte 2 jude’e, fiind aplicate mai multe sancţiuni. În perioada 9-13 martie 2026, […]
Cum va fi VREMEA în Transilvania și în celelalte regiuni de Florii 2026: Se vor opri ploile? Prognoza meteo pe 2 săptămâni
Cum va fi VREMEA în Transilvania și în celelalte regiuni de Florii 2026: Se vor opri ploile? Prognoza meteo pe 2 săptămâni Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a prezentat luni, 23 martie 2026 o prognoză meteo pe regiuni pentru următoarele 2 săptămâni. *BANAT Între 23 și 26 martie vremea va fi caldă pentru această perioadă, […]
Ministrul Apărării, despre posibilitatea ca România să trimită militar în Strâmtoarea Ormuz: ,,Putem participa cu ofiţeri de stat major”
Ministrul Apărării, despre posibilitatea ca România să trimită militar în Strâmtoarea Ormuz: ,,Putem participa cu ofiţeri de stat major” Ministrul Apărării, Radu Miruță, a anunțat luni, după aderarea României la o coaliție formată din alte cinci state europene și Japonia pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz, că țara noastră poate contribui în zonă cu ofițeri de stat […]