Actualitate

INS: În ultimul an, s-a adâncit procesul de îmbătrânire. Populația de peste 65 de ani a depășit-o cu 210.000 pe cea tânără

Ioana Oprean

Publicat

în

ins-romania-o-tara-populata-de-mai-multi-batrani-decat-tineri-0Procesul de îmbătrânire demografică s-a adâncit în ultimul an în România, la 1 ianuarie 2016 remarcându-se o scădere ușoară, comparativ cu 1 ianuarie 2015, a ponderii persoanelor tinere (0-14 ani) și o creștere de 0,4 puncte procentuale a ponderii populației vârstnice (de 65 ani și peste), se arată într-un comunicat transmis, luni, de Institutul Național de Statistică (INS).

”Fenomenul de îmbătrânire demografică s-a accentuat, populația vârstnică de 65 ani și peste depășind cu 210.000 de persoane populația tânără de 0-14 ani (3,48 milioane față de 3,27 milioane de persoane)”, se menționează în comunicat.

Comparativ cu 1 ianuarie 2015, s-a remarcat o scădere ușoară a ponderii persoanelor tinere (0-14 ani) și o creștere de 0,4 puncte procentuale a ponderii populației vârstnice (de 65 ani și peste).

‘Indicele de îmbătrânire demografică a crescut de la 103 (la 1 ianuarie 2015) la 106,4 persoane vârstnice la 100 persoane tinere (la 1 ianuarie 2016)’, se mai arată în comunicat.

Vârsta medie a populației a fost, la 1 ianuarie 2016, de 40,9 ani, cu 0,3 ani mai mare decât la 1 ianuarie 2015. Vârsta mediană a fost de 40,4 ani, în creștere cu 0,4 ani față de 1 ianuarie 2015, se mai arată în comunicatul INS.

Conform sursei citate, populația după domiciliu la 1 ianuarie 2016 a scăzut cu 0,3% față de 1 ianuarie 2015, la 22,24 milioane de persoane,

‘La 1 ianuarie 2016, populația după domiciliu din mediul urban a fost de 12,55 milioane de persoane, în scădere cu 0,3% față de 1 ianuarie 2015. Populația feminină la 1 ianuarie 2016 a fost de 11,39 milioane de persoane, în scădere cu 0,3% față de aceeași dată a anului precedent’, se subliniază în comunicat.

Cea mai mare pondere în totalul populației o deținea, la 1 ianuarie 2016, grupa de vârstă 35-39 ani (8,5%). La masculin, ponderea acestei grupe de vârstă a fost de 9%, iar la feminin de 8,2%. Ponderea grupei de 0-4 ani a fost de 4,5%, mai mică decât cea a grupei de 5-9 ani (5,2%) și a celei de 10-14 ani (5,1%). (C.M.)

sursa: Agenția Națională de Presă Agerpre


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Alertă alimentară în România: Loturi de lapte praf Aptamil și Milupa, retrase de urgență din cauza unei toxine

Ioana Oprean

Publicat

în

Alertă alimentară în România: Loturi de lapte praf Aptamil și Milupa, retrase de urgență din cauza unei toxine O nouă alertă alimentară a fost lansată de ANSVSA și mai multe loturi de lapte praf pentru bebeluşi Aptamil şi Milupa Milumil au fost retrase de la vânzare din cauza posibilei prezenţe a cereulidei, o toxină. Persoanele […]

Citește mai mult

Actualitate

Șofer surprins conducând cu 169 km/h pe un sector de drum pe care limita de viteză este de 70 km/h: „Nu-i urmați exemplul și nu testați teoria pentru că legea fizicii nu greșește niciodată!”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Șofer surprins conducând cu 169 km/h pe un sector de drum pe care limita de viteză este de 70 km/h Un bărbat de 43 de ani, din Cluj-Napoca, a fost surprins, zilele trecute de polițiștii rutieri de la Poliția Municipiului Turda în timp ce rula cu autoturismul cu viteza de 169 km/h, pe un sector […]

Citește mai mult

Actualitate

Rețelele sociale, interzise pentru copiii sub 13 ani. Organizația Salvați Copiii, avertisment privind dependența și abuzurile

Ioana Oprean

Publicat

în

Rețelele sociale, interzise pentru copiii sub 13 ani. Organizația Salvați Copiii, avertisment privind dependența și abuzurile Rețelele sociale ar trebui interzise total copiilor sub 13 ani, iar accesul ar putea fi condiționat și strict monitorizat pentru cei între 13 și 15 ani.  Platformele care nu verifică vârsta utilizatorilor să fie sancționate, sunt principalele măsuri cerute […]

Citește mai mult