Actualitate

Inițiativă legislativă a fostului ministru Liviu Pop: Majorarea cu 20% a salariilor personalului nedidactic din învățământul preuniversitar

Ioana Oprean

Publicat

în

Senatorul PSD Liviu Pop, fost Ministru al Educației, propune, într-o iniţiativă legislativă, majorarea cu 20% faţă de luna februarie 2018 a salariilor personalului nedidactic din învăţământul preunivesitar, menţionând că, astfel, se elimină o discriminare a acestei categorii de personal.

Potrivit propunerii legislative pentru modificarea art. 38 din Legea nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, „începând cu data de 1 martie 2018 cuantumul brut al salariilor de bază, precum şi sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, premiilor, primelor şi al celorlalte elemente de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, de care beneficiază personalul din învăţământul preuniversitar şi universitar de stat, se majorează cu 20% faţă de nivelul acordat în luna februarie 2018, prevede proiectul”.

Măsurile se aplică la data intrării în vigoare a acestei legi, precizează proiectul.

Fostul ministru al Educaţiei Liviu Pop precizează că prin legea salarizării au fost înlăturate inechităţile în ceea ce priveşte salariile şi indemnizaţiile personalului bugetar şi, în acelaşi timp, acestea au fost majorate semnificativ, însă au existat unele excepţii.

„Dar au existat şi unele mici excepţii care au generat multiple nemulţumiri în rândul personalului nedidactic, absolut necesar bunei desfăşurări a activităţii şcolare. În timp ce personalul didactic şi didactic auxiliar beneficiază începând cu 1 martie 2018 de o majorare de 20% faţă de nivelul acordat pe luna februarie 2018, personalul nedidactic, componentă a învăţământului preunivesitar, este privat de această creştere salarială, creând astfel un sentiment discriminatoriu între categoriile de personal din învăţământul preunivesitar”, motivează Liviu Pop necesitatea iniţiativei legislative.

Proiectul a fost depus în 4 aprilie la Senat, care este prima Cameră sesizată, Camera Deputaţilor este for decizional.

sursa: agerpres


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Volumul lucrărilor în construcții, în scădere cu 2,4% ân România, în ianuarie 2026, față de aceeași lună din 2025

Ioana Oprean

Publicat

în

Volumul lucrărilor în construcții, în scădere cu 2,4% în România, în ianuarie 2026, față de aceeași lună din 2025 Volumul lucrărilor de construcţii din România a scăzut, ca serie brută, cu 2,4%, în luna ianuarie 2026 faţă de aceeaşi perioadă din 2025, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de […]

Citește mai mult

Actualitate

FOTO | Nicușor Dan, întâlnire cu secretarul general al NATO: „România este o țară sigură. Am discutat despre noi capabilități pentru țările din Flancul Estic în cadrul programului Santinela Estică”

Ioana Oprean

Publicat

în

Nicușor Dan, întâlnire cu secretarul general al NATO: „România este o țară sigură. Am discutat despre noi capabilități pentru țările din Flancul Estic în cadrul programului Santinela Estică” Preşedintele Nicuşor Dan face, joi, 19 martie o vizită oficială la Bruxelles, întâlnindu-se cu secretarul general al NATO, Mark Rutte. Cei doi au discutat despre situaţia de […]

Citește mai mult

Actualitate

ANAF controlează în toată România piața carburanților. Instituția anunță că nimeni nu scapă: ,,Acțiunile vizează întreg lanțul de distribuție, de la importatori și depozitari până la comercianții finali”

Bogdan Ilea

Publicat

în

ANAF controlează în toată România piața carburanților. Instituția anunță că nimeni nu scapă: ,,Acțiunile vizează întreg lanțul de distribuție, de la importatori și depozitari până la comercianții finali” În contextul scumpirilor recente ale carburanților, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a demarat o serie de controale la nivel național pentru a preveni și combate eventualele […]

Citește mai mult