Politică Administrație

Indicatorul CFA România, de încredere macroeconomică a scăzut în luna iulie. Experţii anticipează deprecierea leului în următoarele 12 luni

Ioana Oprean

Publicat

în

Indicatorul de încredere macroeconomica al CFA România a scăzut în luna iunie 2017, faţă de luna anterioară, la valoarea de 60,0 puncte, fiind cu 6,6 puncte mai mic decât valoarea consemnată în exerciţiul anterior.

Scăderea s-a datorat ambelor componente ale sale. Astfel, indicatorul condiţiilor curente a fost de 76,2 puncte, valoare în scădere cu 7,6 puncte, în timp ce indicatorul anticipaţiilor a scăzut cu 6,1 puncte până la valoarea de 51,8 puncte.

În ceea ce priveşte cursul de schimb EUR/RON, este de remarcat că peste 70% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni.

Astfel valorile mediane ale anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni au consemnat un curs anticipat de 4.6000 (valoare în creştere cu 350 pips faţă de cea înregistrată în exerciţiul anterior), în timp ce pentru orizontul de 12 luni au consemnat un curs anticipat de 4.6000 (valoare similară cu cea înregistrată în exerciţiul anterior).

Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (iulie 2018/iulie 2017) a înregistrat o valoare mediană de 2,00% (valoare similară cu cea înregistrată în exerciţiul anterior).

Sunt de remarcat anticipaţiile de majoare a ratelor de dobândă la leu atât pentru scadenţele pe termen scurt (3 luni) cât şi pentru cele pe termen mediu (5 ani), 90%, respective 95% dintre participanţii la sondaj anticipând această evoluţie.

Indicatorul CFA România de Încredere Macroeconomică, a fost lansat de către CFA România în luna mai 2011 reprezentând un indicator prin care doreşte să cuantifice anticipaţiile analiştilor finaniari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an.

Sondajul este realizat în ultima săptămână a fiecărei luni, iar participanţii sunt membri ai CFA România şi candidaţii pentru nivelurile II şi III ale examenelor CFA.

Sursa: hotnews.ro

Salvează


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comunicat de presă | Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: CJ Alba stă pe un purcoi de bani (33 mil. euro), dar lasă de izbeliște drumul spre Munții Șureanu

Ioana Oprean

Publicat

în

Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: CJ Alba stă pe un purcoi de bani (33 mil. euro), dar lasă de izbeliște drumul spre Munții Șureanu Se pare că președintele Consiliului Județean Alba, domnul Ion Dumitrel, are în fișa postului doar atribuția de a purta discuții sterile și de a-i amăgi atât pe proprietarii de pensiuni de […]

Citește mai mult

Politică Administrație

13 incendii de vegetație uscată în Alba, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, în primele zile ale lunii martie 2026: Măsuri la nivel județean în contextul creșterii numărului incendiilor de vegetație și fond forestier

Ioana Oprean

Publicat

în

13 incendii de vegetație uscată în Alba, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, în primele zile ale lunii martie 2026: Măsuri la nivel județean în contextul creșterii numărului incendiilor de vegetație și fond forestier 13 incendii de vegetație uscată, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, […]

Citește mai mult

Politică Administrație

FOTO | Inteligență artificială și digitalizare la Primăria Blaj. Ce cuprinde proiectul de peste 2,5 milioane de lei: ,,Soluții care depășesc cadrul soluțiilor tradiționale”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Inteligență artificială și digitalizare la Primăria Blaj. Ce cuprinde proiectul de peste 2,5 milioane de lei: ,,Soluții care depășesc cadrul soluțiilor tradiționale” Digitalizarea sectorului public nu este o modă, ci o necesitate obiectivă care are ca rezultat dezvoltarea orașelor inteligente și creșterea nivelului de trai al locuitorilor. La Blaj, un pas înainte în această direcție […]

Citește mai mult