Rămâi conectat

Actualitate

Indemnizație de 650 de lei lunar pentru bunicii care își îngrijesc nepoții – proiect

Unirea Ziarul

Publicat

în

Indemnizație de 650 de lei lunar pentru bunicii care își îngrijesc nepoții – proiect

Senatorul PMP, Lucian Iliescu, a depus, la Senat, o inițiativă legislativă ce prevede o indemnizație de 650 de lei pentru bunicii care își îngrijesc nepoții, considerând că este o alegere mult mai bună ca un copil să fie crescut de un membru al familiei, decât la creșă, potrivit Mediafax.

Sărbătoarea Muzicii 2025

„Este propunerea pe care au am înaintat-o, probabil se vor reduce amendamente. Orice senator și deputat are posibilitatea să aducă orice îmbunătățire, dar în fază incipientă a proiectului, cred că este un lucru foarte bun pentru cei care se întorc din câmpul muncii și nu au cine să își lase copiii. (…) nu poți să integrezi un copil de doi ani, într-o creșă, fie de stat, fie privată, dacă ai posibilitatea să aibă grijă bunicii pe banii statului.”, a declarat senatorul PMP, Lucian Iliescu, miercuri.

Lucian Iliescu a afirmat că prin proiectul inițiat, suma acordată stimulenților s-ar dubla, față de beneficiile existente la momentul actual.

„Bugetul asiguărilor sociale, în momentul de față, este de 14% din bugetul pe care noi îl acordăm stimulenților, dacă s-ar dubla această sumă, ar fi 24% din bugetul actual. Impactul bugetar pentru stimulent insertie bunici este de 704.224.572 ron, care s-ar dubla.”, a afirmat senatorul.

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, se modifică în sensul introducerii beneficiului social – indemnizația pentru creșterea nepotului/nepoatei.

„Conform propunerii legislative, pe perioada acordării stimulentului de inserție, oricare dintre bunici beneficiază de indemnizația pentru creșterea nepotului/nepoatei, dacă se află în relații de rudenie firească sau din adopție cu nepotul/nepoata pentru care solicită indemnizația, are acordul părinților acestuia/acesteia și se ocupă de creșterea și îngrijirea acestuia/acesteia. Cuantumul lunar al indemnizației este egal cu cuantumul lunar al stimulentului de inserție, la data depunerii inițiativei fiind de 650 lei.”, se arată în proiectul de lege.

Există condiția ca bunicii cărora li se acordă indemnizația să prezinte documente care atestă că se află în relații bune cu nepotul și că părinții acesuia și-au dat acordul.

„Indemnizația pentru creșterea nepotului/nepoatei, se acordă pe bază de cerere a unuia dintre bunici, însoțită în mod obligatoriu de actele doveditoare privind calitatea solicitantului, relația acestuia cu nepotul/nepoata pentru care solicită dreptul și acordul părinților.”, este precizat în aceeași sursă citată.

„Dreptul la indemnizația pentru creșterea nepotului/nepoatei se suspendă începând cu ziua următoare celei în care:

a) beneficiarul execută o pedeapsă privativă de libertate sau se află în arest preventiv pe o perioadă mai mare de 30 de zile;
b) beneficiarul a decedat;

c) beneficiarul nu mai îndeplinește condițiile: (este cetăţean român, cetăţean străin sau apatrid; are, conform legii, domiciliul sau reşedinţa pe teritoriul României; locuieşte în România împreună cu copilul/copiii pentru care solicită drepturile şi se ocupă de creşterea şi îngrijirea acestuia/acestora)
d) se constată că timp de 3 luni consecutive se înregistrează mandate poștale returnate.”, mai este explicat în proiect.

„Considerăm că este necesară introducerea unui nou beneficiu social care să contribuie la sporirea înclinației de a lucra a persoanelor îndreptățite la primirea indemnizației pentru creșterea copilului.”, este adăugat în expunerea de motive.

Motivele inițiativei țin și de dreptul copilului la viața de familie, prevăzute în Constituție.

Subordonându-se cu prioritate principiului interesului superior al copilului – care se circumscrie dreptului copilului la viața de familie – considerăm că prezenta inițiativă va contribui inclusiv la respectarea, promovarea și garantarea drepturilor copilului, în acord cu prevederile stabilite prin Constituție și lege și în concordanță cu prevederile Convenției Organizației Națiunilor Unite cu privire la drepturile copilului și ale celorlalte acte internaționale în materie la care România este parte.”, este argumentat.

Prevederile inițiativei ar intra în vigoare la data de 1 ianuarie 2020.

Inițiativa senatorului PMP, Lucian Iliescu, a fost depusă la Senat, primă Cameră sesizată, for decizional fiind Camera Deputaților.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Bărbatul din Mureș bănuit că și-a omorât și apoi incendiat iubita căutat acum în Arad: Operațiunile de căutare au fost intensificate

Ziarul Unirea

Publicat

în

Bărbatul din Mureș bănuit că și-a omorât și apoi incendiat iubita căutat acum în Arad: Operațiunile de căutare au fost intensificate Emil Gânj, bărbatul din Mureș bănuit că și-a omorât și apoi incendiat iubita, este căutat acum în județul Arad.  Citește și: VIDEO | Apropiați ai bărbatului din Mureș bănuit că și-a omorât și apoi […]

Citește mai mult

Actualitate

Tinerii care au între 16 și 18 ani vor putea înființa firme de exercițiu, scutite temporar de impozit

Ziarul Unirea

Publicat

în

Tinerii care au între 16 și 18 ani vor putea înființa firme de exercițiu, scutite temporar de impozit Senatorii au aprobat recent o propunere legislativă care oferă posibilitatea tinerilor între 16 și 18 ani de a înființa firme de exercițiu. Scopul măsurii este de a stimula spiritul antreprenorial timpuriu și de a oferi experiență practică […]

Citește mai mult

Actualitate

PENSII 2025 | În vreme ce pensiile de peste 3.000 de lei sunt taxate cu 10% lunar, contribuțiile la sănătate ale avocaților, notarilor și contabililor sunt de maximum 500 de euro, indiferent de câștig

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

În vreme ce pensiile de peste 3.000 de lei sunt taxate cu 10% lunar, contribuțiile la sănătate ale avocaților, notarilor și contabililor sunt de maximum 500 de euro, indiferent de câștig Guvernul Bolojan a impus contribuţii la sănătate la pensiile de peste 3.000 lei, dar nu umblă la plafonarea contribuţiile la asigurările de sănătate ale […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea