Rămâi conectat

Actualitate

Indemnizație de 500 de lei pe lună pentru copiii deținuților politici. Legea a fost promulgată de Klaus Iohannis

Ioana Oprean

Publicat

în

Klaus Iohannis a promulgat astăzi legea de completare a Decretului Lege nr.118/1990, conform căruia copiii persoanelor decedate din cauza unor motive politice în dictatura instaurată începând cu 6 martie 1945, vor primi o indemnizație lunară de 500 lei.

Potrivit actului normativ, „copilul celui decedat în luptele cu organele de represiune comunistă, în răscoale ţărăneşti ori decedat, din categoria celor dispăruţi sau exterminaţi în timpul detenţiei, internaţi abuziv în spitale de psihiatrie, deportaţi, strămutaţi, prizonieri sau cărora li s-a stabilit domiciliu obligatoriu, are dreptul la o indemnizaţie lunară de 500 lei”.

„Copilul minor la data la care unul sau ambii părinţi s-au aflat în una din situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (2), precum şi copilul născut în acea perioadă are dreptul la o indemnizaţie lunară în acelaşi cuantum cu indemnizaţia de care a beneficiat părintele său. Copilul născut după încetarea situaţiilor prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (2) are dreptul la o indemnizaţie lunară în cuantum de 50% din indemnizaţia de care a beneficiat părintele său. Copilul care s-a aflat atât în situaţiile prevăzute la alin. (6), cât şi în una din situaţiile prevăzute la art.1 alin. (1) şi (2) beneficiază de indemnizaţia al cărei cuantum este mai mare. La stabilirea indemnizaţiei în situaţia în care ambii părinţi ai copilului au beneficiat de indemnizaţie lunară se ia în calcul indemnizaţia părintelui al cărei cuantum este mai mare”, mai prevede legea.

Din cei circa 128.000 de foşti deţinuţi politici, deportaţi, strămutaţi şi soţii/soţiile celor decedaţi care mai erau în viaţă în 1990, la 31 mai 2019 mai erau viaţă 32.062, rata mortalităţii fiind acum de circa 300 de persoane pe lună, cu tendinţă accentuată, media de vârstă fiind în jur de 80 de ani”.

„Media de vârstă a copiilor beneficiarilor Decretului-lege, născuţi înainte, în timpul sau după perioada în care părinţii lor s-au aflat în aceste situaţii este de circa 60 de ani. Scopul acestei iniţiative este de a aduce reparaţiile juste, cuvenite pentru suferinţele îndurate de victimele regimului comunist aflate în viaţă, care din cauza persecuţiilor politice, vădit nedrepte, au fost grav discriminate social şi profesional, ceea ce a avut ca efect limitarea şi restrângerea majoră a veniturilor materiale ale acestora şi ale familiilor lor timp de decenii, în toată perioada comunistă”, a menţionat deputatul minorităţilor naţionale Slavoliub Adnagi, inițiatorul legii.

Sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

La mulți ani de Sfântul Vasile 2026! Ce nume se sărbătoresc pe 1 ianuarie, când este prăznuit Sfântul Vasile cel Mare

Ioana Oprean

Publicat

în

La mulți ani de Sfântul Vasile 2026! Ce nume se sărbătoresc pe 1 ianuarie de Sfântul Vasile cel Mare Sfântul Vasile cel Mare, considerat „păzitorul de duhuri rele” și unul din cei mai importanți sfinți ai Bisericii Ortodoxe, este prăznuit pe 1 ianuarie în calendarul ortodox. Sfântul Vasile este prima mare sărbătoare din calendar ortodox […]

Citește mai mult

Actualitate

Model de FELICITARE de ANUL NOU 2026. Mesaje și URĂRI care pot fi transmise prin SMS de Revelion

Ioana Oprean

Publicat

în

Modele de FELICITĂRI de ANUL NOU 2026. MESAJE de Anul Nou 2025 • URĂRI de Anul Nou 2026.  ”La mulți ani” prin SMS de Revelion 2025-2026 Încă un an a trecut și a venit momentul să lăsăm în urmă toate grijile și supărările, și să pășim în noul an cu zâmbetul pe buze. De sărbători […]

Citește mai mult

Actualitate

Mesajul președintelui Nicușor Dan de Anul Nou 2026: ,,Ne oferă șansa de a reînnoi încrederea, de a corecta ceea ce nu a funcționat și de a construi, împreună, o Românie mai dreaptă și mai puternică”

Ioana Oprean

Publicat

în

Mesajul președintelui Nicușor Dan de Anul Nou 2026: ,,Ne oferă șansa de a reînnoi încrederea, de a corecta ceea ce nu a funcționat și de a construi, împreună, o Românie mai dreaptă și mai puternică” Președintele Nicușor Dan a transmis miercuri, 31 decembrie 2025, în ajun de Anul Nou, că în 2026 „este esențial ca […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea