Inculpații pentru evaziune fiscală pot scăpa de închisoare dacă achită integral prejudiciul. Ultima lege adoptată de actualul Parlament
Marți, 15 decembrie 2020, Camera Deputaților a adoptat, în calitate de for decizional, propunerea legislativă care modifică Legea de prevenire și combatere a evaziunii fiscale în sensul în care inculpaţii acuzaţi de evaziune fiscală până la 100.000 de euro scapă de închisoare dacă achită integral prejudiciul. A fost ultima ședință de plen din legislatura 2016-2020 și această lege a fost ultimul punct votat pe ordinea de zi.
Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi, sau cu
amendă, stabilirea cu reacredinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat, ori compensări datorate bugetului general consolidat. Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi, sau cu amendă asocierea în vederea săvârşirii faptei prevăzute anterior.
Constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 8 ani şi interzicerea unor drepturi, sau cu amenda, următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale:
a) ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile;
b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile sau în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate;
c) evidenţierea în actele contabile sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale sau evidenţierea altor operaţiuni fictive;
d) alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau alte mijloace de stocare a datelor;
e) executarea de evidenţe contabile duble, folosind înscrisuri sau alte mijloace de stocare a datelor;
f) sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prin nedeclararea, declararea fictivă sau declararea inexactă cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate;
g)substituirea, degradarea sau înstrăinarea de către debitor ori de către terţe persoane a bunurilor sechestrate în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală şi ale Codului de procedură penală”, potrivit raportului Comisiei juridice.
În cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, prejudiciul cauzat este acoperit integral, iar valoarea acestuia nu depăşeşte 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică pedeapsa cu amenda.
Sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Volumul lucrărilor în construcții, în scădere cu 2,4% în România, în ianuarie 2026, față de aceeași lună din 2025
Volumul lucrărilor în construcții, în scădere cu 2,4% în România, în ianuarie 2026, față de aceeași lună din 2025 Volumul lucrărilor de construcţii din România a scăzut, ca serie brută, cu 2,4%, în luna ianuarie 2026 faţă de aceeaşi perioadă din 2025, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de […]
FOTO | Nicușor Dan, întâlnire cu secretarul general al NATO: „România este o țară sigură. Am discutat despre noi capabilități pentru țările din Flancul Estic în cadrul programului Santinela Estică”
Nicușor Dan, întâlnire cu secretarul general al NATO: „România este o țară sigură. Am discutat despre noi capabilități pentru țările din Flancul Estic în cadrul programului Santinela Estică” Preşedintele Nicuşor Dan face, joi, 19 martie o vizită oficială la Bruxelles, întâlnindu-se cu secretarul general al NATO, Mark Rutte. Cei doi au discutat despre situaţia de […]
ANAF controlează în toată România piața carburanților. Instituția anunță că nimeni nu scapă: ,,Acțiunile vizează întreg lanțul de distribuție, de la importatori și depozitari până la comercianții finali”
ANAF controlează în toată România piața carburanților. Instituția anunță că nimeni nu scapă: ,,Acțiunile vizează întreg lanțul de distribuție, de la importatori și depozitari până la comercianții finali” În contextul scumpirilor recente ale carburanților, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a demarat o serie de controale la nivel național pentru a preveni și combate eventualele […]