Început de drum pentru noul primar Mirel Hălălai şi cei 15 aleşi locali din Teiuş

La Casa de Cultură a oraşului Teiuş a avut loc ieri şedinţa de constituire a noului Consiliu Local Teiuş, în urma rezultatelor alegerilor locale din 10 iunie a.c. La eveniment au participat, alături de primarul ales Mirel Hălălai şi cei 15 consilieri locali, subprefectul Cornel Murg şi peste o sută de invitaţi. După ce au fost validate mandatele noilor consilieri, aceştia au depus jurământul. Iată care este componenţa noului consiliu local: Ioan Boca, Adriana Mariana Cristea, Cornel Crişan, Cosmin Ştefan Sîrb Giurgiu, Dan Gorban, Călin Cornel Hălălai, Ovidiu Mihai Lazăr, Horea Man, Dorin Cornel Iacob Mateica, Teodor Milles, Adam Petruse, Cornel Popa, Mihai Octavian Rusu, Florin Tricu, Mihai Ungur. Într-o atmosferă emoţionantă, noul primar al oraşului Teiuş, Mirel Hălălai (USL) a depus jurământul faţă de teiuşeni, fiind susţinut de aplauzele tuturor celor prezenţi în sală. Cei 15 consilieri locali au ales, cu unanimitate de voturi, noul viceprimar, în persoana lui Cosmin Ştefan Sîrb Giurgiu. În continuare, a fost desemnată componenţa celor 3 comisii de specialitate. Din Comisia economică fac parte: Adriana Mariana Cristea, Dan Gorban, Mihai Ungur, Dorin Mateica şi Cosmin Ştefan Sârb Giurgiu. Comisia juridică este formată din: Ovidiu Mihai Lazăr, Teodor Milles, Călin Cornel Hălălai, Cornel Crişan şi Florin Tricu. Din cea de-a treia comisie, de protecţie a mediului, fac parte: Ioan Boca, Cornel Popa, Adam Petruse, Horea Man şi Octavian Mihai Rusu. Adresându-se locuitorilor oraşului Teiuş, noul primar Mirel Hălălai a spus: „Vă promit că nu o să vă dezamăgesc! Îmi doresc ca toţi locuitorii oraşului să fie mândri de renaşterea Teiuşului. Voi fi primarul comunităţii, nu doar al celor care mi-au acordat încrederea, voi prelua întotdeauna ideile celor de lângă mine şi nu voi ezita să fiu mereu aproape de societatea civilă. Vreau să demonstrez că oraşul Teiuş poate deveni o aşezare modernă, că aici se pot derula proiecte importante pentru binele tuturor”. Mult succes noii echipe care va conduce administraţia locală a oraşului Teiuşului! Adriana DURIGĂ
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
„Marea breaslă a micilor meșteri” în Alba Iulia: „Ucenicii lui Brâncuși” și alte ateliere creative pentru copii în februarie și martie 2026 la Palatul Principilor Transilvaniei
„Marea breaslă a micilor meșteri” în Alba Iulia: Ateliere creative pentru copii în februarie și martie 2026 la Palatul Principilor Centrul Cultural Palatul Principilor Transilvaniei continuă, în lunile februarie și martie 2026, programul de educație culturală dedicat copiilor, reunind o serie de ateliere creative care valorifică patrimoniul istoric al palatului, meșteșugurile tradiționale și expresia artistică […]
VIDEO | Primăria Alba Iulia, apel public la implicare: „Încurajăm cetățenii, agenții economici și asociațiile de proprietari să contribuie la păstrarea în bune condiții a trotuarelor și a zonelor adiacente imobilelor”
Primăria Alba Iulia, apel public la implicare:„Încurajăm cetățenii, agenții economici și asociațiile de proprietari să contribuie la păstrarea în bune condiții a trotuarelor și a zonelor adiacente imobilelor” Primăria Alba Iulia a reluat, joi, 5 februarie 2026, apelul adresat cetățenilor și agenților economici de a pune umărul la întreținerea domeniului public. „Reamintim că menținerea curățeniei […]
Tânăr din Alba, urmărit internațional pentru tâlhărie, adus din Franța în România. Câți ani va sta după gratii
Tânăr din Alba, urmărit internațional pentru tâlhărie, adus din Franța în România. Câți ani va sta după gratii Un tânăr din județul Alba, urmărit internațional pentru tâlhărie, a fost adus în țară de Poliția Română, în cadrul unei operațiuni desfășurate în perioada 2–4 februarie 2026, care a vizat punerea în aplicare a mai multor mandate […]