Actualitate

Incendiul izbucnit la o casă din Petrești – Sebeș, stins cu operativitate de pompieri

Bogdan Presecan

Publicat

în

incendiu casaGarda de intervenţie Sebeş a fost solicitată să intervină ieri dimineaţă, la ora 10.25, în localitatea Petreşti, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la coşul de fum al unei case de locuit, proprietatea lui P.G.

Potrivit ISU Alba, “pompierii militari au intervenit cu 2 autospeciale de stins incendii, în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Sebeş. În incendiu a ars scândura din jurul coşului de fum pe o suprafaţă de aproximativ 15 mp. Pagubele produse se ridică la circa 1.500 lei, iar bunurile salvate la aproximativ 100.000 lei. Cauza probabilă a acestui incendiu o reprezintă un coş de fum neprotejat termic faţă de materialele combustibile din jur.”

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Unirea” al judeţului Alba reaminteşte cetăţenilor unele măsuri ce trebuie luate în această perioadă, şi anume:

-coşurile de fum vor fi obligatoriu verificate, curăţate, şi reparate de persoane specializate şi autorizate;

-coşurile se prelungesc deasupra acoperişului cu 0,5 – 0,8 m;

-aprinderea funinginii în interior la coşurile necurăţate poate produce o temperatură de 800-1000C;

-în podul casei coşul de fum va fi obligatoriu tencuit pentru a nu prezenta fisuri prin care ar putea pătrunde scântei ce pot fi surse de aprindere, dacă în zona lui sunt materiale combustibile;

-coşurile şi burlanele pentru evacuarea fumului vor fi construite, întreţinute şi curăţate periodic pentru a nu provoca incendii;

-coşurile de fum se vor izola faţă de elementele combustibile ale planşeelor prin îngroşarea zidăriei de cărămidă a coşului cu 25 cm; în spaţiul dintre coş şi planşeu se recomandă introducerea unui strat de materiale necombustibile;

-se va evita încastrarea, în coşuri şi burlane, de elemente combustibile ale acoperişului sau planşeului;

-la trecerea prin acoperiş se lasă o distanţă de cel putin 10 cm între faţa exterioară a zidăriei coşului şi elementele combustibile ale acoperişului;

nu este permis ca în coşuri să fie încastrate elementele combustibile ale acoperisului, planşeului etc.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Vouchere de vacanță 2026: Motivul pentru care românii renunță la tichete. Ce spun hotelierii

Mif Lorena

Publicat

în

Vouchere de vacanță 2026: Motivul pentru care românii renunță la tichete. Ce spun hotelierii Conform datelor analizate de ANAT, înjumătățirea voucherelor de vacanță i-a făcut pe români să nu și le mai dorească. Emiterea de tichete s-a prăbușit drastic față de anul trecut, iar decontările au scăzut cu peste 31%. În luna decembrie, însă, valoarea […]

Citește mai mult

Actualitate

Alte 11 decese din cauza gripei în România: Câte s-au înregistrat de la debutul sezonului gripal 2025-2026

Mif Lorena

Publicat

în

Alte 11 decese din cauza gripei în România: Câte s-au înregistrat de la debutul sezonului gripal 2025-2026 Institutul Național de Sănătate Publică a anunțat că, săptămâna trecută, au murit 11 persoane din cauza gripei. De la începutul sezonului au fost raportate 68 de decese cauzate de gripă. „În săptămâna 26 ianuarie – 1 februarie, 112.896 […]

Citește mai mult

Actualitate

VIDEO | Vidră surprinsă într-o pădure din Apuseni: Animalul s-a bălăcit într-un râu ca la SPA

Bogdan Ilea

Publicat

în

Vidră surprinsă într-o pădure din Apuseni: Animalul s-a bălăcit într-un râu ca la SPA O vidră a fost surprinsă recent în Parcul Natural Apuseni, bucurându-se de apele unui râu aproape înghețat, într-o scenă care pare desprinsă dintr-un „spa” natural. Extrem de agile, vidrele sunt mamifere acvatice adaptate perfect mediului lor, capabile să se scufunde timp […]

Citește mai mult