Rămâi conectat

Actualitate

Înainte de a avea autostrăzi, Ardealul a avut primari: Conexiuni de mare viteză între Oradea, Cluj Napoca și Timișoara

Ioana Oprean

Publicat

în

Nodul de legătură rutieră între drumul expres Oradea – Arad și A3 – breteaua de legătură a municipiului Oradea a fost mutat din zona Borșului în zona Ioșia, mai aproape de oraș, conform Bihor Online.

Primarul Ilie Bolojan lucrează la conexiunea rutieră Cluj – Oradea – Arad – Timișoara. Reședința de județ a Bihorului va deveni nod rutier între Autostrada Transilvania (A3) și drumul expres Oradea – Arad. Cluj-Napoca are autostradă de 12 ani, dar nu și conexiune directă la aceasta.

Decizia Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a fost adoptată după ce Zona Metropolitană Oradea (ZMO) și compania Search, care face studiul de prefezabilitate, au pledat în favoarea modificării. Bolojan spune că beneficiul este că importantul nod rutier a fost adus mai aproape de Oradea cu 2 km.

Noua intersecție de drumuri are potențialul de a deveni cel mai important nod rutier al orașului. „Soluția de trafic mai sofisticată permite trecerea pe A3 fără nicio opreliște, cu direcții înainte și la dreapta. Sunt proiecte cu pasaje, astfel încât să fie asigurată circulația în toate direcțiile”, asigură Bolojan.

Drumul de legătură dintre Oradea și A3, o șosea de patru benzi, cu profil de autostradă, de 19 km, este în licitație la CNAIR. „Luna aceasta se va adjudeca, vom avea un constructor. Dacă nu vor fi contestații care să dureze mult, din toamnă vor putea începe lucrările la pasaje și poduri, unde soluțiile tehnice sunt mai complicate. În 2022 ar trebui să putem circula pe această legătură”, spune primarul.

Joncțiunea și legăturile spre ea se leagă la un capăt de drumul expres Oradea – Arad, care face legătura dintre A3 și Coridorul 4 Pan-European. „Având în vedere că această conectivitatea pe relația Arad – Timișoara este importantă în dezvoltarea Oradei, e esențială revitalizarea, actualizarea și licitarea proiectului drumului expres Oradea – Arad. Cu acest drum, conectarea rutieră Cluj – Oradea – Arad – Timișoara va fi mai bună, la distanțe similare timpul s-ar reduce cu 30-40%”, susține Bolojan.

„Capitala” Transilvaniei nu are ieșire directă la A3

CNAIR a lansat anul trecut o licitație publică pentru elaborarea studiului de fezabilitate și întocmirea proiectului de autorizare a lucrărilor la obiectivul drum expres pentru realizarea conexiunii dintre A3 (Turda) și varianta de ocolire Cluj Est. Acesta ar urma să lege Autostrada Gilău – Turda de Centura Ocolitoare Vâlcele – Apahida.

Contractul pentru această documentație era estimat la 2,5 milioane de lei, din fonduri bugetare. Deputatul Sorin Bota i-a solicitat ministrului transporturilor, Lucian Bode, să accelereze proiectul de racord al A3 la Centura de Est.

“Proiectul de racord al A3 în zona localității Tureni – Ciurila cu Centura de Est, la Vâlcele, stagnează de cinci ani”, susține Bota. El afirmă că din punctul de vedere al traficului rutier Turda este un nod important pe hartă, orașul fiind sufocat zilnic de mii de mașini ce îl traversează, iar tot traficul spre și dinspre nordul României trebuie să treacă prin această localitate.

Un alt proiect important menit să fluidizeze traficul din Cluj-Napoca, dar și să îl direcționeze spre A3 este centura metropolitană, gestionat de municipalitate, estimat inițial la 150 de milioane de euro, dar evaluat de specialiști la 500 de milioane. Ea va avea 38 km și va lega leagă vestul comunei Gilău de Apahida, fondurile europene de 150 de milioane de euro putând fi folosite până în decembrie 2023.

Sursa: zcj.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Blocul Național Sindical: Departamentul pentru Situații de Urgență pregătește concedieri în serviciile de ambulanță și creșterea costurilor de funcționare

Ioana Oprean

Publicat

în

Blocul Național Sindical: Departamentul pentru Situații de Urgență pregătește concedieri în serviciile de ambulanță și creșterea costurilor de funcționare Blocul Național Sindical (BNS) atrage atenția că Ministerul Afacerilor Interne (MAI), prin Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU), nu poate iniția reforme în domeniul sănătății și că se pregătesc concedieri în serviciile de ambulanță și creșterea […]

Citește mai mult

Actualitate

Călin Georgescu rămâne sub control judiciar: Ce interdicții are fostul candidat la prezidențiale

Ioana Oprean

Publicat

în

Călin Georgescu rămâne sub control judiciar: Ce interdicții are Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis definitiv, joi, 11 septembrie 2025 Tribunalul Bucureşti. Potrivit Agerpres, Tribunalul București a respins ca nefondată o […]

Citește mai mult

Actualitate

Rabla 2025 | Programul demarează cu etapa validării producătorilor auto: Când începe această procedură

Ioana Oprean

Publicat

în

Rabla 2025 | Programul demarează cu etapa validării producătorilor auto În ședința de Guvern din 11 septembrie 2025 a fost adoptată Hotărârea Guvernului privind Lista sumelor alocate categoriilor de proiecte prioritare finanțate din Fondul pentru mediu, inclusiv a bugetului noului Program Rabla Auto 2025. Noul ghid de finanțare al Programului Rabla Auto 2025 a fost […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea